News

Verdict ”a la Cluj”: George Simion, obligat să-i ceară scuze, la oră fixă, unui fost ministru pe care l-a numit ”mafiot”

George Simion a pierdut procesul cu fostul ministru al mediului, Ioan Oltean. Liderul AUR trebuie să plătească despăgubiri morale de 1 leu și să-i ceară scuze acestuia în direct, la un post de radio
19.05.2026 | 12:20
Verdict a la Cluj George Simion obligat sai ceara scuze la ora fixa unui fost ministru pe care la numit mafiot
George Simion nu a avut prea mare succes la Cluj. Judecătorii îl obligă să-i ceară scuze unui fost ministru pe care liderul AUR l-a numit ”mafiot” / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

George Simion a mai pierdut o rundă din războiul în instanță cu Ioan Oltean, fost ministru al mediului din partea Partidului Democrat. Acesta l-a dat în judecată pe liderul Alianței pentru Unirea Românilor, care l-a numit ”mafiot” și a spus despre el că ”are relații mafiote, ”taie pădurile” și ”a furat țara”.

George Simion trebuie să-i prezinte scuze lui Ioan Oltean la ora 13:30

Curtea de Apel Cluj a confirmat decizia instanței de fond în procesul intentat de Ioan Oltean lui George Simion, prin care fostul ministru i-a solicitat despăgubiri morale simbolice, în valoare de 1 leu, actualului lider AUR. Un aspect mai puțin obișnuit este că judecătorii au decis ziua, locul și ora la care George Simion trebuie să-i ceară scuze lui Oltean: la Radio Someș, la exact cinci zile după rămânerea definitivă a sentinței, la ora 13:30. Decizia Curții de Apel Cluj nu este definitivă, iar Simion a introdus deja acțiunea de recurs.

ADVERTISEMENT

”Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să îşi ceară scuze public faţă de reclamant şi să retracteze toate cuvintele jignitoare spuse la adresa acestuia la postul de Radio Someș, precum şi obligarea pârâtului la daune morale, în cuantum de 1 leu.

Aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză este acela dacă, în circumstanțele litigiului, pârâtul a depășit limitele admisibile ale dreptului la liberă exprimare, garantat de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, încălcând dreptul reclamantului la apărarea reputației, garantat de art. 8 din aceeași convenție”, se arată în cererea consultată de FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ioan Oltean spune că s-a retras din politică de 10 ani

Ioan Oltean a mai arătat că nu mai desfășoară activitate politică de mai bine de 10 ani și că nu există interes public general în afirmațiile lui George Simion despre el.

ADVERTISEMENT

”În condiţiile în care persoana vizată, în speţă reclamantul, nu mai exercită, de multă vreme o funcţie publică, informaţiile aduse la cunoştinţa publicului de către pârât, în emisiunea menţionată nu sunt de interes general, informaţii care să intereseze comunitatea locală, astfel că depăşirea limitelor libertăţii de exprimare prin cuvintele folosite şi modul de formulare a ideilor, judecăţilor de valoare, se impune a fi sancţionată”, se mai arată în cerere.

ADVERTISEMENT

Cum s-a apărat George Simion

De cealaltă parte, George Simion a susținut că nu a săvârșit nicio faptă ilicită, ci a avut un demers legitim care se încadrează în limitele exercitării libertății de exprimare. Mai precis, liderul AUR le-a spus judecătorilor că nu a făcut decât să preia unele informații prezentate de presă, de-a lungul timpului.

De asemenea, Simion a susținut că declarațiile au fost făcute în contextul unui discurs electoral, încercând astfel să atragă atenția alegătorilor asupra pericolelor la care se expun dacă nu analizează cu atenție candidații.

ADVERTISEMENT

Judecător, despre liderul AUR: A lezat cu intenție

După ce au analizat speța, judecătorii i-au dat dreptate lui Ioan Oltean, constatând că ”aceste alegații nu sunt susținute de date concrete, care să ofere o bază probatorie minimală acestor acuzații”.

”Comentariile făcute de către pârât în cadrul interviului, nu reprezintă o critică rezonabilă la adresa reclamantului şi nu se poate afirma că au fost formulate cu bună-credință. Dimpotrivă, modul zeflemitor în care l-a numit pe reclamant şi asocierea persoanei reclamantului cu diverse activităţi infracţionale, conduc spre ideea că atitudinea subiectivă a pârâtului a fost aceea de a leza imaginea reclamantului şi de a aduce atingere demnităţii persoanei vizate”, se arată în motivarea judecătorilor.

Luni, 18 mai 2026, George Simion a cerut recurs la hotărârea Curții de Apel Cluj. Cauza se va judeca la aceeași instanță, iar de această dată, sentința urmează să fie definitivă. Asta înseamnă că dacă pierde, George Simion va fi obligat să meargă la radio și să-i ceară acuze lui Ioan Oltean.