Fundașul central Denil Maldonado s-a despărțit în această vară de Universitatea Craiova și a semnat cu rușii de la Rubin Kazan pentru nu mai puțin de 1,6 milioane de euro. Totuși, după mai bine de două luni de zile, fundașul nu a debutat, încă, la noua sa echipă și a absentat chiar și de la naționala Hondurasului, alături de care a jucat și în semifinalele Gold Cup și unde era titular incontestabil.
Contactat de către FANATIK, impresarul lui Denil Maldonado, Mihăiță Pleșan, a explicat în exclusivitate care a fost problema, de fapt, cu jucătorul hondurian. Din câte se pare, fundașul a suferit o accidentare la un deget de la picior și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, exact cum s-a întâmplat și în cazul lui Andrei Borza, de la Rapid. În aproximativ două săptămâni, Maldonado va reveni pe gazon.
„Danil a avut ceva probleme la un picior, s-a operat, dar în două săptămâni își revine. A fost o fisură la deget și a fost nevoit să facă o mică intervenție chirurgicală, ceva asemănător cu ce a avut Borza de la Rapid. Este operat de două luni de zile în Germania, totul a decurs bine, iar în două-trei săptămâni, repet, revine pe gazon, intră cu echipa. Totuși, i-am spus să nu forțeze, să stea cât se poate de mult, să fie o refacere completă. Nu avem nevoie de vreo recidivă sau mai știu eu ce altceva“, a declarat Mihăiță Pleșan, în exclusivitate pentru FANATIK.
După ce a ajuns până în semifinalele Gold Cup cu echipa națională a Hondurasului în această vară, Denil Maldonado a mai bifat un pas important în cariera sa. Jucătorul de 27 de ani a plecat de curând de la Universitatea Craiova la Rubin Kazan, în Rusia.
Mihăiță Pleșan, care dezvăluise la FANATIK SUPERLIGA încă din primăvara acestui an că există oferte pentru Maldonado, a oferit detalii despre întreaga mutare a jucătorului la noua sa echipă, precizând că suma de transfer a fost mult mai mare decât cea vehiculată.
„O mișcare foarte grea. Ei au avut interes și anul trecut, dar nu s-a realizat. Acum o lună și jumătate a fost prima ofertă, iar acum am ajuns la un numitor comun din ambele părți. S-a închis definitiv. E un jucător care și-a făcut treaba. A fost criticat de multe ori de anumite persoane, dar se dovedește că a fost o afacere bună pentru Universitatea Craiova, în sensul că s-au luat bani mulți pe el. Suma este departe de ce a apărut prin ziar. Oferta aia de 800.000 nici nu aveam curaj să mă duc la Craiova cu ea. Nu vorbesc de sume, dar chiar și prima ofertă a fost mai mare decât acei 800.000.
Dacă Maldonado va juca bine un an la Rubin Kazan, cred că îl vinde la echipe și mai mari. De asemenea, cred că vor fi bani mai mulți decât s-a luat pe Mitriță. Chiar puțin mai mult. Craiova are niște procente, dar nu pot spune. Nu e primul jucător pe care l-am dus acolo. Avem jucători acolo de 3-4 ani. Unii se feresc, el nu are nicio problemă. Are un salariu foarte bun, cu mult mai mare decât în România, contract de 4 ani. Condiții bune pentru jucător”, a mai spus de curând Mihăiță Pleșan, la FANATIK SUPERLIGA.