Fotbal intern

Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB! FANATIK confirmat! Becali l-a anunţat la miezul nopţii: “Da, el este, nu mai e niciun secret!”. De ce l-a ales

23.08.2019 | 00:09
Bogdan Arges Vintila noul antrenor de la FCSB FANATIK confirmat Becali la anuntat la miezul noptii Da el este nu mai e niciun secret De ce la ales

Gigi Becali a încercat să țină secret numele antrenorului cu care s-a înțeles și care ar urma să fie prezentat în cursul zilei de vineri. FANATIK, însă, a aflat că el este Bogdan Argeș Vintilă, fostul portar al lui FC Argeș și Rapid.


UPDATE, 23 august, ora 00.10. Gigi Becali a confirmat informaţia oferită în EXCLUSIVITATE de FANATIK de pe 22 august, ora 14.53: Bogdan Argeş Vintilă e noul antrenor al FCSB!“Da, gata, nu mai e secret, că oricum am văzut că s-a dat. E Bogdan Vintilă, el e antrenor!”, a confirmat Becali la Pro-X. Patronul FCSB a detaliat, explicând de ce l-a adus pe Vintilă. Şi a confirmat din nou FANATIK: pentru că a fost la Viitorul şi a lucrat cu Gheorghe Hagi! “A contat că a lucrat cu Hagi și îi cunoaște filosofia. Vreau să facă ce face Gică la Viitorul! E important că Bogdan cunoaște jucătorii, a mai lucrat cu ei la Viitorul. Chiar l-am întrebat pe Tănase și mi-a spus că se pricepe. Eu am vrut antrenor care să aibă filosofia lui Hagi, mult antrenament, multă muncă. Vergil Andronache va rămâne în staff. Vintilă va aduce și preparator. O să mai aduc și 2 jucători, un fundaș central. Ne trebuie pentru că ne calificăm sigur în grupe”, a spus Gigi Becali la Pro X.


UPDATE, 22 august, ora 21:50. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Bogdan Argeș Vintilă este antrenorul dorit de Gigi Becali. Tehnicianul a mers la Palatul din Aleea Alexandru în jurul orei 20:00 pentru a parafa preluarea vicecampioanei.


ȘTIREA INIȚIALĂ, 22 AUGUST, ORA 14:53

Varianta surpriză a lui Gigi Becali! Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB

Vintilă și-a început cariera de antrenor în anul 2010 când a preluat Concordia Chiajna. În sezonul 2013-2014 a pregătit Viitorul Constanța, echipa lui Gheorghe Hagi, iar în stagiunea următoare a mers la naționala României U-17. În 2015 a fost pentru o scurtă perioadă antrenor la FC Voluntari și ultima sa experiență ca “principal” a fost la Metaloglobus în sezonul 2016-2017. Ulterior, Bogdan Argeș Vintilă a mai fost secund la Astra în 2018.

De altfel, Gigi Becali se declară mare fan al antrenamentelor pe care le face Gică Hagi. Una dintre variantele apărute după demisia lui Bogdan Andone a fost Cătălin Anghel, fost antrenor la Viitorul și membru în staff-ul lui Hagi. Dar patronul FCSB s-a lovit de refuzul lui Anghel. Așa că, patronul FCSB s-a reorientat către un alt antrenor care a trecut pe la Academia lui Hagi, Bogdan Argeș Vintilă.

Gigi Becali speră ca prin aducerea lui Bogdan Argeș Vintilă, jucătorii să aibă parte de antrenamente “a la Hagi”: „Am fost la nunta băiatului lui Teia Sponte. Și am vorbit acolo cu Gică Hagi. I-am zis «Băi Gică, ce le faci jucătorilor? Ai o injecție cu ser de fotbal? Le injectezi fotbal în cap? Că vreau și eu. Cumpăr injecția aia». Mi-a zis «Băi Gigi, jucătorii mei fac două antrenamente pe zi. Fac antrenamente cu mingea de două ori pe zi. Asta e secretul». Eu, dacă eram antrenor, mă duceam la Hagi. Ce să caut eu la Mourinho? Îl am pe Hagi, care din nimic face bici. Îl copiez și gata. Eu, când le spuneam antrenorilor să facă antrenamente cu mingea ziceau «Ce-i aia? Trebuie antrenamente de forță, că jucătorii nu au forță»”, spunea Becali despre modul de lucru al lui Gică Hagi.

Varianta surpriză a lui Gigi Becali! Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB. EXCLUSIV
Varianta surpriză a lui Gigi Becali! Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB. EXCLUSIV

Ionuț Badea, propus de Iordănescu, refuzat de Gigi

Gigi Becali nu a vrut să știe nimeni de această variantă și după cum are o fire destul de schimbătoare, este posibil să se sucească. Alesul patronului este însă Bogdan Argeș Vintilă și, cel mai probabil, noul antrenor al echipei va fi prezentat vineri.

Unul dintre numele care i-au fost propuse lui Gigi Becali a fost și Ionuț Badea. Conform informațiilor FANATIK, Anghel Iordănescu i l-a propus pe fostul său “secund” de la echipa națională, însă Gigi Becali ar fi refuzat această variantă. Patronul FCSB a comentat și pentru FANATIK acest refuz: “Nu este nimic cu Ionuț Badea la FCSB”

Bogdan Argeș Vintilă va trebui să revitalizeze echipa care a suferit patru înfrângeri în ultimele patru meciuri. FCSB speră să își spele imaginea cu o calificare în Europa League după “dubla” cu Vitoria Guimaraes. Primul meci al lui Vintilă pe banca FCSB-ului va fi împotriva lui Gaz Metan Mediaș, duminică, de la ora 21:00.

Varianta surpriză a lui Gigi Becali! Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB. EXCLUSIV
Varianta surpriză a lui Gigi Becali! Bogdan Argeș Vintilă, noul antrenor de la FCSB. EXCLUSIV
  • 47 de ani are Bogdan Argeș Vintilă 
  • 5 selecții are Vintilă în poarta echipei națională