News

Vasile Miriuță, interviu premium. „Eram la Muntele Athos și vorbeam cu Gigi Becali. ‚Vasile, tu ești ungur, ce cauți acolo?’ ‚Eu, ungur? Mama, Maria și tata, Gheorghe?’”

Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Hermannstadt, a discutat mai bine de o oră, extrem de deschis, cu reporterii FANATIK

Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Hermannstadt, care înfruntă FCSB în ultimul meci din etapa cu numărul 23 a Ligii 1 Betano, a acordat un interviu premium pentru FANATIK. După ce week-end-ul trecut a încurcat campioana CFR Cluj, 1-1 chiar în Gruia, acum „Laci” vine pe „Arena Națională” să-i pună bețe în roate echipei lui Gigi Becali.

„Tati” Miriuță a fost în mare formă, a vorbit despre tot, despre cariera de antrenor, despre rateul de la Dinamo, despre relația cu Gigi Becali, despre investițiile guvernului Viktor Orban la Sepsi Sf. Gheorghe, despre planuri de viitor. Totul pigmentat într-un dialect ardelenesc ce nu poate fi reprodus în totalitate…

Vasile Miriuță, interviu premium înainte de FCSB – Hermannstadt. „Dacă prinzi o zi bună, bați pe oricine!”

Vasile, poți să încurci FCSB-ul în meciul de luni?

– Au echipă foarte bună, dar în România se poate orice. Dacă prinzi o zi bună, poți să bați pe oricine. Nu e ceva extraordinar. O dată la 10 meciuri se poate întâmpla treaba asta. Poate acum e ziua lui Hermannstadt.

Cine se luptă la titlu?

– CFR este principala favorită pentru că e o echipă bună, cu experiență și omogenitate, chiar dacă FCSB s-a întărit. Craiova e o echipă bună, dar inconstantă. Ar mai fi și Viitorul.

Hagi are emoții și cu play-off-ul…

– Nu trebuie să aibă emoții. Părerea mea e că sunt deja în play-off CFR, FCSB, Craiova. Apoi Astra și Viitorul, iar Sepsi se bate cu Hermannstadt, Botoșani și Poli Iași.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Vasile Miriuță a povestit pentru FANATIK, în liniștea din holul hotelului, cum este să te bați cu granzii care au bugete impresionante

„Pe ‘șepte mii’ nu îți vine nici ceh, nici slovac, niciun jucător de valoare”

Dinamo?

– E foarte, foarte greu, chiar dacă bate tot. Ar trebui să piardă toate din față multe meciuri.

Vor face o construcție pe termen lung…

– Da, așa cred și eu. Și sunt sigur că îi vor da credit lui Mircea, pentru că altfel nu făcea schimbările astea. Sunt sigur că ei gândesc pe termen lung, indiferent pe ce loc vor termina în play-out. E un lucru bun, în sfârșit, și sperăm că așa va fi.

Ionel Dănciulescu spunea pentru FANATIK că fiecare dintre antrenorii pe care i-a avut Ionuț Negoiță au avut mână liberă la transferuri…

– Acum, dacă zice Danciu că am avut mână liberă… Ce să mai zic eu? Dar ca să aduci jucători de valoare trebuie să bagi mâna adânc în buzunar. Pe „șepte mii” nu îți vine nici ceh, nici slovac, niciun jucător de valoare. Ce, Nemec a venit pe 7.000? Un jucător de valoarea lui vine pe 10-15.000 de euro în România.

Obiectivul lui Vasile Miriuță la Hermannstadt: „Să nu mă ia gura pe dinainte!”

La Hermannstadt care e nivelul salarial?

– 4-5 mii de euro. Deoarece cei care au fost cu salarii mari, am spus conducerii să îi lase să plece. La o nou-promovată e inadmisibil să ai salarii așa mari… hai să spunem că poți să aduci doi, trei jucători mai buni să ridice nivelul, dar cel mai mare salariu la mine e 7.000.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Vasile Miriuță are rezultate incredibile la Hermannstadt. A luat echipa de la retrogradare și se bate pentru play-off!

Te poți bate cu echipe unde salariile sunt de 30.000 de euro?

– Foarte greu. Doar dacă ai șansă.

Care e obiectivul tău la Hermannstadt?

– Să nu mă ia, totuși, gura pe dinainte… Vreau să rămân aici și să nu retrogradăm.

„Nu ești antrenor dacă semnezi un contract cum a făcut Toni Conceicao!”

De ce nu te-ai întors la CFR Cluj?

– Am o relație bună cu ei, dar mă simt bine la Sibiu. Îmi doresc să rămân. Chiar vreau să stau doi ani la un club, să simt că merg mai departe.

Cum ți s-a părut clauza din contractul lui Conceicao pe care a publicat-o FANATIK, prin care trebuie să consulte conducerea când face primul 11?

– Incredibil! Nu credeam că există așa ceva. Nu am auzit de așa ceva. Nu aș putea să semnez un asemenea contract. Nu ești antrenor dacă semnezi așa clauză. Nu am nimic cu Conceicao, dar un contract ca ăsta nu îl semnezi!

„Spun șefilor primul 11, dar să nu îmi zică ‚scoate, schimbă, fă’!”

Gigi Becali nu are asemenea clauze, dar antrenorul trebuie să se consulte cu el. Cum vezi tu chestia asta?

– Știi cum e cu consultatul ăsta? Poate să își exprime o părere. Și eu când eram la CFR vorbeam cu președintele Iuliu Mureșan. Îi spuneam echipa cu o zi înainte. Mi se pare normală treaba asta cu șefii. Dar nu să îmi zică „scoate, schimbă, fă”. Îmi zicea „bine, Vasile!”

Ți-ai da demisia dacă ți s-ar întâmpla așa ceva?

– I-aș zice, „tati, lasă-mă să antrenez. Avem un obiectiv, dacă nu îl îndeplinesc, plec eu, nu trebuie să mă dai afară”. Mai țineți minte când am plecat de la CFR pentru că nu m-au plătit cinci luni? Este inadmisibil să pățești așa ceva. Eu am avut noroc că am avut un grup extraordinar, că puteau să refuze să intre la joc.

„Cu o seară înainte de meciul decisiv, Larie a venit la mine cu oferta de la FCSB! ‚Nu ai cum să nu te duci’, i-am zis!”

Gigi Becali te-a ofertat vreodată?

– Da, când eram la CFR Cluj. Chiar jucam meci cu Viitorul în ultima etapă. Și am vorbit și acum de Crăciun. Am o relație de respect.

Ce ți-a promis Becali la acel meci cu Viitorul? Că te ia la FCSB?

– Nu, nu, nu. Nici vorbă! I-am spus că sunt maramureșean și că jocul ăsta se joacă pe cinstite, pe teren și că dacă nu mă crede să se uite la televizor. Dacă vă aduceți aminte, la 0-0 a avut Omrani niște ocazii… dar ce ocazii! Din păcate cine a făcut 11 metri? Omul care semnase cu FCSB cu o seară înainte!

Larie…

– Da, Larie! Țin minte că eram la hotel cu o seară înainte și îmi zice Larie că a primit ofertă să meargă la Steaua și i-am zis că nu ai cum să nu te duci! Chiar s-a jucat meciul ăla și ați văzut și voi! Atât i-am zis „nea Gigi, uită-te la meci, te rog frumos și îmi spui după meci!”

„Nu merg la Steaua pentru că nu suport să-mi facă patronul echipa”

Ce ți-a zis Becali de Crăciun?

– Ne-am sunat și mi-a urat sărbători fericite. Și când eram la Dinamo, am fost criticat pentru că am o relație bună cu el. Dar pentru mine e doar respect între oameni.

Ți-a cerut vreodată sfaturi despre vreun jucător? Că el se mai consultă cu Andone, cu Șumudică…

– Nu, niciodată. Cu ei are altă relație.

Nici de Tsoumou nu te-a întrebat?

– Tsoumou e un jucător foarte bun pentru noi. E de câteva luni în România, trebuie să mai dea câteva goluri și apoi putem discuta de Steaua sau de altele.

Te-ai duce la FCSB?

– Nu, pentru că nu suport ca un patron să îmi facă echipa. Mă bucur că am o relație bună cu Gigi și nu vreau să se schimbe asta.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Deși amândoi sunt foarte credincioși, Vasile Miriuță spune că nu s-ar înțelege cu Gigi Becali decât de la… distanță!

„Când am ajuns la Ceahlăul, se terminase Cooperativa”

Cu Gheorghe Ștefan cum a fost?

– Am ajuns la Ceahlăul lui „Pinalti” și mi-a zis că dacă până în iarnă nu sunt pe primul loc, mă dă afară. Și am terminat pe locul 6. Aveam bonusuri mari la Piatra-Neamț. Pot să zic că acolo am avut niște condiții extraordinare, de antrenament, de cazare… Ne-a oferit Ștefan tot ce ne-am dorit.

Și puncte?

– Nu, eu am ajuns acolo când se terminase Cooperativa.

Dar nici când ai jucat?

– Cât am jucat eu aici? Juma’ de an și după aia am plecat.

„Nu există antrenor care să nu înjure! Să fim serioși!”

Ladislau Boloni spunea recent despre Gică Hagi că nu a fost fotbalist de top 50 mondial… Tu cum vezi situația?

– Dacă Hagi nu era român… dacă era neamț sau spaniol era considerat în primii cinci la nivel european. A fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii, nici nu se pune problema. Gică a fost printre cei mai mari fotbaliști ai lumii. Eu îl respect pe Boloni, dar Gică Hagi e în primii 20 din lume din toate timpurile!

„Ianis poate să ajungă un fotbalist foarte bun. Trebuie să își caute campionatul în care să se descurce. Nu are viteza lui Gică, dar Ianis dă și cu dreptul și cu stângul, e și un fotbalist inteligent. Mai mult pasator. Are niște calități foarte bune și are doar 20 de ani” – Vasile Miriuță

Mai scapi și tu câte o înjurătură?

– Mai scap, cum să nu? Nu există antrenor care să nu înjure, hai să fim serioși. Mai scapi câte un „Paștele mă-tii”, dar nu cu răutate! Noi, când eram mici, eram înjurați și luați la șuturi în fund. Vai de capul meu câtă bătaie am mâncat la Baia Sprie! De la nea Petre, venise de la București, mamă ce șuturi ne mai dădea. La Baia Mare nu, scăpasem de bătăi. În ziua de azi nu mai poți să bați, normal, dar mai scapi câte o înjurătură, mai cerți.

„Gică, de ce nu jucam cu doi decari și când erai tu, aaa?”

De ce ai jucat pentru Ungaria?

– Pentru că m-au dorit și mi-am dorit. Era și greu atunci… Erau și Hagi, Panduru, Ioan Timofte și nici ei doi nu prindeau… cu Gică era mai greu.

Cică Hagi vrea acum să joace cu doi-trei decari la Viitorul.

– Păi și atunci de ce nu jucam cu doi decari? De ce nu făceam la fel și atunci, Gică? De ce nu se putea cu doi decari când erai și tu, aaa? (n.r. – râde)

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
La ultimul meci oficial din 2018, Vasile Miriuță l-a învins pe Gică Hagi. Hermannstadt – Viitorul 1-0. Meciul s-a jucat la Cluj

Apropo de maghiari. E un subiect sensibil acum cu investițiile făcute de guvernul Viktor Orban în România…

– Păi numai în România credeți că au făcut? Au făcut peste tot pe unde au comunități. Au făcut academie la Osijek în Croația, se face și la slovaci. Dacă au comunitate și vor să ajute…

„Dacă Viktor Orban continuă pe linia asta, chiar se poate ca Sepsi să ia titlul”

Crezi că românii ar trebui să fie deranjați sau să ia ca exemplu?

– Nu cred că e o chestie politică. Ungurii investesc în sport, asta ar trebui să facem și noi. Să investim.

Sunt românii priviți cu o reticență în Ungaria?

– Da’ de unde? Nici vorbă! Am prieteni din Cluj, din Baia Mare, au prieteni maghiari, merg cu ei în vacanțe. Nici vorbă!

Uite o declarație a lui Gigi Becali pentru FANATIK. „Nu o să îl las pe piticania de Orban să câștige titlul la mine în țară. Dacă eu mă las, în trei ani Sepsi ia titlul!”…

– Dacă guvernul Orban va continua așa, pe linia asta, orice se poate întâmpla. Chiar să ia Sepsi titlul! Haideți să vă mai zic una cu Gigi. Eu eram pe muntele Athos cu cineva și vorbea la telefon cu Gigi Becali. M-a cerut la telefon și îmi spune: „Păi, băi, Vasile! Tu, ungur, ești la Muntele Athos?” Și îi zic: „Bre nea Gigi, pe mama o chema pe Maria și pe tata Gheorghe. Spune, nea Gigi, sunt ungur?”

„Sunt credincios, așa m-a învățat mama. Înaintea jocului mă duc într-un colțișor și mă rog”

Ești credincios?

– Nu mă laud, dar sunt ortodox, mă duc la biserică, mă rog dimineața, seara. Așa m-a învățat mama. Pe vremea mea era religia în școli. Nu mă laud cu credința mea. Sunt credincios, asta contează. Am trei, patru rugăciuni pe care le fac. Înaintea jocului mă duc într-un colțișor și mă rog. Nu sunt ca alții care își fac cruci pe teren și pupă icoane. Credința nu înseamnă să te vadă alții cât te rogi.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Vasile Miriuță este un om foarte credincios. Spune că și pe vremea când era jucător, se ruga în vestiar înainte de meciuri

Gigi Becali a spus după o calificare că Dumnezeu l-a calificat, că a dat gol la ultima fază.

– Nu există așa ceva. Într-adevăr, uneori ai inspirație. Cum am avut eu cu Sepsi, când am spus că El mi-a deschis calea. Voiam să îl schimb pe Dumitriu, dar apoi am zis, hai că îl mai las 10-15 minute. Și mi-a dat imediat gol cum a început repriza secundă.

„Am vorbit cu Negoiță cu 3-4 zile înainte să mă dea afară! Atât! Apoi, m-a anunțat Bălănescu”

La Sepsi când ajungi antrenor? Atunci chiar că nu ar mai vorbi Gigi Becali cu tine?)

– Am o relație bună și cu cei de acolo. Când am jucat cu Sepsi, m-a aplaudat toată lumea. A fost extraordinar.

Te mai aplaudă lumea la Dinamo?

– Am jucat cu Dinamo, dar la Târgu Mureș, erau puțini fani. Eu am avut o relație bună cu suporterii. Înainte de un meci cu Iașiul, a fost un sondaj dacă să rămână Miriuță. Vreo 36.000 au votat pentru și 11.000 împotrivă. Am văzut că mă vor suporterii în continuare și am rămas.

Cum te-ai despărțit de Negoiță?

– Înainte să mă dea afară, vorbisem cu el, cu 3-4 zile înainte de meciul cu Astra. După meciul cu Astra m-a chemat Bălănescu și mi-a zis că e cazul să ne despărțim.

„La Dinamo a fost dubios că m-am trezit dimineața și mi-a dispărut mașina din parcare”

Cu mașina care ți-a fost luată din parcare cum a fost? Te-a deranjat episodul?

– Cu mașina nu a fost vina lui David, a celor de la firmele alea care închiriază mașini. Momentul a fost nepotrivit. Nu s-a anunțat că vin să ia mașinile, că nu mi-a luat-o doar mie, ci și la 5-6 jucători. Nu ne-au anunțat, a fost dubios că m-am trezit dimineața și nu aveam mașină. Îmi dispăruse din parcare… Au fost vreo 5-6 fotbaliști, plus staff-ul meu. S-au luat vreo 10 mașini în seara aia, nu a fost doar la mine. Probabil nu s-au achitat niște facturi, nu știu.

Ca suporter al lui Dinamo, cum vezi tu situația de acum?

– Nu mai pot să zic că mă doare, pentru că m-am distanțat. Le doresc tot binele din lume, dar chiar nu mă mai interesează ce se întâmplă acolo, sincer.

„Când schimbi cinci-șase antrenori într-un an și jumătate, problema nu mai e la antrenor”

Miriuță, Florin Bratu, Niculescu. Claudiu nu a rezistat decât trei meciuri…

– Nu e vorba doar de noroc. Ați văzut și la FCSB. Și Reghe a stat mult, și pe Dică l-a ținut un an și jumătate, chiar dacă nu a câștigat nimic. Uite, toată stima și pentru Iftime de la Botoșani. L-a ținut pe Enache, chiar dacă a pierdut patru, cinci jocuri și apoi a pus echipa pe picioare. Stoican a pierdut vreo cinci, șase jocuri. Asta înseamnă să fie conducerea în spatele tău, la greu, să te susțină.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Vasile Miriuță nu a reușit la Dinamo și pentru că Ionuț Negoiță i-a vândut mare parte dintre titulari

Cum nu ai fost tu susținut la Dinamo, nu?

– Să nu mai vorbim… Dar când ți-e greu, ei vin și îți dau în cap! Uitați-vă la Claudiu! Hai că eu am stat câteva luni. Bratu la fel. Dar la Claudiu ce s-a întâmplat… Să vorbim serios, eu am fost câteva luni la Dinamo, dar Niculescu e o legendă. Ei știu cel mai bine ce fac acolo. Să îi dea șanse lui Mircea Rednic, că poate își dau seama și ei că atunci când schimbi cinci-șase antrenori într-un an și jumătate, problema poate e în altă parte. Nu la antrenor!

„De ce nu s-a reușit cu Daum? Jucătorii români sunt mai golănași”

De ce crezi că n-a mers experiența cu Daum la naționala României?

– Greu de spus… Părerea mea că la o echipă națională trebuie să și cunoști limba maternă, mai ales că jucătorii români sunt mai golănași. E greu să vii să îi cunoști, după o lună, două. Atunci când a venit Daum, am fost întrebat și am zis că s-a făcut foarte bine, pentru că așteptam o schimbare. Dar nu a fost o schimbare reușită.

Ție ce ți s-a întâmplat când ai antrenat la Cottbus?

– Păi am mers acolo și în primele 15 etape am făcut 15 egaluri. Nu m-a bătut nimeni și nu am bătut pe nimeni. Și cu egalurile nu am făcut nimic. Mai erau 4 sau 5 etape, am pierdut un meci 3-0 și, chiar dacă nu eram sub linie, am plecat. A venit în locul meu fostul antrenor și au retrogradat atunci, în ultima etapă. Au jucat cu Mainz II care nu avea nicio grijă, au avut 2-1 în minutul 89… Deci nu am mai văzut așa ceva, 15 egaluri, record! Șapte de 0-0!

„Mai antrenez 10 ani în România, iar la 60 de ani mă las!”

Mai vrei să antrenezi afară?

– Aș antrena 10 ani în România. 10 ani! Și apoi mă las la 60 de ani.

Ce faci după ce te lași?

– Mă duc la mine acasă, la Baia Mare. Un fel de manager, un consilier. La un tenis cu piciorul.

„Cred că m-am întâlnit cu Anghel Iordănescu de vreo trei, patru ori în viață. Am un respect enorm pentru el, nu mă pot supăra… Era și greu să mă ia pe mine la națională, deși ăsta a fost visul meu când am fost copil, când am plecat de la Baia Sprie la Baia Mare și apoi la Dinamo. Dacă nu a fost să fie, asta e!” – Vasile Miriuță

Să antrenezi naționala te-ai gândit?

– E greu să antrenezi naționala. Trebuie să ai performanțe să câștigi un titlu. „Guriță” a antrenat prin Spania, Răzvan Lucescu a avut performanțele alea atunci la Rapid. Îmi doresc să câștig un titlu, dar deocamdată îmi doresc să stau doi-trei ani în același loc. Cum e acum Sibiul…

„Plecarea de la Chiajna la Dinamo a fost cea mai neinspirată decizie! Dar am ales cu sufletul”

Cu cine ai vrea să iei un titlu?

– Cu CFR pot lua un titlu, clar. Cu Dinamo. Nu poți să știi niciodată ce se va întâmpla. Până m-am acomodat cu echipa, până s-au pus lucrurile la punct au trecut trei, patru meciuri. Îi dau dreptate lui Cristi Tănase, care mi-a spus când m-am dus la Dinamo că nu ar trebui să plec de la Chiajna. Că ne-am chinuit o lună și jumătate să facem echipa, am adus 12 jucători, aveam o singură victorie. Și după aia a venit Ion Moldovan și a câștigat 4 meciuri la rând.

Asta a fost cea mai neinspirată decizie a ta? Să pleci de la Chiajna la Dinamo?

– Eu zic că asta a fost. Dar am ales cu sufletul.

Te-ai gândit vreodată să bagi bani la club? Ca Mircea Rednic?

– Niciodată! Niciodată! Are clubul contracte cu jucătorii… Ce e asta să dau bani de la mine? Eu sunt antrenor. Conducerea să dea bani dacă șefii fac contracte.

Dar patron te vezi vreodată?

– Nu, nu mă văd. Poate doar la mine, la Baia Sprie!

„Îl știu pe Teja, dar Steaua nu câștigă titlul. CFR e campioană!”

Câți bani îți trebuie în România să iei titlul?

– Cam 10 milioane de euro. Voiam un jucător la Hermannstadt și juca în liga a treia în Germania, la Uerdingen. Și i-am dat o pastilă, i-am zis că îi dau 15.000 de euro pe lună. Și el mi-a zis „Ce să vin la tine în România, Vasi, că aici iau 12.000 de euro!”

Crezi că Mihai Teja va rămâne dacă pierde titlul?

– Îl știu pe Mihai, dar Steaua nu câștigă titlul! CFR îl câștigă. Sunt mai omogeni, chiar dacă Steaua a făcut achiziții bune. Dacă CFR rămâne în formula de acum, CFR e campioană!

„Fii-mea are 11 anișori, e mică… Dacă nu o văd 10 zile, înnebunesc!”

Care sunt top 3 fotbaliști din România acum?

– Mie îmi place Deac, îmi place Țucudean, îmi place Nistor. Chiar dacă multora nu le place de Dan.

La FCSB nu îți place nimeni?

– Îmi plăcea Budescu. Dar când îl schimbau, mutam televizorul pe altceva.

Vasile Miriuță interviu premium pentru Fanatik
Vasile Miriuță este topit după fiica sa care a împlinit de curând 11 ani

Apropo de Budescu, la arabi nu te-ar tenta să te duci?

– Am avut oferte, dar nu m-am dus. Am avut oferte și din China. Nu m-am dus pentru că nu îmi place să stau departe de familie. Sunt legat de familie. Fiică-mea are 11 anișori, e mică… Dacă nu o văd zece zile, înnebunesc. Așa fii-miu e fecior, are 26 de ani. La Sibiu mai vine când are vacanțe. Mi-am dat seama atunci când s-a născut fiică-mea că nu am apucat să îl văd pe fii-meu crescând. Aveam 38 de ani când s-a născut, eram impresar, deci am avut timp să o văd crescând, față de fecioră-miu. Când nu am prins play-off-ul lui Dinamo și am fost super afectat, am stat acasă cu copiii să îmi revin. A fost la mine băiatul, la două săptămâni vine la mine să mă vadă. Mai am puțin și devin bunic și ar fi mare păcat să ratez și creșterea fiică-mii.

„Idolul meu? Dudu Georgescu, clar! Apoi Mulțescu, Costel Orac, ce generație bună! La școala generală era numai Dinamo contra Steaua la ora de educație fizică. Venea profesoară de franceză după noi să ne ia de pe terenul de fotbal, că nu mai ajungeam la ore!” – Vasile Miriuță