Sporturi

Venus Williams şi conflictul cu Irina Spîrlea. Cuvinte grele: “Curcan alb!” Video

18.01.2019 | 19:56
Venus Williams şi conflictul cu Irina Spîrlea

Venus Williams, adversara Simonei Halep în turul trei Australian Open, a avut un conflict cu Irina Spîrlea la US Open. Jucătoarea de tenis din Statele Unite ale Americii era la începutul carierei, iar comentariile făcute de Richard Williams, tatăl sportivei, au făcut înconjurul lumii.

În septembrie 1997, Venus Williams debuta la US Open şi surprindea pe toată lumea, reuşind să o învingă, printre altele, pe Anke Huber, cap de serie numărul 3. În acelaşi timp, Irina Spîrlea, aflată în cel mai bun an al carierei, îşi făcea drum spre fazele superioare ale turneului din New York. Românca era cap de serie numărul 11 şi o învingea în sferturile de finală pe Monica Seles, a doua favorită de la US Open. Urma meciul din semifinale cu Venus Williams, meciul care a născut cea mai mare controversă a anului în lumea tenisului.

Venus Williams şi conflictul cu Irina Spîrlea. Cum a început scandalul

Meciul dintre Venus Williams şi Irina Spîrlea a fost unul dintre cele mai echilibrate din istoria semifinalelor de la US Open, însă un conflict, aparent banal, a făcut ca Richard Williams, tatăl jucătoarei de tenis din SUA, să declanşeze un atac incredibil. Cele două sportive s-au ciocnit în momentul în care schimbau terenul, iar românca şi-a acuzat adversara că este arogantă şi că nu s-a dat la o parte. La scurt timp după încheierea meciului, pierdut de jucătoarea de tenis din România, scor 6-7(5), 6-4, 6-7(7), Richard Williams a acuzat-o pe Irina Spîrlea de rasism.

“Spîrlea e un curcan urât și alb”, a fost atacul lui Richard Williams. Venus a ajuns în finala US Open, unde a fost învinsă de Martina Hingis, scor 6-0, 6-4. Peste ani, Dumitru Spîrlea, tatăl Irinei, a povestit cum s-a încheiat conflictul. “La primul ei concurs de după US Open, eram şi eu cu ea. Venus a văzut-o, a arătat-o cu degetul şi a venit împreună cu tatăl ei spre noi. Atunci Richard Williams ne-a spus că-i pare rău că a făcut-o pe fiica mea un curcan urât şi alb! I-am răspuns prompt că aş fi preferat să-şi ceară scuze în public”, a declarat Dumitru Spîrlea.

Irina Spîrlea, prima jucătoare de tenis din România care le-a învins pe surorile Williams

La două luni de la incidentul de la US Open, Irina Spîrlea a învins-o pentru prima şi singura oară în carieră pe Venus Williams. Se întâmpla în primul tur de la turneul WTA de la Philadelphia. Românca obţinea victoria în două seturi, scor 6-3, 6-2, şi se revanşa pe înfrânferea de la New York. Un an mai târziu, la US Open, Irina Spîrlea o bătea pe Serena Williams, în turul trei, scor 6-3, 0-6, 7-5.

Simona Halep este a doua jucătoare de tenis din România care le-a învins pe surorile Williams. Actualul lider mondial a învins-o fără drept de apel pe Serena în faza grupelor de la Turneul Campionilor, scor 6-0, 6-2, una dintre cele mai drastice înfrângeri din cariera sportivei de 37 de ani. În faţa lui Venus Williams, adversara din turul trei de la Australian Open, românca a bifat două victorii în cele cinci meciuri directe, la Rogers Cup şi la Roma.