Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Verdict din interior despre Aymen Boutoutaou la FCSB. „Nu uitați de exemplul lui Ngezana”. Exclusiv

Florin Vulturar a analizat transferul lui Aymen Boutoutaou la FCSB și a explicat de cât timp ar putea avea nevoie jucătorul pentru a se adapta în totalitate. L-a oferit, ca exemplu, pe Ngezana.
17.08.2026 | 21:09
Verdict din interior despre Aymen Boutoutaou la FCSB Nu uitati de exemplul lui Ngezana Exclusiv
Florin Vulturar a analizat transferul lui Aymen Boutoutaou la FCSB și a explicat cât timp ar putea avea nevoie jucătorul pentru a se adapta în totalitate. Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Transferul lui Aymen Boutoutaou la FCSB a venit cu așteptări destul de mari, însă adaptarea unui jucător venit dintr-un alt campionat poate avea nevoie de timp. Florin Vulturar, agentul de jucători care cunoaște îndeaproape piața transferurilor, a analizat la FANATIK SUPERLIGA situația noului fotbalist al campioanei și a explicat de ce nu ar trebui să existe presiune pentru ca acesta să aibă imediat un impact major. Vulturar a făcut și o comparație cu un alt jucător străin ajuns mai demult la FCSB, care a avut nevoie de aproape un sezon pentru a se adapta.

Florin Vulturar, avertisment pentru FCSB în cazul lui Aymen Boutoutaou: „Nu uitați exemplul lui Ngezana”

Florin Vulturar consideră că Boutoutaou trebuie să primească timpul necesar pentru a se obișnui cu noul campionat, cu ritmul și cu cerințele de la FCSB. Vulturar l-a dat drept exemplu pe Siyabonga Ngezana, care, în opinia sa, a avut nevoie de aproape un an pentru a ajunge la nivelul dorit.

ADVERTISEMENT

Totodată, agentul este de părere că Boutoutaou are calitatea necesară pentru a se adapta chiar mai repede și estimează că până în luna decembrie acesta ar trebui să fie complet acomodat și gata să impresioneze în tricoul roș-albastru.

„Boutoutaou este un jucător care trebuie să se adapteze. Nu uitați exemplul lui Ngezana, el a avut nevoie de aproape un an de zile să fie bine. Vine într-un alt campionat, totul e diferit. Ok, Ngezana venea din Africa, era și mai complicat, dar toți au nevoie de timp. Dacă noi credem că aducem un jucător într-un campionat nou și îl băgăm în următorul meci să joace, e greu, foarte greu. Boutoutaou e un jucător de calitate, se poate adapta și mai repede de șase luni. Are nevoie de relații de joc, de ritm. Până în decembire va fi un jucător 100% adaptat.

ADVERTISEMENT

Mie îmi place, are calități, dar să-l vedem. Campionatul României e foarte dificil din multe puncte de vedere. Jucători care au evoluat la un nivel mare vin aici pe vârfuri, dar nu e chiar așa. Ați văzut câți jucători n-au reușit să joace trei meciuri în România, iar apoi au plecat“, a declarat agentul Florin Vulturar, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Meme Stoica le cere fanilor să aibă răbdare cu noile achiziții

De asemenea, într-o ediție precedentă a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Meme Stoica a oferit mai multe detalii legate tot de adaptarea lui Boutoutaou la FCSB și îi asigură pe fani că e doar o chestiune de timp până când francezul, la fel ca și alți fotbaliști sosiți în vară, se vor adapta și vor face spectacol în tricoul roș-albastru.

ADVERTISEMENT

„E un jucător creativ, trebuie în primul rând să-și cunoască foarte bine colegii. Să aibă o poziție în teren, e atacant lateral. A jucat dreapta, că nu e Miculescu, a jucat nr. 10, ultimul meci acasă cu Farul. El, anul trecut la Sochaux, a fost cel mai bun jucător jucând atacant lateral dreapta. S-a sacrificat el cum ar veni. E clar că e jucător cu certe calități. Are nevoie de puțină încredere. N-a fost sub alți jucători care au evoluat. Noi am avut șanse, dacă aveam mai multe șanse am fi marcat când a scăpat Cisotti singur cu portarul. Și la el e chestie tot de încredere.

Marca din poziții imposibile, acum nu poate să marcheze unu la unu. Aștept să identificăm mijlocașii centrali și apoi să aștept un declic. Eu zic că nu avem cum să rămânem la nivelul ăsta sub nicio formă. Avem nevoie de sprijin și ca toată lumea să fie alături de noi”, a completat Meme Stoica.

ADVERTISEMENT

Verdict din interior despre Aymen Boutoutaou la FCSB