Soția lui Denis Drăguș nu iese prea des în lumina reflectoarelor, însă de această dată a oferit o reacție furibundă. Declarația frumoasei șatene vine la câteva zile de la accidentarea fotbalistului transferat recent la FCSB.
Denis Drăguș (27 ani) trece printr-o perioadă neplăcută. Atacantul care a semnat cu FCSB a suferit o accidentare în timpul primului meci în calitate de titular, cu U Craiova, în care oltenii s-au impus cu 5 goluri. Echipa lui Gigi Becali nu a marcat deloc. La scurtă vreme după încheierea partidei a venit o veste tristă.
Tânărul fotbalist ar putea să nu evolueze pentru echipa națională în noua campanie din Liga Națiunilor. Cu toate acestea, s-a reunit cu ceilalți sportivi, în cantonament, revederea cu Ianis Hagi fiind una emoționantă. Selecționerul naționalei României, Gheorghe Hagi (61 de ani), a anunțat deja lotul de jucători pentru cele patru meciuri.
Mai exact, este vorba de ”dubla” cu Suedia și partidele cu Bosnia & Herțegovina și Polonia. Partenera jucătorului, care a suferit o entorsă la genunchi, a oferit o reacție virulentă după ce a citit mai multe mesaje în mediul online. Vanessa Drăguș a decis să comenteze situația despre fostul fotbalist al celor de la Trabzonspor.
„Mi-am promis că nu mai citesc comentarii, dar nu ai cum. A fi om în fața lui Dumnezeu e lucru mare… Rușine! Rușine să vă fie! Înainte de orice ar trebui să fim oameni, să fim mândri că suntem români. Rușine să vă bucurați că un om e în suferință!”, a scris soția lui Denis Drăguș, la secțiunea Stories, de pe Instagram.
„Lacrimile mele de la această accidentare au fost infinite, dar și mai tare doare să văd că oamenii noștri, românii se bucură că un om pentru care Echipa Națională este un scop în viață se află în suferință”, a completat Vanessa Drăguș, pe aceeași pagină de socializare, unde are puțin peste 19.200 de fani.
Frumoasa șatenă este o persoană discretă și cu o inimă mare. Oferă sprijin și ajutor unor copii abandonați care sunt adoptați de o femeie din America, stabilită de ani buni în România. Mai mult decât atât, vedeta și fotbalistul Denis Drăguș au botezat o parte din micuții care au probleme de ordin locomotor sau psihic.
Tânăra postează adesea imagini cu aceștia, în special de la zilele de naștere care sunt organizate în locații de poveste. Vanessa Drăguș îl sprijină necondiționat și pe fotbalistul care a revenit pe terenul de fotbal după o lungă perioadă de inactivitate. La echipa de la care a plecat, Trabzonspor, atacantul nu mai jucase din luna mai.