Sport

Valerică Găman și-a dezvoltat o afacere în Craiova. Jucătorul Universității Craiova este ajutat de cei doi frați. Exclusiv

Fotbalul nu este singura activitate a lui Valerică Găman din Bănie. Împreună cu cei doi frați ai săi, fundașul Universității Craiova și-a dezvoltat o afacere.
24.11.2022 | 12:39
Valerica Gaman sia dezvoltat o afacere in Craiova Jucatorul Universitatii Craiova este ajutat de cei doi frati Exclusiv
Valerică Găman are o afacere împreună cu cei doi frați ai săi în Craiova. sursă foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Valerică Găman traversează o perioadă dificilă la Universitatea Craiova, unde și-a pierdut postul din defensiva organizată de Mirel Rădoi, după autogolul cu CFR Cluj. Lucrurile merg mult mai bine pe plan financiar pentru stoper-ul oltenilor, care este implicat într-un business împreună cu frații săi.

Valerică Găman are o afacere în Craiova. Fundașul Universității Craiova este ajutat de cei doi frați ai săi

Cariera de jucător nu poate dura până la sfârșit, fundașul Universității Craiova vrea să își asigure veniturile după retragerea din postura de jucător. Valerică Găman este implicat într-o afacere cu imobiliare împreună cu cei doi frați ai săi, Irinel și George.

ADVERTISEMENT

Cum fotbalul ocupă mai tot timpul pentru Valerică și George Găman, arbitru în SuperLigă, fratele mijlociu se ocupă intens de afacerea imobiliară din Craiova. Din informațiile FANATIK, ceilalți doi constituie un spirijin financiar important în acest business.

Proiectul de debut al celor trei frați pe piața imobilară din Craiova a fost Ecaterina Residence. Acesta a luat ampluare în anul 2020, atunci când Valerică Găman se afla sub contract cu Al Shabab, unde avea un salariu de aproximativ 70.000 de dolari pe lună.

ADVERTISEMENT

Proiectul cuprinde două construcții cu un număr de peste 30 de apartamente, cu suprafețe cuprinse între 28 și 80 mp. Toate locuințele au fost vândute până în acest moment, iar locatarii din Ecaterina Residence au parte de parcare subterană, garaje și spații verzi amenajate special.

FANATIK a vizitat Ecaterina Residence și vă prezintă imagini în exclusivitate cu blocurile construite în Bănie. Acesta se află chiar în apropierea stadionului „Ion Oblemenco”, fiind aproape de Centrul Vechi al orașului.

ADVERTISEMENT
locatia complexului se fala in apropierea stadionului
Ecaterina Residence este la doi pași de stadionul „Ion Oblemenco”

Cât a costat o locuință în blocurile construite de frații Găman

Un apartament de trei camere cu 91 de mp utili în Ecaterina Residence a ajuns la prețul de 110.000 de euro. Suma nu este deloc de neglijat, având în vedere prețul locuințelor din Craiova.

Investițiile celor trei frați în imobiliare nu se opresc la Ecaterina Residence. Din informațiile FANATIK, aceștia vor mai construi locuințe în apropierea stadionului „Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT
cum arata blocurile construite de cei trei frati
Ecaterina Residence, proiectul finalizat al fraților Găman. sursă foto: Facebook

Valerică Găman a luat exemplu de la Florin Gardoș. Fostul jucător de la Universitatea Craiova și FCSB a investit în imobiliare în Oltenia

Florin Gardoș a fost convins de bunul său prieten de la Concordia Chiajna, Mihai Lungan, să construiască un complex de apartamente de lux în Oltenia, doar că în Râmnicu Vâlcea. Proiectul numit FG Residence cuprinde 20 de apartamente, două spații comerciale și a fost finalizat în toamna anului 2021.

În timpul construcților, Florin Gardoș mărturisea că vedea clădirile ca pe copii lui și se bucura când vedea progresul de pe șantier: „E ca şi copilul meu. Veneam în fiecare lună…mai creştea un etaj, încă un etaj. Mi-am dorit, fiindcă e numele meu, să fac ceva ca lumea”.

De-a lungul timpului mai mulți oameni importanți din fotbalul românesc au investit în imobiliare. Printre aceștia se numără Victor Pițurcă, Andrei Prepeliță, Cosmin Olăroiu, Gică Hagi și Dumitru Dragomir.


  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,42 este cota pentru „peste 1,5 goluri” la Chindia – Universitatea Craiova. Vezi aici toate cotele.

ADVERTISEMENT