Fotbal intern

Verdict sumbru pentru Dinamo: “În vară se desfiinţează, se alege praful”

17.02.2021 | 10:55
Verdict sumbru pentru Dinamo In vara se desfiinteaza se alege praful
ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir are un verdict sumbru pentru Dinamo, și susține că în perioada următaore, mai exact la vară, clubul se va desființa în ciuda eforturilor pe care suporterii le fac săptămână de săptămâna. Mai mult fostul președinte al LPF consideră că și CSA Steaua va avea aceeași soartă dacă nu se găsește între timp un patron dispus să investească.

Din ce în ce mai activ în ultima perioadă, Dragomir a analizat situația pe care Dinamo o traversează și a expus punctul de vedere cu privire la criza pe care clubul din “Ștefan cel Mare” o traversează.

ADVERTISEMENT

Rămași doar în baza suporterilor, care fac eforturi imense pentru a salva clubul prin acțiunile lor, jucătorii lui Dinamo s-au săturat de promisiunile lui Pablo Cortacero, investitorul spaniol care este absent din viață clubului.

Verdict sumbru pentru Dinamo: “În vară se desfiinţează, se alege praful”

Dumitru Dragomir consideră că la Dinamo este nevoie de un investitor pentru a trece cu bine de această perioadă, altfel va urma un moment de colaps în cadrul clubului: “Dinamo e o chestie de șmecherie românească.

ADVERTISEMENT

Au luat plasă și românii băgați în mocirlă și spaniolii care credeau că se pricopsesc. Spaniolii au adus jucători cu salarii mari și comisioane la salarii. Pentru unul cu 300.000 pe an, Dinamo e obligată sa plătească și salariile și comisioanele. Nu fac nimic și își iau banii, calculați cât se adună. În spate e doar șmecherie românească. Povestea se termină după ce și unii si alții își bat joc de suporterii care merită respectați.

In vară se desființează la fel ca și alte cluburi, precum Rapid. Trăiește numai dacă vine unul cu bani mulți și dispus sa piardă câte un million de euro pe an”, a declarat Dumitru Dragomir la Radio Gold FM.

ADVERTISEMENT

Previziune dramatică și pentru CSA Steaua

Fostul președinte LPF nu a ratat ocazia să vorbească și despre CSA Steaua, despre care spune că este nevoie să își găsească rapid un investitor conform regulamentelor: “Și la Steaua, aia nouă, CSA, dacă nu vine un om potent financiar se alege praful și de ei și de Dinamo la fel.

În Ghencea dacă vine un om potent financiar are tot ce-i trebuie, altfel Ministerul nu își permite să țină un club în fotbal cu 4 sau 5 milioane de euro pe an. Convingerea mea, conform regulamentului, ei din divizia a doua ar trebui desființați dacă nu găsesc repede un patron”, a mai adăugat Dragomir.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali este convins că va câștiga toate procesele cu CSA Steaua și nu este dispus să renunțe la actuala denumire nici după acel moment: “V-am spus că o să le câştig pe toate…palmares, tot, tot, tot o să iau înapoi. Dar e mai frumos FCSB, pentru că e Faci Ce Spune Becali. Dacă o să câştigăm, o să spunem ‘Steaua FCSB’. Trebuie să fie clar: Faci Ce Spune Becali”, a declarat Gigi Becali la Digisport.

  • 18 trofee de campioană a cucerit Dinamo București în istoria Ligii 1
  • 13 trofee și-a adjudecat clubul din “Ștefan cel Mare” în Cupa României
ADVERTISEMENT