Fotbal intern

El e antrenorul care poate veni în locul lui Neagoe la Sepsi Sf. Gheorghe. EXCLUSIV

01.05.2019 | 19:21
El e antrenorul care poate veni in locul lui Neagoe la Sepsi Sf Gheorghe EXCLUSIV

Eugen Neagoe este foarte aproape de despărțirea de Sepsi Sf. Gheorghe. Tehnicianul care a reușit cea mai mare performanță din istoria covăsnenilor – calificarea în play-off-ul Ligii 1 Betano – negociază în aceste zile rezilierea contractului cu Sepsi. FANATIK a aflat că omul care-i va succeda lui Neagoe la Sf. Gheorghe este, foarte probabil, Vasile Miriuță, actualul antrenor al celor de la Hermannstadt.

Vasile Miriuță vine în locul lui Eugen Neagoe la Sepsi Sf. Gheorghe!

Momentul în care „căsnicia” dintre Eugen Neagoe și șefii de la Sepsi s-a fisurat l-a reprezentat o decizie din ultimele zile luată de Laszlo Dioszegi. Acesta l-a numit în funcția de director general pe Attila Hadnagy, unul dintre numele grele ale istoriei lui Sepsi, ajuns la 38 de ani, dar încă neretras din activitatea de jucător!

Cei din jurul echipei nu au apreciat ca oportună această mișcare, iar lucrurile le-au dat de gândit și celor din staff-ul lui Eugen Neagoe. Mai mult, s-a aflat că deja se lucrează și la o variantă de antrenor pentru sezonul următor. Din informațiile FANATIK, cel care-i va urma în funcție lui Neagoe pe banca tehnică este Vasile Miriuță, care are o relație apropiată cu cei care decid la Sf. Gheorghe.

Vasile Miriuță în locul lui Eugen Neagoe antrenor la Sepsi Sf. Gheorghe
Vasile Miriuță declara acum 4 luni pentru FANATIK că probabil va veni momentul când va ajunge și la Sepsi

Dialog Vasile Miriuță – FANATIK în ianuarie 2019, în Antalya

La Sepsi când ajungi antrenor? Atunci chiar că nu ar mai vorbi Gigi Becali cu tine?)

– Am o relație bună și cu cei de acolo. Când am jucat cu Sepsi, m-a aplaudat toată lumea! A fost extraordinar.

Sepsi i-a propus lui Neagoe să plece, nu el a cerut rezilierea!

Până atunci însă oamenii cu putere de decizie la Sepsi trebuie să rezolve despărțirea de Eugen Neagoe. FANATIK a aflat că nu Neagoe a fost cel care a cerut rezilierea angajamentului, ci acest lucru i-ar fi fost propus de șefii săi!

Eugen Neagoe mai are contract cu Sepsi până în iunie 2020, deci și pentru sezonul următor, deci despărțirea acum presupune plata unor sume compensatorii din partea covăsnenilor. Acesta este și motivul pentru care discuțiile pentru despărțire purtate în prima zi a lunii mai nu au ajuns la un numitor comun. Aproape sigur Neagoe și Sepsi se vor despărți. Rămâne de stabilit doar cât costă „divorțul” pentru a urma apoi „cununia” Sepsi – Miriuță?)

Vasile Miriuță în locul lui Eugen Neagoe antrenor la Sepsi Sf. Gheorghe
Când și-a prelungit în vara lui 2018 contractul cu Sepsi, Eugen Neagoe a negociat cu Janos Bokor (stânga)
  • 1 singur punct a obținut Sepsi în primele 7 etape ale play-off-ului, remiza de acasă cu Viitorul
  • 12.000 de euro pe lună câștigă Neagoe la Sepsi, el primind o mărire la salariu la prelungirea de contract din vara lui 2018