Video+foto. Lacrimi pentru un fost stelist! ”Am ştiut că voi marca”

Vicentiu Dinescu   
in Galerie foto
14/02/2018, 08:42
Video+foto. Lacrimi pentru un fost stelist! ”Am ştiut că voi marca” GALERIE FOTO

Internaţionalul din Insulele Capului Verde a marcat în minutul 40 golul doi al partidei câştigate, luni, în faţa formaţiei Larissa, scor 3-0, şi a sărbătorit reuşita alături de fiul său care se afla în spatele porţii.

”Am ştiut că voi marca şi am vrut ca fiul meu să fie pe stadion. Ştiam că va fi acolo şi mi-a spus: . Şi am făcut-o”, a declarat Fernando Varela, care a fost aplaudat de întreg stadionul la finalul meciului.

Varela a plecat de la Steaua la PAOK în 2016

”Acest gol îi este dedicat familiei mele. Am avut parte de momente dificile în sezonul precedent. Am înscris în propria poartă şi mă simţeam prost faţă de familie. Mi-am dorit să înscriu multe goluri într-un meci, să îl câştigăm, pentru a-mi şterge imaginile alea din cap. Acum sunt liber şi voi sărbători. E prima oară când plâng pentru un gol marcat”, a mai spus fostul căpitan stelist.

Fiul lui Fernando Varela a anunţat deja că vrea să devină fotbalist: ”Tatăl meu este parte din viaţa mea şi când am văzut golul m-am dus repede la el să sărbătorim. Vreau să devin fotbalist când voi creşte”.

Fernando Varela a jucat pentru Steaua Bucureşti în perioada 2013-2016, iar apoi a fost cedat la PAOK Salonic pentru 1,4 milioane de euro.

Ştirea MOMENTULUI

Când se joacă FCSB–Rudar Velenje în turul 2 preliminar din Europa League

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.