Fotbal intern

Valeriu Iftime sare în apărarea Botoşaniului după scandalul de la Craiova: “Suntem victime colaterale”

10.05.2021 | 11:31
Valeriu Iftime sare in apararea Botosaniului dupa scandalul de la Craiova Suntem victime colaterale
ADVERTISEMENT

Tensiunea a atins cote maxime în Bănie după înfrângerea usturătoare suferită de Universitatea Craiova, scor 2-3, în fața Botoșaniului, la capătul unui meci presărat cu momente tensionate și greșeli de arbitraj. Rămași fără nicio șansă la primele două locuri, „juveții” au lansat acuzații dure la adresa adversarilor, convinși că încearcă să ajute FCSB-ul în cursa pentru titlul de campioană. Nici replica moldovenilor nu s-a lăsat, însă, prea mult așteptată.

Este clar că suntem un fel de victimă colaterală. Ei au fost nervoşi, mai duri ca noi. Tot scandalul a pornit de la faza aia cu Vătăjelu, când l-a faultat dur pe Ongenda”, a răbufnit patronul Valeriu Iftime la finalul disputei de pe „Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT

Cu doar trei etape rămase de disputat din play-off-ul Ligii 1, echipa sa are 31 de puncte și ocupă locul al cincilea, la șase lungimi în fața Academicii Clinceni și două în spatele celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, care așteaptă vizita liderului CFR Cluj.

Valeriu Iftime reacționează după scandalul de la Craiova

Eu cred că a fost un meci frumos în care am avut un pic de şansă. Am văzut că toată lumea ţipă că jucam ambiţios cu Craiova şi mai puţin cu FCSB. E o informaţie prost gestionată, zău aşa!

ADVERTISEMENT

La fel de mult vrem cu oricare, am obosit de când tot spun asta. Este clar că suntem un fel de victimă colaterală. Toată lumea are ce are cu FCSB şi cu domnul Becali pentru că pe cât de mulţi suporteri are, tot foarte mulţi sunt şi cei care o contestă. Şi ne-au băgat pe noi la mijloc, dar vă spun că nu e corect deloc.

Cu FCSB probabil că era altul scorul dacă nu greşea arbitrul împotriva noastră şi ne dădea penalty. Acum a fost o greşeală pentru noi la primul gol, deşi unii îmi spun că Bălaşa i-a dat mingea jucătorului meu.

ADVERTISEMENT

Eu înţeleg Craiova până la un punct. Nu este o echipă de pluton, este una care ţinteşte trofee şi probabil că rezultatele astea proaste a aprins lucrurile acolo. De aceea erau aşa de surescitaţi.

Pentru că ei au fost nervoşi, mai duri ca noi. Şi tot scandalul a pornit de la faza aia cu Vătăjelu, când l-a faultat dur pe Ongenda şi căpitanul meu i-a cerut socoteală arbitrului ca să-i dea al doilea galben. De acolo au pornit nervii pe teren. Dacă arbitrul venea direct cu cartonaşul nu mai ieşea aşa”, a declarat Valeriu Iftime pentru digisport.ro.

ADVERTISEMENT

Replică dură pentru „filosofii din fotbal”

Din discursul acționarului majoritar al Botoșaniului nu aveau cum să lipsească nici „săgețile” aruncate spre Silvian Cristescu și ceilalți „filosofi din fotbal” care alimentează zvonurile legate de o „prietenie” cu FCSB.

Filosofii ăştia din fotbal care spun că jucăm într-un fel cu FCSB şi în alt fel cu alţii îmi închipui ce ar fi spus la penalty-ul lui Braun dacă faza era în meciul cu echipa lu Becali.

Şi la interviurile de după meci, întrebări tendenţioase, că de ce aşa cu unii, că de ce nu se joacă nu ştiu cum… Admirabil au reacţionat jucătorii de la ambele echipe şi nu au dat apă la moară la aşa ceva”, a mai spus Valeriu Iftime.

ADVERTISEMENT