Federația Română de Handbal își dorește ca actualul sezon să se încheie pe teren, motiv pentru care a propus mai multe variante pentru încheierea sezonului, conform prosport.ro.
Sezonul de handbal feminin ar urma să fie reluat pe data de 5 iunie, cu cele două sferturi de finală rămase din Cupa României, în timp ce la handbal masculin sezonul se poate relua pe data de 31 mai, cu restanțele dintre AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012.
Alexandru Dedu a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care a vorbit despre variantele pentru încheierea sezonului în Liga Națională de handbal:
„Acest sezon nu va fi încheiat doar dacă nu avem fizic cum să o facem şi asta ar însemna să mergem departe în vară până aproape de începutul sezonului viitor. Avem unele scenarii, însă totul depinde de când se va încheia pandemia de coronavirus.
Ne dorim ca acest campionat să se termine pe teren din foarte multe puncte de vedere. Încercăm să găsim toate scenariile ca dată, ca şi modalitate de competiţie pentru treaba asta. O să ajungem şi o să vedem în funcţie”.
„În funcţie de când se va termina treaba asta, vom găsi o modalitate prin care echipele să aibă acelaşi număr de meciuri şi să se termine echitabil pe teren”, a mai spus președintele FRH pentru FANATIK.