Life

Versiunea lui Mircea Eremia în legătură cu despărțirea de Maria Lungu de la Puterea dragostei: „Eu consider că nu suntem certați”

Mircea Eremia a rupt tăcerea cu privire la cele mai recente declarații făcute de Maria Lungu despre despărțirea dintre cei doi. Cântărețul are o versiune ușor diferită față de cea expusă de blondină.
06.09.2022 | 14:30
Versiunea lui Mircea Eremia in legatura cu despartirea de Maria Lungu de la Puterea dragostei Eu consider ca nu suntem certati
Mircea Eremia a reacționat la cele mai recente declarații făcute de Maria Lungu
ADVERTISEMENT

Mircea Eremia a reacționat la cele mai recente declarații făcute de fosta sa iubită, focoasa basarabeancă Maria Lungu, pe care lumea o știe datorită reality-show-ului Puterea dragostei de la Kanal D.

Mircea Eremia și Maria de la Puterea dragostei, separați de două luni

Fosta iubită a lui Cristi Marinescu din show-ul matrimonial a apărut de curând cu noi declarații despre separarea pe care a suferit-o de Mircea Eremia. Lanțul de iubire s-a rupt acum aproximativ două luni. Cei doi începuseră să vorbească unul cu celălalt undeva în luna mai.

ADVERTISEMENT

Vedeta a spus că a aflat din presă că nu mai este iubita lui. A precizat, totodată, că se simte dezamăgită și că nu îi înțelege comportamentul din ultima vreme.

Mircea Eremia a evitat să vorbească până acum pe marginea acestui subiect. Având în vedere că Maria Lungu are tot mai multe apariții pe marginea despărțirii lor, FANATIK l-a contactat pentru a afla și punctul său de vedere.

ADVERTISEMENT

Cântărețul nu a spus cu subiect și predicat dacă într-adevăr Maria a aflat din presă că nu mai este cu el. A zis că relația dintre cei doi nu este una tensionată așa cum cred urmăritorii lor de pe rețelele de socializare ori cum a dat de înțeles pe alocuri Maria de la Puterea dragostei.

Blondina se simte dezamăgită: „Am aflat din presă că noi nu mai avem o relație”

Unul dintre motivele care a dus la ruptură este distanța dintre cei doi. Maria petrece mai mult timp la Chișinău, acolo de unde e, în timp ce Mircea locuiește în România, aici unde se ocupă de proiectele sale muzicale.

ADVERTISEMENT

Maria a oferit un nou interviu despre relația pe care a avut-o cu fratele cântăreței Alina Eremia.

„Ideea e că eu am aflat din presă că noi nu mai avem o relație. M-a șocat. E greu la distanță și de asta am rămas prieteni. Nu mi-a plăcut faptul că am aflat din presă că s-a rupt lanțul de iubire. Dacă el a decis să facă asta, aia e. Nu e nicio problemă. Nu știu ce a fost în capul lui”, a dezvăluit Maria la Wownews.

ADVERTISEMENT

„Față de el, acum, simt dezamăgire. El e un băiat super mișto, caterincă, care e acolo pe vibe, însă ce ține de relație, eu m-am dezamăgit față de el. De simțit, nu simt nimic. Dacă el a ales să facă așa, îi respect decizia. Îi urez numai fericire. Dacă vin în București, cu siguranță ne întâlnim la o cafea, dar nu mai mult”, a mărturisit Maria Lungu de la Puterea dragostei.

Mircea Eremia, relaxat și mai puțin afectat: „Eu nu consider că suntem certați”

Nu la fel de dezamăgit a fost și Mircea Eremia. Muzicianul a avut un ton ceva mai relaxat atunci când FANATIK i-a cerut punctul de vedere cu privire la situația dintre el și blondină.

„Noi nu am mai vorbit de ceva vreme. Nu suntem certați. Efectiv, eu nu consider că suntem certați. Eu consider că suntem ok. Nu am văzut ce a declarat.

Pot să spun doar că din partea mea nu există vreun astfel de sentiment… să consider că sunt certat cu ea”, ne-a spus, în exclusivitate, Mircea Eremia.

Acesta a zis că se consideră în continuare apropiat de ea, că nu are nicio problemă să păstreze legătura, așa cum a spus, ceva mai dezamăgită Maria Lungu recent.

 

ADVERTISEMENT