News

Valeriu Gheorghiță, avertisment privind un nou val al infectărilor. Medicul anunță că tulpina indiană va fi dominantă 

Medicul Valeriu Gheorghiță a transmis un avertisment privind un nou val al infectărilor și a anunțat că tulpina indiană va fi dominantă.
15.06.2021 | 15:28
Valeriu Gheorghita avertisment privind un nou val al infectarilor Medicul anunta ca tulpina indiana va fi dominanta
ADVERTISEMENT

Într-o perioadă în care România a ajuns să raporteze și sub 100 de cazuri de infectare cu Covid-19 pe zi, medicul Valeriu Gheorghiță lansează un avertisment în ceea ce privește sezonul rece.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din țara noastră spune că ”perspectiva unui nou val este cât se poate de clară”.

ADVERTISEMENT

Mai mult, doctorul apreciază că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV-2, cea indiană, are toate caracteristicile să devină dominantă în România.

Valeriu Gheorghiță, avertisment privind un nou val al infectărilor cu Covid-19

În conferința de presă săptămânală organizată marți la Palatul Victoria, medicul coordonator al campaniei de imunizare din România (CNCAV) a lansat un avertisment destul de sever.

ADVERTISEMENT

Acesta a subliniat din nou importanța procesului de vaccinare anti-Covid și a spus că un nou val de infectări este iminent.

Valeriu Gheorghiță a mai precizat că mutația indiană a SARS-CoV-2 va deveni dominantă pe teritoriul țării noastre.

ADVERTISEMENT

Medicul Gheorghiță anunță că tulpina indiană va fi dominantă în România

”Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună şi jumătate să asigurăm trecerea prin fiecare localitate în parte pentru că în perspectiva unui nou val de îmbolnăviri în special în sezonul rece, în toamnă, este cât se poate de clară.

Foarte probabil, varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV-2 are toate caracteristicile să devină variantă dominantă şi din acest punct de vedere este important să asigurăm accesul la vaccinarea tuturor oamenilor”, a spus acesta, la conferința de presă.

ADVERTISEMENT

Medicul a menționat că varianta indiană este cu 50% mai contagioasă decât varianta britanică. O persoană infectată cu varianta Delta poate îmbolnăvi alte cinci persoane.

”Nu vom putea evita valul patru al pandemiei, dar îi putem diminua intensitatea și durata prin intermediul vaccinării. Nu cred că mai vrea cineva decese din cauza unei boli care poate fi prevenită prin vaccinare”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a evidențiat din nou importanța vaccinării anti-Covid

În aceste condiții, medicul Gheorghiță a adăugat că este important să fie asigurat accesul la vaccinare pentru toate persoanele care doresc acest lucru.

”Vom informa pe toate canalele oficiale reprezentanții autorităților locale, primarii, pentru a colabora cu reprezentanții direcțiilor de Sănătate Publică, în perspectiva accesului la vaccinare și pentru a pune la comun toate resursele de la nivelul județului și local pentru a facilita procesul de vaccinare”, adaugă șeful CNCAV.

Gheorghiță precizează că intenția autorităților este ca echipele mobile să asigure procesul de vaccinare în fiecare localitate.

Medicul a explicat faptul că studiile efectuate până în prezent arată că vaccinurile Pfizer și AstraZeneca sunt eficiente împotriva tulpinii din India, cu condiția ca schema de vaccinare să fie completă.

ADVERTISEMENT