Sport

Jandarmii l-au pus pe Florin Tănase să coboare din mașină! Ce căutau oamenii de ordine înaintea derby-ului FCSB – Dinamo. Foto exclusiv

Partida FCSB - Dinamo se anunță una incendiară, cu tribunele Arenei Naționale pline, astfel că verificările jandarmilor, dinaintea meciului, au fost stricte.
Jandarmii lau pus pe Florin Tanase sa coboare din masina Ce cautau oamenii de ordine inaintea derbyului FCSB  Dinamo Foto exclusiv
Jandarmii l-au pus pe Florin Tănase să coboare din mașină! Ce căutau oamenii de ordine înaintea derby-ului FCSB – Dinamo. Foto exclusiv
ADVERTISEMENT

Derby-ul FCSB – Dinamo se va juca astăzi, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. În prezent, FCSB se află pe locul 10 din Liga 1, cu nouă puncte obținute după șapte meciuri jucate, iar Dinamo se poziționează pe locul 14, cu șase puncte.

Verificări stricte înaintea derby-ului FCSB – Dinamo

Meciul dintre FCSB și Dinamo va aduna, cel mai probabil, peste 35.000 de suporteri pe Arena Națională, astfel că jandarmii au efectuat verificări stricte înaintea meciului.

ADVERTISEMENT

Mai exact, toate mașinile, care doreau să intre în parcarea subterană de la Arena Națională, au fost oprite și verificate inclusiv în portbagaj. Printre cei nevoiți să coboare din mașină, pentru a fi verificată, s-a numărat și Florin Tănase, mijlocașul FCSB-ului, care nu va evolua în această seară, din cauza unei accidentări. În special, jandarmii au căutat torțe ascunse.

Ba mai mult, gențile jucătorilor au fost mirosite de un câine antitero, în momentul în care aceștia au coborât din autocare.

ADVERTISEMENT

Adrian Porumboiu bagă spaima în dinamoviști înaintea derby-ului cu FCSB

Fostul arbitru susține că este o mare diferență de valoare între FCSB și Dinamo, astfel că nu le dă prea multe șanse de victorie „câinilor”.

Totodată, Adrian Porumboiu a vorbit la superlativ despre Constantin Budescu, proaspăt revenit la FCSB, spunând că va „picta” la meciul cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

„Nu prea mai pare un derby. Sunt două echipe cu situații total diferite. Dar probabil că doar ambiția poate să facă meciul disputat.

E diferență mare între FCSB și Dinamo. Dinamo este o echipă îngenuncheată cu atâtea probleme pe cap. Iar FCSB este o echipă care are cu totul și cu totul alte condiții.

ADVERTISEMENT

Dar, la meciurile astea, cred că se joacă mai mult cu sufletul, decât cu ce ai în traistă. Se mai întâmplă minuni în fotbal, dar e greu de tot. E diferență mare de valoare.

Nu mai sunt meciurile de altădată. Dacă ar fi după galerie, ar câștiga Dinamo. Dar, din păcate, pentru ei, nu joacă galaria. Cei de la Dinamo, la capitolul ăsta, ar putea fi campioni.

Budescu joacă într-un picior cu ei. Stă la mijlocul terenului, ia un șevalet și pictează. E artist. Dă culoare fotbalului.

Dacă îi pui pe ceilalți să dea pase cu exteriorul cum dă el, sunt ferm convins că 95% din fotbaliștii din prima ligă își fracturează glezna”, a declarat Adrian Porumboiu, în exclusivitate, pentru FANATIK.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Dinamo: 2,22 este cota pentru „total goluri: 3-4”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT