Fotbal intern

VAR în România. Cât va plăti LPF pentru introducerea sistemului în Liga 1

22.11.2018 | 16:45
VAR in Romania Cat va plati LPF pentru introducerea sistemului in Liga 1

Este clar că sistemul VAR va intra în funcţiune şi în România. S-a dovedit, în special la turneul final al CM din Rusia că acest sistem de supraveghere video a fost mai mult decât binevenit. Rezultatele, exceptând situaţiile în care arbitrul de centru a refuzat să apeleze la camerele video pentru a lămuri o fază discutabilă, aşa cum s-a întâmplat la meciul Elveţia – Serbia, în care sârbii au fost văduviţi de un penalty clar, au fost în proporţie covârşitoare foarte bune.

Au fost suficient de multe situaţiile de la turneul final al CM din Rusia în care VAR a făcut lumină în anumite momente controversate şi nimeni nu a mai putut comenta nimic după ce arbitrul consultând video a venit şi a luat decizia. Până şi campioana mondială Franţa a beneficiat în meciul inaugural de un penalty acordat prin VAR, primul din istoria turneelor finale CM.

VAR în România. Oficialii noştri au fost la turneul final al CM din Rusia

Au fost şi oficiali români prezenţi în tribune la turneul final al CM din Rusia şi au putut trage concluzii ferme privind necesitatea şi utilitatea introducerii VAR şi în prima noastră divizie. Au fost atât membri ai Federaţiei, cât şi reprezentanţi ai Ligii. Este evident că aceştia au înţeles că ar fi benefic pentru fotbalul românesc să se utilizeze arbitrajul video.

Dacă toate lucrurile vor merge conform planificării sistemul VAR ar urma să intre în vigoare în Liga 1 Betano cu începere din sezonul 2019-2020. România ar face acest pas concomitent cu Premier League, dar dacă pentru englezi fondurile necesare punerii în practică a proiectului nu reprezintă nici o problemă la noi sunt multe semne de întrebare referitor la modul în care vor fi procuraţi aceşti bani.

LPF e ceva mai circumspectă decât FRF

“Federaţia Română de Fotbal este total deschisă implementării arbitrajului video în Liga 1 şi apreciază utilitatea acestei perspective. […] Comisia Centrală a Arbitrilor este pregătită să înceapă testarea sistemului chiar din primăvara anului 2019. Considerăm că testarea sistemului chiar din partea a doua a sezonului actual este benefică, urmând ca din sezonul 2019/2020 acesta să fie implementat în Liga 1, în funcţie de posibilităţile Ligii Profesioniste de Fotbal”

Acesta a fost comunicatul  FRF, însă Liga mai domoleşte acest entuziasm, apreciind că va fi foarte greu să se treacă atât la repede la implementarea VAR în play-off şi play-out şi că ar fi excelent dacă acest lucru va fi posibil începând din viitorul sezon, mai ales că în acest fel ar fi înlăturate orice comentarii din partea vreunui club care ar acuza vreun dezavantaj.

Indicaţii ferme primite de LPF de la FIFA

Liga Profesionistă a confirmat faptul că a primit din partea liderului de inovare a a fotbalului de la FIFA, Sebastian Runge, un document care să ajute la implementarea sistemului VAR în România. Sunt precizate etapele care trebuie făcute în acest sens şi totodată Liga a primit o listă cu firmele care deţin licenţa pentru această tehnologie şi care numai ele pot fi contactate.

VAR în România. Va fi implementat în sezonul 2019-2020, Gino Iorgulescu admite că FIFA cere acest lucru
VAR în România. Va fi implementat în sezonul 2019-2020

Reprezentantul LPF admite faptul că este inevitabilă introducerea VAR în România, dar ca şi preşedintele Ligii, Gino Iorgulescu, susţine că singurul lucru care trebuie rezolvat este finanţarea:  “Am discutat cu IFA, forul care implementează sistemul. Acest sistem va fi în martie 2018 99% în regulile jocului, aşa că este un sistem acreditat dupa această dată. În Adunarea Generală, cu 13 voturi pentru şi o abţinere, am stabilit că o să implementăm acest sistem, urmează să stabilim metode de finanţare”, a spus Robert Pongratz, vicepresedintele LPF.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, spune că trebuie găsiţi sponsori, care să plătească toate cheltuielile, care pot fi minim de 600.000 de euro şi maxim 1,5 milioane. Asta pentru că vor fi doi arbitri în plus şi alţi doi operatori pe parte strict tehnică la fiecare partidă. Asta înseamnă o prezenţă minimă de personal pentru VAR, pentru că în alte ţări, unde sistemul a fost deja implementat, sunt 3 arbitri în cabină, 2 centrali şi un asistent.