Sport

Vedetele FCSB-ului au împărțit cadouri copiilor. Moș Crăciun a dat buzna peste Charalambous la conferință. Video și Foto

Starurile de la FCSB, în frunte cu Florinel Coman și Tavi Popescu, au împărțit cadouri copiilor de la academie. Moș Crăciun s-a dus peste Charalambous la conferință.
18.12.2023 | 17:53
FCSB a împărțit cadouri copiilor. Starurile „roș-albaștrilor” au fost ajutoarele lui Moș Crăciun. Foto: FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB a organizat luni, 18 decembrie, întâlnirea anuală dintre copiii care evoluează la academia „roș-albaștrilor” și Moș Crăciun. Starurile liderului din SuperLiga au fost ajutoarele Moșului și au împărțit cadouri. Evenimentul special s-a încheiat cu poze de grup și autografe.

Vedetele FCSB au fost ajutoarele lui Moș Crăciun. Au împărțit cadouri copiilor de la academie

Juniorii celor de la FCSB au avut parte de clipe de neuitat la întâlnirea organizată la Baza Sportivă din Berceni. Moș Crăciun le-a împărțit cadouri micuților fotbaliști, având ajutoare de nădejde.

ADVERTISEMENT

Florinel Coman, Ovidiu Popescu, Denis Haruț, Alexandru Băluță, Alexandru Pantea și Octavian Popescu au fost prezenți la evenimentul special și au împărțit daruri copiilor de la FCSB și FCSB Academy înainte de ultimul meci al anului cu Poli Iași, marți, 19 decembrie, ora 20:30.

Copiii au primit ghiozdane personalizate, cu însemnele clubului din partea lui Moș Crăciun. Micuții fotbaliști au avut șansa de a-i avea în față pe jucătorii de la echipa mare a FCSB-ului.

ADVERTISEMENT

„Jucătorii noștri au făcut poze de grup și le-au acordat autografe copiilor de la FCSB și FCSB Academy”, se arată în postarea făcută publică de FCSB pe pagina oficială de Facebook.

ADVERTISEMENT
Jucătorii de la FCSB au fost ajutoarele lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor. Foto: FANATIK.
Jucătorii de la FCSB au fost ajutoarele lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor. Foto: FANATIK.

Elias Charalambous s-a pomenit cu Moș Crăciun la conferință

Tot în cursul zilei de luni, Elias Charalambous, antrenorul principal în acte de la FCSB, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Poli Iași, din cadrul etapei cu numărul 21 a SuperLigii. Înainte să își înceapă discursul, tehnicianul a avut parte de o surpriză.

ADVERTISEMENT

În sala de conferință, Elias Charalambous s-a întâlnit cu Moș Crăciun. Cei doi s-au salutat și au făcut o fotografie în picioare, după care cipriotul a prefațat duelul cu Poli Iași. În cazul unei victorii în Copou, FCSB se va distanța la 11 puncte de CFR Cluj, care va avea un meci în minus.

Charalambous s-a întâlnit cu Moș Crăciun la conferința de presă. Foto: FANATIK.
Charalambous s-a întâlnit cu Moș Crăciun la conferința de presă. Foto: FANATIK.

“Va fi ultimul nostru meci din acest an, unul foarte, foarte dificil. Ca ultimul nostru succes să aibă valoare, trebuie să câștigăm și acest meci. Știm că va fi mai complicat decât ultimul joc, am văzut că Iașiul este o echipă foarte bună, care le face viața grea tuturor adversarelor.

ADVERTISEMENT

„Am fost surprins de modul în care joacă Iașiul”

Știm, suntem siguri că trebuie să suferim mult pentru a obține cele 3 puncte. Repet că suntem pregătiți să înfruntăm un adversar foarte dificil. Trebuie să tratăm jocul foarte serios.

Am văzut multe meciuri ale Iașiului. Când i-am analizat am fost surprins de modul în care joacă, cât de agresivi sunt. Au jucători de calitate, nu ne va fi ușor, dar suntem pregătiți pentru astfel de jocuri”, a declarat Elias Charalambous.

Charalambous s-a întâlnit cu Moș Crăciun la conferința de presă

Cotă BETANO pentru FCSB: 3.60 este cota pentru „X” la meciul Poli Iași - FCSB