Mitică Dragomir și-a exprimat părerea despre o posibilă convocare a lui Vali Crețu (35 de ani) la naționala României. Fostul președinte al LPF l-a elogiat pe fundașul dreapta al celor de la FCSB.
”Oracolul” din Bălcești s-a arătat impresionat de capacitatea de efort a lui Crețu. În cadrul podcastului Profețiile lui Mitică, Dragomir a afirmat despre veteranul campioanei en-titre că este de cinci ani cel mai bun apărător dreapta din Superligă.
Cu toate acestea, Mitică Dragomir a explicat motivele pentru care nu l-ar fi convocat la echipa națională, dacă ar fi fost în locul selecționerului Mircea Lucescu. Dragomir a amintit că pe postul lui Crețu joacă Andrei Rațiu, un fotbalist pe care l-a evaluat la 30 de milioane de euro.
De asemenea, ”Oracolul” a menționat că și Cristi Manea are un avantaj în fața lui Vali Crețu. Acela că poate să joace și pe postul de stoper, pe lângă faptul că poate fi rezerva lui Rațiu pentru poziția de fundaș dreapta.
”Eu în emisiunea asta le-am spus celor de la FCSB să țină de Crețu. Are o capacitate de efort și cu asta bate tot. Dacă poți să fugi, dacă te țin plămânii, nu contează vârsta.
(n.r.- dacă l-ar fi convocat pe Crețu) Nu, la națională e unul de bani mulți. Rațiu este de 30 de milioane de euro. Ca fundaș dreapta a mai bun Crețu decât Manea, dar Manea joacă pe două posturi.
Manea ca fundaș central dă bine cu capul și știe cu mingea. Mă îndoiesc că l-a chemat ca fundaș dreapta. Lui Lucescu îi trebuie jucători de creație de la fundașii centrali.
Nu mai are nevoie de sperați d-ăștia care dau în ea tare. Acum te pasează adversarul cu portarul de te rupe. Da, ca fundaș dreapta e mai bun Vali Crețu decât Cristi Manea.
E cel mai bun fundaș dreapta din Superligă, dar nu peste Rațiu! De cinci ani e cel mai bun din Superligă”, a declarat Mitică Dragomir, în cadrul podcastului Profețiile lui Mitică, în exclusivitate pentru FANATIK.