News

Veste bună pentru părinţi: concediu paternal prelungit. Regulile europene vor trebui aplicate și în România

01.04.2021 | 19:22
Veste buna pentru parinti concediu paternal prelungit Regulile europene vor trebui aplicate si in Romania
Tații vor primi 10 zile de concediu paternal în loc de 5/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Concediul de creștere a copilului pentru tați se va dubla ca durată, de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în anumite condiții se va putea ajunge până la 15 zile libere acordate la nașterea fiecărui copil.

Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat în dezbatere publică, fiind menit să armonizeze legislația din România cu cea europeană.

ADVERTISEMENT

Prelungirea concediului paternal este prevăzută într-o directivă europeană din 2019, directivă ale cărei prevederi sunt obligatorii și pentru țările membre ale Uniunii Europene, acestea fiind nevoite să se conformeze până cel mai târziu pe 2 august 2022.

Concediul paternal standard își va dubla durata

Concediul paternal a fost introdus în România prin Legea 210/1999, tații având dreptul la 5 zile libere plătite pentru îngrijirea noului membru. Concediul se acordă indiferent dacă nou-născutul este rezultatul unei căsătorii sau nu. De asemenea, cele 5 zile libere se acordă și în cazul copiilor adoptați. Singura condiție este ca respectivul părinte să fie asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat.

ADVERTISEMENT

Concediul se acordă numai la cerere, în primele opt săptămâni de la nașterea copilului, iar tatăl aflat în concediu paternal o indemnizație egală cu salariul, plătită din fondul de salarii al angajatorului. În cazul în care tatăl a absolvit un curs de puericultură el poate primi liber încă zece zile lucrătoare, dar numai o singură dată. Cursul de puericultură este ținut de medicul de familie și constă în noțiuni elementare de îngrijire a copilului mic.

Modificări cerute de UE

Prin Directiva UE 2019/1158  privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților s-a decis ca durata minimă a concediului paternal să fie de cel puțin 10 zile.

ADVERTISEMENT

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că tații sau, atunci când și în măsura în care este recunoscut de dreptul intern, cei care sunt al doilea părinte echivalent, au dreptul la un concediu de paternitate de 10 zile lucrătoare, care urmează să fie efectuat cu ocazia nașterii copilului lucrătorului (…) Dreptul la concediu de paternitate nu este condiționat de o cerință privind perioada de lucru sau de o cerință privind vechimea în muncă”, se arată în directiva UE.

De asemenea, este obligatorie acordarea unei indemnizații care să fie cel puțin echivalentul salariului pe durata concediului medical. Este lăsată la latitudinea statelor membre condiționarea acestei indemnizații de o perioadă minimă de muncă.

ADVERTISEMENT

În proiectul inițiat în Parlament de către trei parlamentari PSD (Adrian Solomon, Marius Budăi și Ileana Dumitrache) este prevăzută prelungirea perioadei concediului de la 5 la 10 zile, așa cum impune directiva europeană. De asemenea, este menținută posibilitatea prelungirii pentru tații care fac cursuri de puericultură, astfel că durata maximă a concediului  poate ajunge la 15 zile. În schimb, concediul prelungit pentru absolvenții acestor cursuri nu se va mai acorda o singură dată, ca până acum, ci pentru fiecare copil.

De asemenea în lege, au fost introduse expres prevederi care să împiedice descurajarea de către angajatori a depunerii solicitărilor de concediu paternal de către cei îndreptățiți:

La sfârșitul concediului paternal, lucrătorul are dreptul de a reveni pe locul sau de munca sau pe un loc echivalent în conditii care nu îi sunt mai puțin favorabile și are dreptul de a beneficia de orice îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi efectuat concediul. Angajatorul se asigură de menținerea raportului de muncă pe parcursul acestei perioade de concediu paternal”, se arată în proiectul de lege.

Unul dintre inițiatorii proiectului, Adrian Solomon, crede că noua lege va fi adoptată fără probleme întrucât, pe prevederile actuale, România riscă o procedură de infringement din 2022. „Fiind vorba de o directivă europeană, nu cred că aici sunt multe lucruri de discutat și proiectul va trece, chiar dacă este inițiat de către opoziție”, a declarat, pentru FANATIK.ro, Adrian Solomon (PSD).

ADVERTISEMENT