Valeriu Iftime face anunțul: „Am vorbit cu impresarul să reia negocierile cu Gigi Becali pentru Chindriș” Unde se blocase transferul. Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
Cristi Coste   
în FCSB
02/05/2020, 17:15
Valeriu Iftime face anunțul: „Am vorbit cu impresarul să reia negocierile cu Gigi Becali pentru Chindriș” Unde se blocase transferul. Exclusiv EXCLUSIV FANATIK
Louis Munteanu si Andrei Chindris in meciul de fotbal dintre FC Botosani si FC Viitorul, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, luni 2 decembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Povestea transferului lui Andrei Chindriș, 21 de ani, de la FC Botoșani la FCSB pune la cale un nou capitol, după ce totul a intrat în stand-by în Săptămâna Mare.

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, dezvăluie pentru FANATIK că a discutat cu impresarul Florin Vulturar să reia negocierile cu Gigi Becali pentru Chindriș. Oricum, deocamdată, cheia este la jucător, care spune că va lua o decizie după reluarea antrenamentelor.

Andrei Chindriș la FCSB? Valeriu Iftime: „Am vorbit cu impresarul să reia negocierile cu Gigi Becali!”

„Andrei Chindriș la FCSB” este un subiect care revine în actualitate. Iar el este repornit dinspre FC Botoșani, echipa fundașului care, prin vocea patronului Valeriu Iftime, anunță reluarea negocierilor cu FCSB.

Am vorbit cu Florin (n.r. – Vulturar), impresarul care s-a ocupat de negocierile cu FCSB pentru Andrei Chindriș, să reia acum discuțiile cu Gigi Becali pentru transfer.

Din punctul meu de vedere există deschidere totală. Am discutat de asemenea și cu jucătorul, care e acasă și așteaptă reluarea antrenamentelor. Am vorbit acum câteva ore și mi-a spus și punctul lui de vedere.

Andrei, care e un băiat cu capul pe umeri, m-a întrebat dacă vreau neapărat să plece sau să mai așteptăm până la vară. I-am spus că eu nu oblig pe nimeni să plece, mai ales că el se simte foarte bine la Botoșani. A rămas că după 15 mai probabil o să-mi spună exact ce alege, iar dacă va fi cazul va discuta și el cu Gigi Becali. Deci, momentan, cheia transferului lui Andrei Chindriș este doar la Andrei Chindriș”, a declarat șeful Botoșaniului, Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru FANATIK.

„Sunt impresari care îmi spun să nu-l vând pe Chindriș, că-mi aduc ei ofertă de un milion în vară și-mi plătesc acum 100.000 de euro avans!”

S-a vorbit mult și despre pistele din străinătate care ar exista pentru Andrei Chindriș, el chiar declarând într-un interviu pentru site-ul nostru că ar vrea să revină în Spania, unde a și început fotbalul când era un puști.

Valeriu Iftime recunoaște că primește „minim trei apeluri pe săptămână” de la impresari interesați să vină cu oferte pentru Andrei Chindriș. „Nici nu știu ce să mai cred, pentru că pe unii nici nu-i cunosc. Nu-mi dau seama cât sunt serioși pentru că vin non-stop cu promisiuni.

Au fost doi care au spus că-mi vor aduce în această vară ofertă de minim un milion de euro din Spania sau Germania pentru Andrei.

Ba au mers și mai departe și erau gata să-mi achite acum 100.000 de euro avans ca să nu-l dau pe Chindriș în altă parte, la FCSB sau oriunde, până reușesc ei să aducă milionul! Bineînțeles că le-am refuzat avansul, dar piața e deschisă, și aștept să văd și decizia băiatului”, a mai spus Iftime.

  • 30 iunie 2021 este data la care expiră contractul lui Andrei Chindriș cu FC Botoșani, clubul având opțiune pentru a-l prelungi pe încă un sezon
  • 580.000 de euro este oferta pe care Gigi Becali a făcut-o pentru fundașul Botoșaniului în Săptămâna Mare, dar Iftime și Chindriș au amânat atunci să dea un răspuns

 

Închide ×