Veste bună pentru Ion Iliescu. Ce au decis judecătorii în Dosarul Mineriadei

Alexandra Chivu   
în HotNews
08/05/2019, 10:26
Veste bună pentru Ion Iliescu. Ce au decis judecătorii în Dosarul Mineriadei GALERIE FOTO
Veste bună pentru Ion Iliescu Sursa foto: hepta.ro

Dosarul Mineriadei, deschis în urma acțiunilor din 1990, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit violent împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile, a fost întors de Înalta Curte la Parchetul Militar din cauza nulității rechizitoriului.

Dosarul Mineriadei din 1990 a fost întors de Curtea Supremă la Parchetul Militar din cauza nulității rechizitoriului

Decizia nu este definitivă! Instanța a considerat că sunt o serie de nereguli în dosar, ce împiedică trimiterea în judecată. După doi ani în care a stat în cameră preliminată, Curtea Supremă(ÎCCJ) a retrimis miercuri dosarul Mineriadei la Secția Militară a Parchetului general. ÎCCJ a constatat nulitatea rechizitoriului într-o sentință publică pentru părți. De menționat este că hotărârea instanței poate fi atacată cu contestație. În luna iunie a anului 2017, dosarul fusese trimis în judecată. El vizează 13 persoane, pioni principali fiind Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu.

Inculpații sunt acuzați de infracțiune contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață ori cu închisoare de la 15 la 25 de ani. Conform procurorilor militari, în datele de 11 și 12 iunie 1990, oamenii legii au decis să pornească un atac violent împotriva protestatarilor în Piața Universității din Capitală, care doreau adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, exprimându-și, pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității ce forma puterea politică la acea vreme.

Veste bună pentru Ion Iliescu. Ce au decis judecătorii în Dosarul Mineriadei
Ce au decis judecătorii în Dosarul Mineriadei
Sursa foto: playtech.ro

Dosarul are 413 volume

În atac au fost implicate, ilegal, forțe ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului Apărării Naționale, dar și peste zece mii de minei și muncitori din mai multe zone ale României. Pentru probarea dosarului au fost intervievate 46 de persoane, care aveau calitatea de inculpat sau suspect, 1388 persoane vătămate, 589 martori și 146 succesori ai persoanelor vătămate. În urma audierilor, au fost emise aproximativ 2300 de citații.

Închide ×