News

Veste bună pentru români. Își vor putea cumpăra 6 ani de vechime pentru pensie, dacă guvernanții aprobă proiectul de lege

10.09.2020 | 12:26
Veste buna pentru romani Isi vor putea cumpara 6 ani de vechime pentru pensie daca guvernantii aproba proiectul de lege
ADVERTISEMENT

Guvernul României condus de Ludovic Orban are în plan să permită cetățenilor cumpărarea de până la 6 ani de vechime pentru pensie.

Proiectul este dedicat persoanelor care nu au contribuit la fondul de pensii în ultimii ani și se află pe masa Executivului la ședința de joi, de la ora 18:00.

ADVERTISEMENT

Actul normativ în cauză stipulează că cei cărora le lipsesc ani de vechime la fondul de pensii îi pot cumpăra prin plata contribuțiilor lunare, plată stabilită prin raportare la salariul minim din perioada respectivă.

O parte din români își vor putea cumpăra 6 ani de vechime pentru pensie

Conform Adevărul, Ministerul Muncii aduce modificări importante actualei Legi a Pensiilor. Astfel, Guvernul intenționează să permită din nou cumpărarea de ani de pensie pentru persoanele care nu au contribuit la fondul de pensii în ultimii șase ani.

ADVERTISEMENT

Asta înseamnă că românii care nu au un stagiu complet de cotizare la pensie au acum posibilitatea să plătească contribuțiile pentru o perioadă de cel mult șase luni, pentru a putea beneficia de vechime, arată un proiect de ordonanță de urgență regăsit pe ordinea de zi a Ședinţei Guvernului de joi, care va începe la ora 18.00.

”Art. I. –(1) Prin derogare de la art…. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, denumită în continuare lege, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, potrivit proiectul de OUG al Executivului.

ADVERTISEMENT

Ce prevede acest proiect

Actul Guvernului prevede că perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Punctual, până la data de 1 septembrie 2021, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate sau pensiei anticipată parţială. (2) Contractul de asigurare socială este încheiat între persoana interesată sau mandatar şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei sau a mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

ADVERTISEMENT

”La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declaraţie din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar”, conform sursei citate.

În ceea ce privește baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, aceasta este reprezentantă de venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

ADVERTISEMENT