Fotbal intern

Vasi Geambazi nu mai e şef la FCSB! Becali: “El nu decide nimic”

18.09.2018 | 22:08
Vasi Geambazi nu mai e sef la FCSB Becali El nu decide nimic

Vasi Geambazi nu mai e şef la FCSB, la doar câteva luni după ce Gigi Becali anunţase că se retrage din fotbal şi-l lasă pe nepotul său să conducă echipa. În aprilie 2018, după ce Răzvan Burleanu a câştigat un nou mandat în fruntea Federaţiei Române de Fotbal, patronul “roş-albaştrilor” declara că îi va lăsa clubul lui Geambazi, deranjat de rezultatul alegerilor.

”Nu mă mai implic, nu mai am niciun fel de tangență. Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Atât timp cât se întâmplă ce se întâmplă în fotbal, când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Am luat această hotărâre. Mâine apare comunicatul. Clubul va trimite la Federație și la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Asta am decis, după ce a ieșit Burleanu președinte.

Gigi Becali nu-l mai vrea şef la FCSB pe Geambazi

Dacă vreți este și un protest, dacă ne comandă fotbalul feminin și futsalul…Nu mai vreau să mă pronunț și să fac păcate. Un lucru este clar. E clar că a avut sprijin (Burleanu – n.r.) și de la dânșii (n.r. – SRI). Eu spun ce am citit. E clar că s-a folosit și de funcție. Uite că și la fotbal vă controlăm. Ca să ne demonstreze că ne controlează în toate domeniile de activitate, uite vă pun și șef la FRF (n.r. – serviciile).

“Nu are nici 1% implicare”

Mă retrag, de ce? Că ei pot spune așa, treci la Comisii, te depunctăm. Uite că nu poți, m-am retras. Eu nu mai sunt la Steaua, e familia mea. Nu mai finanțez, nu mai am nicio legătură. Este oficial. M-am retras, ca să pot spune ce vreau eu. Ei vor să pună pumnul în gură”, spunea Gigi Becali pe 18 aprilie 2018.

Geambazi nu mai este patronul FCSB acum, iar Becali a explicat că nepotul său nici măcar la echipa mică a FCSB-ului nu are putere absolută: “Vasi Geambazi face ce vrea la echipa mică, poate nici acolo, că intervin eu dacă lucrurile nu merg cum trebuie. El nu decide nimic la echipa mare. Nu are nici măcar 1% implicare”, a anunţat Gigi Becali.

 

Vasi Geambazi nu mai e şef la FCSB. Nepotul lui Gigi Becali, la Baza din Berceni, discutând cu reporterul FANATIK.RO în primul interviu pe care l-a acordat
Vasi Geambazi nu mai e şef la FCSB. Nepotul lui Gigi Becali, la Baza din Berceni

 

Vasile Geambazi figurează în acte ca fiind patronul clubului FCSB şi lucrează la echipă ca şi coordonator principal al Academiei de la Berceni, pe care chiar el a gândit-o. ”E un băiat deosebit. M-a impresionat foarte tare, spre exemplu, astă-iarnă. Când erau nămeții ăia mari și nu aveam unde să ne antrenăm, s-a urcat imediat într-un buldozer și a ras jumătate de teren. E senzațional, foarte muncitor, modest…

E foarte prins în ce face acolo, investește timp și resurse în academie. Vă spun totul arată la superlativ și nu sunt simple vorbe. Baza de pregătire din Berceni este una la cote extrem de ridicate. Au planuri foarte mari acolo”, spune fostul goalkeeoer de la FCSB, Eduard Stăncioiu.

Citeşte şi: