News

Vârsta de pensionare să ajungă la 69 de ani. Propunere într-o importantă țară din Europa

Într-o importantă țară din Europa se discută serios propunerea ca vârsta de pensionare să ajungă la 69 de ani. Totul se va face treptat, în anii următori.
02.08.2025 | 16:43
Varsta de pensionare sa ajunga la 69 de ani Propunere intro importanta tara din Europa
Germania, țara din Europa care ar putea crește vârsta de pensionare până spre 70 de ani. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

În următoarele decenii, vârsta de pensionare s-ar putea apropia de 70 de ani. Aceste discuții se poartă în acest moment într-o țară importantă din Uniunea Europeană.

Țara din Europa care vrea să-i țină pe oameni mai mult în câmpul muncii: vârsta de pensionare ar putea ajunge la 69 de ani

De-a lungul ultimilor ani, în contextul crizelor economice suprapuse, vârsta de pensionarea devenit un subiect extrem de important și, în același timp, de sensibil, în toate țările din Uniunea Europeană.

ADVERTISEMENT

În România, de exemplu, vârsta standard de pensionare pentru femei va crește de la 63 de ani, cât era potrivit legislației vechi, la 65 de ani, după cum stabilește noua lege a pensiilor, care se aplică de la 1 septembrie 2024.  Creșterea vârstei standard de pensionare va avea loc treptat, până în 2035.

Și mai mult ar putea petrece în câmpul muncii cetățenii dintr-o țară mare a Uniunii Europene. Nemții ar trebui să lucreze mai mulți ani pentru a proteja sistemul de pensii şi a susţine creşterea, a declarat economistul Martin Werding, citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Cu cât va crește vârsta de pensionare în Germania până în 2031

Trebuie notat faptul că Germania se află deja în proces de a crește vârsta de pensionare. Cetățenii din acest stat nu vor mai ieși la pensie la 65 de ani, ci la 67 de ani. Asta se va întâmpla treptat, până în 2031.

ADVERTISEMENT

Ei bine, această creștere ar trebui să continue, este de părere Werding, membru al Consiliului experților economici, un organism care oferă consiliere guvernului.

ADVERTISEMENT

Acesta propune o abordare bazată pe o formulă simplă: la fiecare 10 ani cu care crește speranța de viață, două treimi din acest timp ar trebui petrecut la muncă și o treime la pensie.

Dacă analizăm acest model, vedem cum vârsta standard de pensionare ar crește cu șase luni la fiecare deceniu. Aceasta ar ajunge la 68 de ani în 2050 și 69 de ani în 2070.

ADVERTISEMENT

Același Werding a mai propus și o reevaluare a scăderii pensiei pentru pensionare anticipată. În opinia sa, actuala reducere de 3,6% pe an pentru pensionarii anticipați este prea îngăduitoare. El a sugerat o scădere între 5 și 7%.

Măsura analizată de nemți vine după ce, recent, o altă țară europeană a anunțat că va crește vârsta de pensionare la 70 de ani în 2040. Persoanele din statul scandinav născute după 31 decembrie 1970 vor trebui să muncească cu un an mai mult decât cele născute înainte de această dată pentru a deveni eligibile pentru pensia de stat.

La ora actuală, vârsta de eligibilitate pentru pensia de stat din Danemarca este de 67 de ani. S-a decis deja ca aceasta să crească gradual: la 68 de ani în 2030 și la 69 de ani în 2035. Acum o nouă lege vine cu o nouă creștere, cu încă un an. Asta înseamnă că vârsta de pensionare va ajunge la 70 de ani pentru cei născuți după 1970.