Sport

Veste bună pentru Adrian Mutu înaintea meciului cu ”U” Cluj: „Nu e suspendat”. De ce trebuie să-și schimbe strategia antrenorul Rapidului

Adrian Mutu îl are la dispoziție pe cel mai în formă jucător înaintea duelului cu ”U”. Antrenorul Rapidului a vorbit despre gazonul greu de pe Cluj Arena.
25.01.2023 | 15:34
Veste buna pentru Adrian Mutu inaintea meciului cu U Cluj Nu e suspendat De ce trebuie sasi schimbe strategia antrenorul Rapidului
Adrian Mutu vrea să câștige derby-ul FCSB - Rapid. Foto: captură video.
ADVERTISEMENT

”U” Cluj – Rapid este meciul care deschide runda cu numărul 23 din SuperLiga. Partida este programată vineri, 27 ianuarie 2023, de la ora 20:00. Adrian Mutu a vorbit înaintea partidei cu echipa lui Ioan Ovidiu Sabău despre problemele cu gazonul care există pe Cluj Arena.

Adrian Mutu, nevoit să își schimbe strategia contra lui ”U” Cluj: „Trebuie să acceptăm condițiile”

Problemele gazonului de pe „Cluj Arena” încă le dau bătăi de cap atât gazdelor, cât și echipelor care vin din deplasare. Suprafața de joc „horror” le va fi inamic și rapidiștilor, următorii adversari ai „șepcilor roșii”.

ADVERTISEMENT

La conferința de presă premergătoare duelului din Ardeal, Adrian Mutu a precizat că se simte nevoit să schimbe strategia și că jocul de pase al giuleștenilor nu va funcționa pe gazonul greu al Universității.

„Ne așteaptă un meci împotriva unei echipe care are nevoie de puncte. Ne așteaptă și un teren foarte greu și va fi o seară extrem de complicată pentru noi. Deci trebuie să fim gata de luptă, să acceptăm condițiile și să obținem victoria.

ADVERTISEMENT

Ne dorim continuitate în victorii, ceea ce ne-ar menține în primele trei-patru echipe. Din păcate, terenul nu ajută o echipă care se bazează pe un joc de pase. Trebuie să aplicăm altă strategie și să scoatem maximum din această partidă”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.

Adrian Mutu le aduce vești bune rapidiștilor: „Dugandzic nu este suspendat”

Marko Dugandzic a marcat toate cele trei goluri în doar 14 minute, în prima partidă oficială a anului pentru Rapid, scor 3-0 cu Sepsi Sf. Gheorghe. În minutul 28 al meciului din Giulești, atacantul croat venit în vară la Rapid de la CFR Cluj a primit cartonașul galben.

ADVERTISEMENT

Nu e suspendat Dugandzic. Are cinci cartonașe. Lipsește la patru meciuri, la opt și așa mai departe”, a spus Adrian Mutu, care în continuare l-a lăudat pe antrenorul venit la începutul anului pe banca celor de la ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

„Ne cunoaștem foarte bine, îl respect mult pe Sabău. Revine în antrenorat și deja a schimbat sistemul tactic al echipei. Are o mentalitate de fotbalist mare, a început cu o victorie, au un moral bun”, a încheiat Adrian Mutu.

ADVERTISEMENT

Funsho Bamgboye, primul transfer al Rapidului în actuala perioadă de mercato

Funsho Bamgboye este primul și singurul transfer de până acum al Rapidului în perioada de transferuri din iarnă, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani evoluează în extrema dreaptă, dar poate juca pe toate posturile din atac.

Fotbalistul nigerian mai avea contract până în vară cu MOL Fehervar, echipă pentru care a reușit să marcheze 13 goluri și să ofere 19 assist-uri în 105 partide. În 2015, Funsho Bamgboye a cucerit alături de naționala U17 a Nigeriei titlul mondial, pentru care a bifat cinci selecții și a marcat un gol.

ADVERTISEMENT