Kosovo o înfruntă pe România, vineri, 6 septembrie, ora 21:45, în prima etapă din Grupa C2 din UEFA Nations League. Cu o zi înainte de fluierul de start, Vedat Muriqi, atacantul din Kosovo, a participat la conferința de presă și a prefațat duelul cu România de la Priștina.
Vedat Muriqi are 51 de selecții și 26 de goluri în tricoul naționalei Kosovo. Atacantul celor de la Mallorca are o cotă de piață de 12 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com. Internaționalul kosovar a anunțat că îl cunoaște pe Mircea Lucescu din Turcia.
“Avem respect pentru România. Mă așteptam și anul trecut să fie o echipa bună, dar au fost și mai buni. Au ajuns până în fazele superioare de la Euro. Am jucat multe meciuri în Turcia, îl știu de acolo.
Este un antrenor important, am un mare respect pentru el. Îl știu puțin și din punct de vedere tactic. Îi urez succes. Mâine va fi un meci dificil pentru ambele echipe”, a declarat Vedat Muriqi, la conferința de presă.
Kosovo și România s-au mai duelat în preliminariile Campionatului European 2024. Cele două naționale au remizat la Priștina, scor 0-0, în timp ce meciul retur de la București a fost câștigat de România, scor 2-0. Ambele meciuri au fost extrem de tensionate, din cauza incidentelor cauzate de suporteri.
Meciul de pe Arena Națională a fost întrerupt din cauza scandărilor ultrașilor de la „Uniți Sub Tricolor”: „Kosovo e Serbia”. România nu recunoaște independența Kosovo față de Serbia. Vedat Muriqi speră ca atmosfera să fie diferită în comparație cu anul trecut.
“Dacă vorbim despre plângeri, cred că a fost decizia bună pentru că știm ce s-a întâmplat în septembrie la București. Cred că sportul ar trebui să unească și nu să dezbine.
Despre plângerea Federației noastre, a fost o decizie bună la momentul respectiv. Sper ca începând de mâine să avem mai mult respect și să fie o altfel de atmosferă”, a mai spus Vedat Muriqi.