Vasile Dîncu, vicepreședintele PSD, a declarat, joi, că o candidatură a lui Klaus Iohaannis la alegerile parlamentare din decembrie nu ar aduce mare câștig pentru PNL. „Din punct de vedere politic, este probabil o încercare a PNL de a-și maximiza șansele”, spune Dîncu.
Vasile Dîncu a comentat, joi, o eventuală candidatură a lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, după ce PNL a depus un proiect de lege ce i-ar permite actualului șef al statului să candideze în ultimele trei luni ale mandatului, fără a mai fi necesar să-și dea demisia de la Cotroceni.
”Probabil e o încercare de a tutela din nou politic un partid care pare că nu are candidați, dacă ajunge să facă această manufactură electorală”, a declarat Vasile Dîncu pentru RFI.
În opinia vicepreședintelui PSD, liberalii nu ar obține un mare câștig de pe urma eventualei candidaturi a lui Iohannis la alegerile parlamentare.
„Din punct de vedere politic, este probabil o încercare a PNL de a-și maximiza șansele, scorul, de a rămâne în echipă cu președintele, adică președintele de a putea să facă politică chiar și în ultimele trei luni de mandat. Din punctul meu de vedere, n-am discutat încă politic acest subiect, nu văd un mare câștig electoral din asta”, a spus liderul social-democrat.
„Probabil că este mai degrabă o încercare de a tutela din nou politic un partid care în acest moment pare că nu are candidați, dacă ajunge să facă această manufactură electorală”, a adăugat el.
Personal, a mai spus Dîncu, i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze pentru alegerile legislative, pentru a se întâlni cu electoratul pe care „l-a cam evitat” de-a lungul mandatului de președinte al României.
„Ca opinie personală, eu i-aș da voie președintelui să candideze. Până la urmă, este o ocazie prin care poate să se întâlnească cu un electorat pe care l-a cam evitat de-a lungul mandatului și să vadă cu adevărat care este evaluarea pe care țara o face mandatului domniei sale de zece ani”, a mai spus Vasile Dîncu.