Vasile Dîba, primul campion olimpic al kaiacului românesc: “Doamne Dumnezeule cum îmi bătea inima!”. Exclusiv

Vasile Dîba este primul campion olimpic din istoria kaiacului românesc. La Montreal în 1976, Dîba a câștigat aurul olimpic în proba de K-1 500 de metri, ediție la care a mai câștigat și o medalie de bronz. În total a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice unde avea să câștige patru medalii.

În episodul 46 al seriei “Olimpicii României” am discutat cu Vasile Dîba. Omul care a adus prima medalie olimpică de aur din istoria kaiacului românesc a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre cele trei ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat, povestind cu lux de amănunte sprintul spre aur de la Montreal.

Discuția despre viitorul kaiacului românesc nu a fost optimistă, Vasile Dîba spunând că nu mai vine nimic din spate. În ciuda faptului că juniorii sunt talentați și câștigă medalii la competiții, mulți dintre ei nu au cum să facă pasul la seniorat și preferă să renunțe.

Vasile Dîba, primul campion olimpic al kaiacului românesc: “Cât am stat acolo am făcut baie în lacul Ciuperca în februarie”

Domnule Dîba, cum ați ales kaiacul? 

– Ohooo. A fost demult. S-a înființat clubul Delta Tulcea și a făcut o selecție în satele comunelor și satelor care erau în jurul lacurilor din zonă. La început au fost mulți, dar unii s-au lăsat, alții au plecat în alte părți.

Digi24.ro

Liderul interlop Costel Corduneanu a murit în spital, în urma unei operații dificile la inimă

Ce v-a retras la acest sport?

– Tatăl meu a făcut canoe la 10+1 sau 15+1 cum era de la Brăila, Galați și până la Sfântu Gheorghe. Ei erau pescari. Din Tulcea, din Jurilovsca, din Galați. Erau multe bărci. Eu eram mai mic, mai tânăr. Și când au făcut selecția tatăl meu le-a spus că mă dă la sport. Dar nu mi-a fost ușor la început.

Cum așa? 

– Cât am stat acolo am făcut baie în lacul Ciuperca în februarie. Te răstorni, n-ai echilibru prima dată în kaiac. Pe urmă am fugit de acolo, apoi am revenit. Am prins puțin echilibru și ușor, ușor m-am obișnuit. Deja în primul an am luat două medalii la juniori la Snagov, la campionatele naționale.

“La Mondialele din Ciudad de Mexico am luat măsura principalilor adversari. Deja cam știam cine sunt și valoarea lor”

În 1974 ați devenit dublu campion mondial. Aveau să fie primele medalii majore ale carierei. Cum a fost competiția de la Ciudad de Mexico? 

– Da, am ieșit dublu campion mondial la K1 500 de metri și la ștafetă. Acolo am luat măsura principalilor adversari. Deja cam știam cine sunt și valoarea lor. Era neamțul Rudiger Helm și ungurul Geza. Au mai fost polonezi, rușii erau foarte puternici.

Digisport.ro

Un milionar român a divorțat și tocmai s-a afișat în premieră cu noua iubită, mai tânără cu 24 de ani

V-ați făcut o impresie înainte de Jocurile Olimpice…

– Da, sigur. Înainte de Jocurile Olimpice am mai avut câteva regate de verificare. Erau 4 sau 5 legate. Cea mai tare dintre ele era la Moscova. Acolo știai care ți-e nivelul. Se adunau cei mai buni, spuma kaiacului.

“Am respirat de cinci ori și gata cursa. Aveam niște bătăi de inimă când terminam cursa Doamne Dumnezeule”

La Montreal în 1976 ați devenit campion olimpic la k1 – 500 de metri. Vă aduceți aminte cursa?

– Atunci nu mai era ca acum cu cei mai buni timpi puși pe culoarul 4 sau 5. Acolo am pornit de pe culoarul 9. Am avut cu mine și cel mai bun antrenor, pe Nicolae Navasart. El era antrenorul lotului național. Mi-a spus: «Vasile, cap coadă! N-ai ce să faci». Păi la 500 de metri ce să faci? La 1000 de metri o mai lași moale, apoi ridici ritmul. Dar la 500 de metri n-ai cum. Viteză maximă din start. Ori luai, ori nu luai.

Ați respirat în timpul cursei?

– Am respirat de cinci ori și gata cursa. Aveam niște bătăi de inimă când terminam cursa Doamne Dumnezeule.

Păi e ca la sprintul din atletism…

– Exact.

“Vasile, felicitări! Nadia a luat trei medalii de aur, tu ai luat-o pe a patra!”

Ați simțit special când v-ați dat seama că sunteți campion olimpic?

– Olimpiadă fiind, îți dai seama. Atunci nu realizezi. Doar am ridicat mâinile. Dar apoi mergi la ponton, vin colegii, țin minte că președintele Comitetului Olimpic Român, Marin Dragnea. Când m-am schimbat, atunci mi-am dat seama ce am făcut. A venit generalul Dragnea și mi-a zis: «Vasile, felicitări! Nadia a luat trei medalii de aur, tu ai luat-o pe a patra!». Pe vremea aia purtam părul mare, plete. M-a pieptănat, m-a pupat și mi-a spus să merg la premiere. Atunci la premiere când cântă imnul și îți dă medalie, ești foarte fericit. Da…

Ați mai participat la alte două ediții ale Jocurilor Olimpice. Ați fost mai liniștit știind că sunteți deja campion olimpic, sportiv renumit și nu mai aveți nimic de demonstrat?

– Ei, nu e chiar așa. Trebuie să te pregătești, să te menții în formă să poți să participi la a doua Olimpiadă.

“La Moscova a venit rusul (n.r. Vladimir Parfenovic) foarte tare. Era o namilă de om, Doamne Dumnezeule ce mare era”

Cum a fost la Moscova?

– La proba de 500 de metri am plecat foarte tare. Dar a venit rusul (n.r. Vladimir Parfenovic) foarte tare. Era o namilă de om, Doamne Dumnezeule ce mare era (foto jos). Și a mai venit tare ăsta de la canguri, australianul (n.r. John Sumegi) și eu pe locul trei. Apoi am mai tras și la ștafeta de 4 la 1000 de metri unde am venit pe locul doi. Cred că dacă mai erau 50 de metri câștigam și acolo. Dar asta este, ce să faci?

V-a părut rău că nu ați mai luat aurul sau v-ați mulțumit să urcați pe podium?

– Cum să nu? Ooooo. Dar te pregătești pentru locul 1. Toată lumea vrea aurul. Era foarte clar asta. Dar tot era bine că eram pe podium.

“Ne-au spus că nu vom merge la Jocurile Olimpice și vreo două luni nu am mai făcut antrenamente”

Ați participat și la Los Angeles, dar fără să mai urcați pe podium…

– La Los Angeles nu trebuia să participăm. Adică ne-au spus că nu vom merge la Jocurile Olimpice și vreo două luni nu am mai făcut antrenamente. Ne ieșisem din formă deja. Atunci țin minte că ne pregăteam la Vidraru. Și ne-a luat prin surprindere anunțul.

Deci ați mers fără 2 luni de pregătire la Jocurile Olimpice?

– Da. După 2 sau 3 săptămâni de pauză ieși din formă. Cazi pur și simplu. Acolo erau călduri mari. Dimineața te trezeai la ora 03:00 și până ajungeai la locul de concurs se făcea ora 09:00, începea să bată vântul lângă ocean. Cam greu acolo. Eu conduceam cursa cu 30 de metri înainte de final. Mă uitam stânga-dreapta și când am văzut că vin ăștia peste mine, m-am blocat. Când te lasă brațele nu mai ai ce să faci. La finiș, locul 4.

“Putem să facem, dar n-ai cu cine. Prin Federație, prin aia. Nu, n-au niciun Dumnezeu. Stau acolo să treacă timpul”

Sunteți primul campion olimpic din istoria kaiacului românesc. Aș vrea să vă întreb încotro se îndreaptă acest sport în România? 

– Nu pot… (oftat de supărare). Nu pot să vă spun. Nu. E cam greu. La canoe mai merge acolo. Dar la kaiac… ze-ro. Deci nu avem. Îți dai seama ce vrei să spun? Nu avem.

Și nu putem să facem să avem?

– Ba da, putem să facem, dar n-ai cu cine. Prin Federație, prin aia. Nu, n-au niciun Dumnezeu. Stau acolo să treacă timpul.

“Dacă am făcut sport toată viața pe baltă trebuie să mă duc și acum la bătrânețe”

Ați făcut mai multe acțiuni de promovare a kaiacului de căutare de talente. Nimic?

– Nu. Eu vă spun o fază. Noi avem o pepinieră de kaiac-canoe la Orșova la Benjamin Zabet. Dar sportivii, juniori mici și juniori mari, tineret. Când ajung la tineret, termină liceul și nu au unde să se ducă. Până atunci iau medalii. Iau medalii în toate probele. Dar când se termină nu mai au unde să plece. Nu mai e cum era înainte să mergi la cluburi, la Steaua, la Dinamo.

Dumneavoastră ce mai faceți acum? 

– Ce să mai fac? M-am retras la țară. Am stat în București o perioadă. Mi-am făcut o căsuță frumoasă și mă ocup cu agricultura, mai merg cu undița la pește. Ce să facem? Dacă am făcut sport toată viața pe baltă trebuie să mă duc și acum la bătrânețe (râde).

Domnule Dîba, mulțumesc foarte mult. Mi-a făcut mare plăcere. 

– Și mie! Numai bine.

• 4 medalii olimpice are Vasile Dîba
• 66 de ani are Vasile Dîba