Vasile Stângă, despre diferențele dintre Cristina Neagu și restul colegelor din naționala României. “Trebuie să o clonăm!”

Iuliana Spirache   
în Handbal
02/12/2019, 14:36
Vasile Stângă, despre diferențele dintre Cristina Neagu și restul colegelor din naționala României. “Trebuie să o clonăm!”
Vasile Stângă, despre diferențele dintre Cristina Neagu și restul colegelor din naționala României. Sursă foto: sportpictures.eu

Cristina Neagu a primit trofeul de cea mai bună handbalistă din lume în 2018 la Campionatul Mondial din Japonia, iar Vasile Stângă a dezvăluit că există diferențe mari între aceasta și restul colegelor de la echipa națională a României ți a explicat cum a ajuns la această concluzie.

Diferențe mari între Cristina Neagu și restul colegelor din naționala României

”S-a văzut clar că depindem de Cristina Neagu. Înaintea meciului cu Senegal a spus că speră să nu fie folosită în toate meciurile. Pentru că vine după o accidentare foarte gravă, are probleme la ambele picioare, unde a fost operată de ligamente încrucișate, operată și la umăr.

În handbal, operația de ligamente încrucișate e foarte, foarte gravă. Pentru că îți reduce potențialul foarte mult. Nu știu dacă ați remarcat, dar ea sare foarte puțin. Îi e frică să sară și joacă cu frica să nu se mai accidenteze. Acum joacă la un potențial de 50%.

Ea trebuie să se canalizeze pentru meciul cu Ungaria, care este foarte important pentru clasarea următoare. Pentru că va fi foarte greu cu Muntenegru, care are o echipă foarte puternică”, a spus Vasile Stângă la emisiunea Digi Sport Matinal.

Vasile Stângă anunță momente dificile pentru handbalul feminin

Vasile Stângă, unul dintre cei mai buni handbaliști din România ai tuturor timpurilor, a comentat și în legătură cu situația în care se află handbalul feminin și crede că acesta va intra în regres, la fel ca cel masculin.

”Handbalul feminin e în regres. Am stat în  Cristina Neagu. Trebuie să o reîncarnăm pe Cristina Neagu! S-o dublăm, să o clonăm pe Cristina Neagu. Din urmă nu vine nimic, să zici că vin niște jucătoare care să ne dea speranțe.

Performanță va fi să ieșim din grupe la acest Mondial, mai mult nu cred. Mi s-a părut că avem o echipă fără idee de joc, fără nimic cu Spania. Parcă erau adunate așa la întâmplare din Liga Națională. Apoi, a fost și cazul Brașov, care a afectat naționala”, a mai spus Stângă.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles