Vers armean și-un Rădoi făr’ de elan. Mitriță a tăiat Nodul Gordian, deasupra zidului armean: „Oltenian victorian-ghencean, un pas spre Mondialian”

După 12 ani, Echipa Națională s-a întors în Ghencea. Alte vremuri, alt stadion, o trupă diferită de artiști. Sau de comici, mai mult sau mai puțin vestiți, nu de alta, dar în spiritul său arțăgos, selecționerul Rădoi ne amenința la conferința de presă: „Vreți circ, facem circ!”. Și a fost, pentru că „piticul” de numai 1,65 metri Mitriță a dat un gol cu capul – și mai ales cu cap – care ne dă dreptul să visăm la baraj.

Am avut parte de un spectacol „oltenian”, ba chiar de o mostră de dresură (la care dorim să credem că spera și Rădoi), pentru că jucătorii cei mai buni ai meciului care ne-a dat dreptul să visăm la „Mondialian” au fost cei care au sau au avut tangențe cu Universitatea Craiova: Mitriță (marcatorul golului), Cicâldău, Bancu, Ivan și Mihăilă.

Alături de ei, Stanciu și Niță au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din carieră, iar acum, cel puțin pentru o seară ploioasă, nu se mai îmbrățișează măștile noastre, ci o facem chiar noi între noi, după o victorie trudită și respectabilă.

„Piticul” Mitriță a transformat Ghencea în vulcan, iar selecționerul Rădoi se retrage „Mondialian”

Cum spuneam, ca să nu părăsească „trend-ul” antrenorului (sau al dresorului), „piticul” Mitriță a marcat cu cap, la propriu și la figurat. Ca să „nu iasă din serie”, ex-craioveanul cu o înălțime (fizică) de numai 1,65 metri, a mai înscris asemenea goluri, iar întreaga sa ascensiune arată un om care își merită propriul Univers. Sigur, acest petec luminos a prins o pală de strălucire într-un context agreabil, adică într-un meci disputat în fața unei Armenii martire și leneșe, precum câmpiile fragede din picturile lui Martiros Sarayan. A tăiat, însă, Nodul Gordian într-o campanie de calificare din care, până de curând, nu ne mai rămăsese decât umbra speranței, cel puțin din privința jocului prestat de „Tricolori”.

Totuși, nu trebuie uitat că armenii ne bătuseră în martie. S-a comentat acest lucru și la Pro TV și în alte zone. La fel, s-a vorbit despre faptul că adversara noastră nu mai câștigase în fața nimănui, de la acel 3-2 repurtat împotriva noastră. Întreaga discuție dinaintea meciului se rezuma la faptul că, pe undeva rațional, în situația unui eșec acasă cu ex-sovieticii, ne-am fi (re)confirmat statutul de gubernie a fotbalului european. Ei, de data asta, am ignorat vocea de țap care se străduise să ne alimenteze așteptările pesimiste și am reușit să culegem trei puncte esențiale, într-o singură repriză. În cealaltă, ne-am complăcut într-un plan… „secundarian” față de noi înșine, dar e bine că am ieșit… pretorian.

Ne-am temut de Armenia, așa cum ne speriem, în general, de orice echipă pe care urmează s-o întâlnim. Totuși, tendința de prezentare a răului ca factor exterior sau determinat de exterior este apanajul răsfățaților care ori n-au dat piept cu „Eu-l” interior, ori s-au speriat de dânsul toată viața. Pe arena din Ghencea, am asistat la un puseu de normalitate.

Digi24.ro

GALERIE FOTO O platformă auto cu mașini Tesla spulberată pe Valea Oltului de alta, care transporta autoturisme second hand

E bine să te joci, din când în când, cu un sparring-partener, atât timp cât nu te joacă el, pe tine. Acum, lui Rădoi i-a ieșit pasiența. A obținut o victorie uriașă, dar greoaie, așa cum titrau și colegii de la FANATIK, iar – cel puțin deocamdată – furia pe care o înrădăcinasem după ultimele partide ale Naționalei devine un fel de negură, care se topește tulbure…

Din semeția unor epoleți umflați de o înfrângere glorioasă și muncită cu Germania, care i-a creat iluzia unei victorii pe care o resimt doar motăneii plăpânzi, plecați doar tufliți și nu bătuți chiar măr de vreun cotoi smardoi, Rădoi Balshoi avea impresia că poziția din clasamentul grupei îi oferă dreptul la ironii. Din postura de statuie de ghips, nimeni n-avea probleme cu Rădoi. Am vrut, totuși, să observăm o siluetă școlită, motivațională, inspirată și mai ales creatoare.

Digisport.ro

Irinel Columbeanu, ”lovit” din toate părțile, după ce mai întâi a fost refuzat de Gigi Becali

Dorința ne-a fost răsplătită, inițial, dar de aici până la petreceri e cale lungă… Normalitatea nu se sărbătorește, normalitatea este sinonimul firescului.

Probabil, megalo-party-ul va avea loc după „divorțul” de Mirel Rădoi, selecționerul căruia bimbiricul sinelui i-a trezit buricul orgoliului și care, în urma unei victorii care i-a mai spălat un pic palmaresul, s-a decis să ne spună „adio”, cu gentilețea puștiului care fuge acasă de la joacă, speriat de copiii care i-au ascuns ghiozdanul sub propria privire, plus două cărămizi.

Rădoi, un client grăbit să-și încheie socotelile după un succes de duzină

Din nefericire pentru ideea de normalitate, acest rar concept este contrazis chiar de apologeții săi. După victoria cu Armenia, Mirel Rădoi s-a alintat și a decis să ne amuze cu fițe de amant frustrat. A dat lovitura și se lasă curtat, amenințând cu plecarea... Clientul grăbit să încheie veacul s-a prezentat la casierie, total nevaccinat împotriva frustrării care nu minte niciodată…

Diferența dintre obrăznicătură și ironie i-a fost oferită lui Rădoi de echipa Germaniei, dar selecționerului i s-au geluit sloi cronicile bune pe care generoasa mass-media românească i le-a oferit drept dar, după eșecul cu nemții. S-a rățoit la comentatorul Mihai Mironică, la conferința de presă susținută la Hamburg. Bestial, moralizator și inteligent moment…

Din acest punct de vedere, Mirel Rădoi este dovada vie a vechii preconcepții din unele sate, anume aceea că pe copii e bine să-i pupi doar când dorm, ca să nu și-o ia în cap… Tocmai din acest motiv nu-l ridicăm în slăvi, ci îi salutăm doar flerul oltenesc, care l-a determinat să „arunce” în jocul cu Armenia niscaiva „juveți”, care l-au ajutat să promoveze la gimnaziu.

Înaintea jocului cu armenii, Naționala avea șanse mari de a încheia grupa pe locul secund, și de a „prinde” barajul pentru Mondiale. Evident, adversara era una dificilă, dar, așa cum am mai scris, pentru România nu există niciun „inamic” lesne de bătut. Însă, toamna este zodia sănătoasă a efortului, efervescența care naște vinul din must și zborul, din letargie. Mitriță și compania au transformat laptele (stră)bătut în zaibăr național, iar acum România se bucură nu grație unui concept tehnic evoluat, ci din cauza unei întâmplări cu iz de sclipire.

Înaintea partidei, deja apăruseră pe tapet veșnicii vizionari, care văd și acum drept posibile adversare la baraj selecționatele Suediei, Portugaliei și Elveției. La noi, botezul este fixat înaintea nunții, iar asta ține de faptul că mentalităților noastre le-au crescut rădăcini de neextirpat.

Acum e mai bine să ne gândim la ce vom face mâine și la ce n-am concretizat azi, pentru că o victorie cu doar 1-0 în fața unei echipe șubrede nu este, nicidecum, un prilej de bucurie paroxistică, ci doar un motiv de „fiesta” interiorizată, pe sistemul „ce bine că azi nu ne-am făcut, iarăși, de râs”…

Germania a emigrat în Germania și ne-a pus o „pilă” pentru calificare. Antrenorul Rădoi a migrat în jucătorul Rădoi

„Magia” acestui meci „decisiv” a fost împlinită de o reacție firească a unei mari părți a mass-media. Mai toată suflarea jurnalistică era cu ochii pe meciul Macedoniei de Nord cu Germania. Fără să vreau, am avut, pentru o clipă, o senzație de deja vu nefericit. Prin ’85, în preliminariile „Mundialului” Mexican, România juca (la Izmir, dacă nu mă înșel…) în fața Turciei, o echipă costelivă la ora respectivă, dar urechile microbiștilor erau ațintite la partida Anglia – Irlanda de Nord.

La vremea aceea, s-a consumat un blat oribil și previzibil. Acum nu era cazul, dar ne gândeam că nemții ar putea juca mai prost decât au făcut-o cu noi. Am avut noroc, Germania a „emigrat” în Germania.

O odihnă înțeleaptă îl cuprinde acum pe Mirel Rădoi, care spune, cu fala unui elev de clasa a V-a care tocmai i-a aplicat o corecție unui pifan de a I-a, că dacă nu batem Liechtensteinul, își aruncă ghetele și ghetrele. Păi, nu le-a lepădat, deja?

Pe lumea asta totul e posibil, mai ales în România unde puțini își respectă cuvântul dat, dar cu nemurirea speranței sperăm să nu-l găsim pe Mirel într-o asemenea situație, care ar crea farmaciilor un profit imens la capitolul „vânzări calmante”. Până la urmă, ar fi mai bine să plece înaintea meciului „decisiv” cu Liechtenstein, ca să ne scutească de supliciul unei noi revederi.

Același Rădoi, pe vremuri jucătorul Rădoi, adică „războinicul luminii” lui Gigi, care se bătuse cu neonul din vestiarul Stelei, ne trezește acum nopțile, crezând că murim de nesomn, fără umbra ‘mnealui. Greșit, „maistre”…

Mihăilă, Mitriță, Bancu, Ivan… excelenți. Ianis, de la tine vrem să fii „Hagician”!

Revenind la partida cu Armenia, dincolo de miza jocului, Valentin Mihăilă (rezervă, inițial) a fost unul dintre punctele de atracție ale meciului. Telekomsport a dezvăluit faptul că atacanul român a fost „spionat” de trimișii unor cluburi germane și că ar putea ajunge la Hertha Berlin sau la Eintracht Frankfurt, pe o sumă record. Am sperat că această oportunitate să-i dea ex-craioveanului acea aură plăcută și meritată care desparte oamenii vii de oamenii cu posibilități.

Mihăilă a jucat bine, dar nu ne-a mai „contagiat” cu supremul fior, așa cum o făcea la Craiova. E ceva cu băieții ăștia, care pleacă în străinătățuri, parcă se duc cu viteza Harley-ului și se întorc precum Mobra reșapată… Poate că unii dintre noi, dintre români, nu suntem capabili să facem față rigorilor occidentale. N-ar fi nicio problemă, dacă am fi noi înșine în stare să impunem un ritm pe care alții să-l respecte. Din păcate pentru noi și din fericire pentru Europa, nu este cazul…

Important, este, însă, altceva. Cu riscul de a supăra anumiți compatrioți, amintesc cuvintele unui amic, alături de care am vizionat partida: „Fără olteni, parcă n-aveam Națională…” Și așa a fost. Mitriță, Bancu, Cicâldău și Ivan au jucat excelent. Cum spuneam, nici Mihăilă nu s-a făcut „de băcănie”, dar așteptam mai mult. Poate că măcar în meciul cu Liechtenstein, care ne trezește atâta poftă de reabilitat glazura golaverajului, s-o lepăda și el de alean.

La fel de lăudabil precum cei mențonați anterior este Stanciu, probabil jucătorul anului, în România. Marin, Rațiu și Chiricheș s-au purificat prin trudă. Lui Niță, peluza i-a scandat numele. Țara vă e recunoscătoare, dragilor, dar mai e mult până departe. Ne-am săturat de candelabre puse în copaci vii și de natură moartă.

De ce, oare, l-am uitat pe Ianis? Pentru că în fișa postului său scrie că trebuie să fie un perpetuu Hagician, victorian și, dacă avem noroc, Mondialian.

Deocamdată, noi avem un dubiu hamletian: A fi sau a nu fi killer „liechtensteinian”…

Mirel Rădoi rămâne un puști aerian. A vrut circ, a devenit circazian.