Construcția ridicată fără autorizații lângă Aeroportul Băneasa, pe strada Heliului din Sectorul 1, situată într-o zonă în care limita de înălțime este restricționată la 8 metri (P+2), conform legislației din domeniul transportului aerian, a fost cumpărată în urma unei tranzacții cash de actualul proprietar, Dan Roman.
Tranzacția este investigată de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, conform unor informații obținute de FANATIK. Conducerea instituției nu a dorit să precizeze până acum care sunt concluziile acestei anchete. Am primit însă confirmarea că există un dosar deschis care vizează tranzacțiile privind imobilul de pe strada Heliului.
Dan Roman a cumpărat blocul de pe strada Heliului, din apropierea Aeroportului Băneasa, de la niște rude, în urma unei tranzacții cash, așa cum reiese din documentele depuse la instituțiile de cadastru. Gelu și Maria Roman au recunoscut în fața notarului public că au „datorii familiale” către Gigi Roman, în valoare de 1,2 milioane de euro, sumă despre care au susținut că a fost primită cash/numerar. În schimbul acestei sume împrumutate, pentru care nu a existat un contract de împrumut anterior, Gelu și Maria Roman au semnat la notar că oferă drepturile asupra imobilului construit fără autorizație, în anul 2019, așa cum reiese din documentele consultate de FANATIK.
Aceasta este tranzacția care este verificată de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Un alt semn de întrebare al autorităților este legat de partenerii de afaceri ai lui Dan Roman.
Pe lângă numeroase investiții imobiliare realizate pe persoană fizică, alături de alți membri ai familiei Roman, Dan Roman a fost asociat în firme cu politicieni basarabeni pro-ruși. Dan Roman ne-a transmis constant că din punctul său de vedere imobilul este construit legal. Nu a dorit să ne prezinte niciun document în acest sens. Primăria Sector 1 și Poliția Locală susțin contrariul, dar totuși nu au înregistrat rezultate în eliminarea neregulilor.
Proprietarul imobilului din calea avioanelor (născut în 1987) este implicat în mai multe afaceri. Una dintre ele este Dan Residence Concept, firmă din Sectorul 1 în care este acționar unic. Societatea are în prezent activitatea întreruptă și nu a înregistrat venituri mai mari de 1.000 de euro.
Dan Roman a mai avut o singură afacere la vedere. El a fost asociat în firma Country Pay SRL din Sectorul 1, societate înființată în 2024, care nici până în prezent nu a declarat venituri, deși există în continuare în evidențele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/grafic-firma-heliului.jpg)
În firma Country Pay, Dan Roman este asociat cu Serghei Toma (născut în 1972). Serghei Toma este un politician prorus din Republica Moldova, unul dintre adversarii politici ai președintei Maia Sandu și ai lui Ion Ceban, primarul Chișinăului.
El a candidat, în 2019, pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Oamenilor Muncii (POM).
Conform datelor personale publicate chiar de fostul candidat, Toma are studii la Colegiul Veterinar din Smolensk, Rusia. În CV-ul său menționa că, în anii ’90, ar fi condus o uzină de confecționare a încălțămintei în Bender (Transnistria), iar ulterior a deținut funcții de administrator și director de dezvoltare la două companii. Totodată, Serghei Toma era prezentat și ca director general al unei companii britanice din domeniul tehnologiilor de extracție a petrolului, Hoos Technology LTD, și ca deținător a 75% din capitalul companiei Bulpay LTD, înregistrată în Bulgaria.
La alegerile din octombrie 2019, după ce a ieșit din secția de votare, Serghei Toma declara că optează pentru o conducere „nepolitizată” a Primăriei și pentru un management bun. În declarațiile sale, el susținea că „toate partidele vechi trebuie aruncate la gunoi” și pleda pentru o schimbare radicală a clasei politice.
După invazia Rusiei în Ucraina, Serghei Toma a promovat unul dintre cele mai vehiculate mesaje ale propagandei Kremlinului și ale presei ruse controlate de stat, susținând că întreaga vină pentru război aparține Occidentului, iar popoarele slave și Rusia sunt „victime”. „Cea mai mare victorie a Occidentului este lupta dintre popoarele slave. Se repetă anul 1917. Din nou frate pe frate. Sau poate Vietnam? Oricum, frate pe frate”, a scris Toma pe 24 februarie, la câteva ore după anunțul lui Vladimir Putin privind începerea „operațiunii speciale” în Ucraina.
Serghei Toma este asociat și în firma Terminal Pay Services SRL din Sectorul 1, strada Londra. Nici această societate nu a înregistrat venituri mai mari de 40.000 de lei în perioada în care a funcționat (2009–2017).
Alți acționari ai societății, alături de Serghei Toma (15%), au fost Ruslan Popa (15%), din Republica Moldova, Sergiu Druță (20%), domiciliat în București, și cetățeanul rus Andrei Tikhonov (50%), domiciliat în Moscova.
Sergiu Druță s-a născut la 12 iunie 1970, în satul Mașcăuți, raionul Criuleni, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Matematică și Cibernetică a Universității de Stat din Moldova în 1994.
Din 1995 a început să lucreze în cadrul instituțiilor de securitate din Republica Moldova, în special în Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Potrivit presei din Republica Moldova, Druță a deținut funcția de șef al Direcției Teritoriale a SIS din raionul Orhei.
La 3 noiembrie 2021 a fost numit prin decret prezidențial în funcția de director adjunct al SIS. La 1 aprilie 2025 și-a dat demisia, decretul de eliberare fiind semnat pe 31 martie. Astfel, în perioada 2021–2025, Druță a fost una dintre figurile de conducere ale principalului serviciu de informații al Republicii Moldova.
În decembrie 2022, în contextul investigației „OrheiLeaks” realizată de publicația Ziarul de Gardă, a fost dezvăluit că Druță a purtat discuții pe WhatsApp cu un lider local al Partidului ȘOR în perioada 2020–2022, ceea ce a atras atenția asupra posibilelor legături între structurile de securitate și actorii politici locali.
Partidul Șor a adoptat în mod constant poziții critice față de orientarea pro-occidentală a Republicii Moldova și favorabile relațiilor cu Rusia. „OrheiLeaks” este un proiect de presă care publică investigații și dezvăluiri despre politică, afaceri și figuri publice. Sergiu Druță a fost implicat într-un portofoliu de firme, de la Abipay SRL (alături de Serghei Toma) până la entități cu denumiri ce trimit simbolic către spațiul rusesc, precum Ural Steel SRL sau Baltica International SRL.
Singura afacere în care Serghei Toma, asociatul proprietarului blocului din calea avioanelor, a înregistrat venituri semnificative este Rompay Solutions SRL din Sectorul 3. Firma a avut o cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de lei între 2011 și 2017. În 2024, societatea a înregistrat pierderi de aproximativ 2 milioane de lei și datorii de peste 10 milioane de lei.
Serghei Toma este copartener alături de Sergiu Druță. Ruslan Popa și Usatîi Murat au fost fondatorii inițiali ai firmei, dar au ieșit din acționariat până în 2011.
Din acel an, Rompay Solutions SRL a „împânzit” țara cu aparate pentru plata facturilor și a altor servicii. În 2018, Rompay a intrat în faliment, cu o „gaură” de peste 10 milioane de lei către mari furnizori precum Enel, Vodafone, Orange și Telekom, marcând finalul abrupt al primului ciclu al acestui proiect.
Imobilul de 10 niveluri (S+P+8E) se află pe strada Heliului, într-o zonă de protecție a zborurilor din și spre Aeroportul Băneasa, așa cum reiese din informațiile oferite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Blocul se află în „zona II de referință generată de Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu”, ceea ce înseamnă că regimul de înălțime trebuia să fie de maximum 8 metri. Practic, în zonă se poate construi maximum P+2E.
Dan Roman, unul dintre proprietari, ne-a asigurat cu ocazia vizitei FANATIK că imobilul are toate autorizațiile:„Are, domnule, toate autorizațiile. Este totul în regulă”, ne-a declarat acesta. În momentul când i-am spus că din datele Primăriei Sectorului 1 reiese că imobilul nu este autorizat, acesta ne-a mai spus că nu este așa și că, oricum, nu ar trebui să fie treaba presei situația blocului de pe strada Heliului.
Primarul George Tuță ne-a transmis, în cadrul unei discuții telefonice, că știe în parte situația de la această adresă, dar de vină ar fi primarul anterior, care a permis proprietarilor să înregistreze anumite documente. „Da, în mare îmi sună cunoscută adresa, dar nu pot să comentez prea mult. Acolo s-au făcut multe greșeli. Încercăm să rezolvăm prin direcțiile de specialitate pentru că ele trebuie să aplice legea. Mai mult nu pot comenta. Vom face tot ceea ce trebuie și în această situație, și în toate situațiile de acest gen. În Sectorul 1 nu se va mai construi fiecare cum vrea pentru a obține profituri cât mai mari din afaceri imobiliare”, ne-a asigurat primarul.