Fotbal intern

Valeriu Iftime îi răspunde acid lui Mihai Rotaru: ”Demonstrația Craiovei a fost pe teren, nu la declarații”

22.04.2021 | 14:33
Valeriu Iftime ii raspunde acid lui Mihai Rotaru Demonstratia Craiovei a fost pe teren nu la declaratii
ADVERTISEMENT

Președintele clubului FC Botoșani, Valeriu Iftime, i-a dat un răspuns acid finanțatorului echipei Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, după ce acesta s-a luat de antrenorul Marius Croitoru.

Patronul oltenilor a fost nemulțumit de declarațiile făcute de Croitoru la finalul întâlnirii Botoșani – U Craiova 1-1, din etapa a doua a play-off-ului.

ADVERTISEMENT

Elevii lui Marinos Ouzounidis au cerut două lovituri de pedeapsă în partida de miercuri seară și consideră că rezultatul a fost viciat de arbitrul Radu Petrescu.

Mihai Rotaru a primit un răspuns dur de la Valeriu Iftime

După ieșirea furibundă a lui Mihai Rotaru la adresa lui Marius Croitoru, Valeriu Iftime a sărit în apărarea propriului antrenor și i-a oferit un răspuns pe măsură patronului Universității Craiova.

ADVERTISEMENT

”Marius nu vorbește pe lângă subiect. Ne supărăm foarte ușor, cum am pățit-o și eu. Dacă spun ceva de echipa adversă, imediat mi se spune: ‘vezi-ți de echipa lui matale. Că eu nu fac așa’. E bine să ne exprimăm punctul de vedere.

Tot ce pot să spun e că nu prea acceptăm opinii diferite de ale noastre, de la oricine. Marius Croitoru este, până la urmă, un antrenor care poate să aibă un punct de vedere. Demonstrația Craiovei a fost pe teren, nu la declarații”, a declarat Iftime pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

Iftime consideră că Botoșaniul merita victoria

”Erau buni, trebuiau să ne bată, punct. Ieri, nu a fost o echipă mai bună decât noi. Adică o echipă care putea să ia bătaie și nu era nicio surpriză după meciul de ieri. Deși Craiova este echipă bună. Faptul că domnul Mihai vrea să-l taxeze pe Marius nu este cel mai bun mod de a ne regla între noi.

O echipă cu nevoia de titlu poate era un pic mai expresivă, dar, în meciul de aseară, Botoșaniul a avut mai multe ocazii și putea să câștige. Noi am fi putut câștiga aseară, la fel cum am fi putut câștiga cu FCSB-ul. Cred că și golul de aseară a fost gol de portar, al nostru”, a încheiat patronul de la Botoșani.

ADVERTISEMENT

La finalul întâlnirii, mijlocașul de la FC Botoșani, Eduard Florescu, l-a acuzat pe fundașul Universității Craiova, Mihai Bălașa, de comportament nesportiv și de injurii repetate la adresa lui și a coechipierilor. De altfel, cei doi au și fors eliminați în ultimele minute ale jocului.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – U Craiova: 2,20 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT