CFR Cluj – FCSB este primul derby fierbinte din play-off care poate relansa campionatul. Ardelenii au cinci puncte avans, însă elevii lui Petrea merg cu gândul de a câştiga duelul cu rivala, care să reducă diferenţa în clasament, înaintea ultimelor cinci etape.
Proaspăt alesul şef al CCA şi pentru următorii ani, Kyros Vassaras, l-a delegat la această întâlnire pe Istvan Kovacs, conform Gsp. Gigi Becali este cel mai mare contestatar al lui Kovacs în fotbalul românesc pe care l-a catalogat în dese rânduri drept “hoţ”.
După infarctul suferit de Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs a devenit arbitrul numărul 1 al României, cu şanse chiar de a merge la Campionatul Mondial din Qatar, acolo unde este pe lista scurtă alături de Haţegan.
Numai că, prin această delegare, Kyros Vassaras a turnat gaz pe foc. La unul dintre cele mai tensionate meciuri ale anului a fost delegat arbitrul acuzat de FCSB în mai multe rânduri că ar face jocurile ardelenilor.
La meciul din Gruia dintre CFR Cluj şi FCSB din sezonul regulat de pe 13 decembrie 2020, Istvan Kovacs nu a văzut un henţ în careu la Mario Camora, în minutul 2 al confruntării. Ardelenii au câştigat cu 2-0, deschizând scorul din penalty, iar la finalul meciului Gigi Becali a fost extrem de virulent:
„Eu mă supăr cum face Kovacs, cum a fost la Camora cu acel 11 metri. Toată viața o să țin minte ce a făcut Kovacs cu CFR. Îl intreb pe Kovacs, când arbitrează meciurile europene: “De ce nu greșești tu, Kovacs, cum faci cu FCSB? De ce nu greșești și tu, așa, o dată?
Kovacs, fiind om, nu putea să facă așa ceva. Dracii i-au spus ce să facă. Păi bă, nebunule, ți-au întunecat mintea? Numai dracii gândesc lucrurile invers! Cum să nu fiu supărat? Să vă mai spun ceva. Dacă Kovacs are mintea întunecată de draci, degeaba se duce să se uite la ecranul ăla de la VAR. Nu recunoaște când greșește.
Acum trebuie să bag rugăciune multă ca să nu le mai întunece dracii mintea la arbitri. Numai dracu’ strâmbă mintea la om. FCSB luptă acum cu echipa adversa și cu dracii care strâmbă mintea la arbitri.
Arbitrii nu mai sunt cumpărati, nu mai există așa ceva, dar există draci care le întunecă mintea. Nici prostie nu e, e minte întunecată. Istvan Kovacs n-are voie să greșească, are calitate mare de arbitru, dar când am văzut că n-a dat penalty la Camora mi-am dat seama că are ceva”, a “tunat” Becali după meci.
Istvan Kovacs este un client vechi de-ai lui Gigi Becali. Patronul a ameninţat că va scoate echipa de pe teren la următoarele meciuri după un Hermannstadt-FCSB 2-1, arbitrat de “centralul” din Carei:
„Cum să zici bă că e 11 metri? Înseamnă că tu ai o hoție! Ești hoț! Cum adică nu vezi când îl împinge pe Miron? Tu ești hoț! Nu credeam că o să mai ajung ca pe vremuri să mai jignesc oameni așa. Nu mai pot să suport mizeria și hoția! Este prea mare hoția! El e un arbitru foarte bun, dar degeaba dacă s-a născut așa de hoț! Să-l dea afară din arbitraj!”, a spus Becali la vremea respectivă.
Latifundiarul chiar a făcut o adresă către Comisia Centrală a Arbitrilor în care solicită ca Istvan Kovacs să nu mai fie delegat la meciurile echipei FCSB. Clubul a motivat cererea prin atmosfera şi mai încărcată în cazul în care Kovacs ar fi la centru.
În schimb, în ceea ce priveşte CFR Cluj, Istvan Kovacs are o relaţie de prietenie cu Cristi Balaj, actualul preşedinte al ardelenilor, iar asta poate naşte multe speculaţii, în condiţiile în care ardelenii au pierdut doar de două ori cu Kovacs la centru.
Istvan Kovacs a explicat pentru Orange Sport relaţia de prietenie cu actualul oficial al campioanei: “Cristi Balaj a fost un arbitru foarte valoros al României. A ieşit în evidenţă prin corectitudinea lui faţă de toţi cei care erau în jurul lui.
Aici vorbesc de conducători, de arbitri, de toată lumea. El ştie foarte bine că am rămas în relaţii cum am fost înainte, dar în acest moment ocupă o funcţie, iar această funcţie nu ne permite să avem contact direct. Nu îşi permite nici el şi nu îmi permit nici eu să ne stricăm cariera pentru o prietenie”, a spus Kovacs.
În acest sezon nici FCSB nu a pierdut cu Istvan Kovacs la centru. Roş-albaştrii au învins Universitatea Craiova (4-1), Dinamo (6-0), Rapid (3-1) şi au remizat cu FC U Craiova (2-2). Iar deja tensionatul derby dintre CFR Cluj – FCSB va avea un plus de controversă odată cu această delegare.
“Simt o atitudine ostilă din partea lui Kovacs. Îl văd agitat. El e băiat deștept și atunci nu spune pe față. I s-a întunecat mintea, e posibil să fi fost ceva mai consistent, o discuție mai consistentă, probabil”, Gigi Becali după remizat cu FC U Craiova, scor 2-2