News

Veste bună pentru șoferi: rovinieta plătită la jumătate pe durata stării de alertă

25.04.2021 | 14:27
Veste buna pentru soferi rovinieta platita la jumatate pe durata starii de alerta
ADVERTISEMENT

Șoferii ar plăti doar jumătate din costul actual al vinietei pe durata stării de alertă, iar în cazul stării de urgență sau de asediu plata acestea se va suspenda. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat de către fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc își justifică proiectul de lege ca o măsură de sprijinire a populației afectate de către pandemie și de măsurile restrictive ce au însoțit-o.

ADVERTISEMENT

În plus, este o măsură de echitate, deoarece menținerea costurilor rovinietei în condițiile în care sunt zone în România care au fost carantinate nu se justifică pentru că dreptul la liberă circulație a fost restricționat.

Înjumătățirea prețului rovinietei, o „minimă reparație”

Oamenii nu se mai pot deplasa liber, prin urmare nu pot fi obligați să plătească pentru că nu își pot exercita pe deplin acest drept. Suntem obligați să facem această minimă reparație. Suntem datori să facem tot ce ne stă în putere pentru a reduce presiunea de pe umerii românilor”, argumentează Răzvan Cuc în expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

Proiectul prevede că, în cazul decretării stării de asediu sau stării de urgență, plata rovinietei se suspendă. În timpul stării de alertă, care este în vigoare în România în momentul de față, valoarea rovinietei se reduce la jumătate.

Pe durata stării de alertă declarate conform legii, care are drept consecință, potrivit legii speciale, instituirea carantinei de către autoritățile competente sau limitarea parțială teritorială, în localități sau zone geografice, a dreptului de circulație ori condiționarea ieșirii/intrării din acestea în intervalele orare stabilite, tarifele de utilizare prevazute (…) se datorează în cuantum de 50% din valoarea nominală aferentă fiecărui tip de vehicul și fiecărei  durate de utilizare din cadrul perioadei măsurii respective. Valabilitatea tarifelor de utilizare aflate în curs la data declarării stării de alertă a căror durată este cel puțin egală cu perioada măsurii respective și pentru care a fost achitat tariful integral, se prelungesc de drept cu jumătate din durata măsurii respective”, se arată în proiectul inițiat de către Răzvan Cuc.

ADVERTISEMENT