În Farul Constanța – UTA Arad 1-1, Gică Hagi și Denis Alibec au oferit un episod tensionat despre care a discutat și Adi Mutu la emisiunea DON MUTU. “Briliantul” a dat verdictul pentru conflictul dintre cei doi.
În cadrul discuției legate de conflictul dintre Gică Hagi și Denis Alibec, Adi Mutu i-a luat apărarea atacantului de la Farul Constanța după gestul făcut în duelul cu UTA Arad, scor 1-1.
“Briliantul” a recunoscut că nu știa întreg episodul. Însă, legat de cartonașul roșu, acesta a explicat că este un gest care i se poate întâmpla oricărui fotbalist în timpul unei partide.
Totodată, noul antrenor al Petrolului spera ca echipa sa să beneficieze de greșeala lui Denis Alibec, iar vârful constănțenilor să fie suspendat și la meciul din runda 24.
Motivul ține de faptul că Mutu este conștient de faptul că atacantul Farului este un pericol pentru poarta ploieștenilor. Dar între timp, decizia LPF fost dată cu privire la suspendarea lui Alibec. Așadar, acesta va lipsi la următoarele două meciuri.
“Nu pot să vorbesc despre acest scandal, pentru că nu am văzut mai multe detalii. Am văzut decât că a luat roșu și gestul pe care l-a făcut. Se mai întâmplă astfel de lucruri.
Uneori ca fotbalist îți mai pierzi cumpătul. Nu a fost cazul ca el să se abțină, dar sper să beneficiem și noi de gestul pe care l-a făcut, pentru că avem meci cu ei în două etape”, a spus Adrian Mutu la emisiunea DON MUTU.
În meciul Farul Constanța – UTA Arad 1-1, Denis Alibec a intrat în a doua repriză. Acesta a avut câteva ocazii importante la poarta oaspeților, însă nu a ieșit în evidență pe plan fotbalistic, ci prin gestul său nesportiv.
Atacantul de 34 de ani a lovit cu cotul un adversar aproape de finalul meciului. După o intervenție VAR, centralul Radu Petrescu i-a acordat cartonașul roșu lui Alibec și a părăsit terenul în minutul 85.
Pentru acțiunea sa, Alibec a fost suspendat pentru două etape și a primit o amendă de 5000 de lei. Totodată, acesta a intrat în conflict cu Gică Hagi prin prisma comportamentului său.
În discursul de la flash-interviu, Gică Hagi a fost diplomat la adresa lui Denis Alibec. Însă, imediat după fluierul final, managerul constănțenilor a avut o reacție prin care l-a făcut praf pe atacant.
“Regele” s-a enervat teribil pe Alibec și a făcut o declarație prin care denotă că îi va scădea salariul atacantului de la 10.000 de euro pe lună, la 7.000 de euro: “Așa ceva nu am văzut! Toată ziua jocuri și toate alea! La revedere, 7.000″.