Sport

Vasile Miriuță, sătul până peste cap după ce Poli Iași a fost eliminată din Cupa României Betano: „Îmi doresc și eu asta, măcar o dată”

Politehnica Iași a fost eliminată din Cupa României Betano de Hermannstadt după ce sibienii au dat lovitura în prelungiri, în minutul 111, prin golul marcat de Ianis Stoica
26.02.2025 | 23:10
Vasile Miriuta satul pana peste cap dupa ce Poli Iasi a fost eliminata din Cupa Romaniei Betano Imi doresc si eu asta macar o data
Vasile Miriuță este nemulțumit de faptul că echipa sa nu reușește niciodată să înscrie prima. Sursa Foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Tabloul sferturilor Cupei României Betano s-a completat odată cu victoria lui Hermannstadt în fața Politehnicii Iași. Deși scorul a fost 0-0 după 90 de minute, formația lui Marius Măldărășanu a reușit să se califice în prelungiri, prin golul marcat de Ianis Stoica. La finalul partidei, Vasile Miriuță și-a exprimat marea nemulțumire pe care o are de când a fost numit antrenor principal pe banca moldovenilor.

Vasile Miriuță are o singură dorință la Politehnica Iași. Echipa sa nu a reușit acest lucru niciodată

Politehnica Iași traversează o perioadă foarte dificilă în SuperLiga României, iar miercuri seară a fost eliminată și din Cupa României Betano. Moldovenii au rămas fără victorie în acest an calendaristic, iar ultimul succes împotriva unei echipe din prima ligă datează din 3 noiembrie, când s-au impus în fața Oțelului lui Dorinel Munteanu, care a jucat în inferioritate numerică încă din minutul 26.

ADVERTISEMENT

O altă statistică interesantă, dar alarmantă pentru formația din Copou, este faptul că nu a mai condus un meci din decembrie, când a deschis scorul împotriva Farului lui Gică Hagi, însă meciul s-a terminat la egalitate, 2-2.

Această statistică negativă este și motivul supărării lui Vasile Miriuță. De când a venit pe banca tehnică a ieșenilor, echipa sa nu a reușit niciodată să deschidă scorul sau să preia conducerea.

ADVERTISEMENT

Vasile Miriuță: „Aș vrea să conduc și eu cu 1-0, măcar o dată”

Deși Politehnca Iași a părăsit competiția, Miriuță a fost mulțumit de evoluția elevilor săi. Singurul lucru care-l macină este faptul că jucătorii săi nu au reușit niciodată să deschidă scorul într-o partidă:

„Băieții s-au descurcat bine, am făcut multe schimbări în echipă, am băgat mulți copii, eu zic că am făcut un joc bun astăzi. Aș vrea să conduc și eu cu 1-0, măcar o dată. În toate meciurile am primit gol, mi-aș dori să am și eu 1-0, nu știu ce se întâmplă după aia. Sunt mulțumit de jucători, chiar am arătat bine, nu cred că Hermannstadt a fost peste noi. A folosit echipa de bază, am vrut să văd și astăzi cine ne poate ajuta. Îmi pare rău, voiam să câștigăm, dar nu poți să joci la 0-0 la infinit.

ADVERTISEMENT

Nu vreau să găsesc scuze, dar au ajuns în 2 metri, acolo nu mai ține de antrenor, ce să-ți facă antrenorul, el ți-o duce acolo. Ne așteaptă un meci greu cu Petrolul, începe să mă doară capul când mă gândesc, trebuie să câștigăm. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar trebuie să ne impunem”, a declarat Vasile Miriuță, la Prima Sport.

ADVERTISEMENT