Mii de români vor avea posibilitatea de a profita de programul Strat-Up Nation. Aceștia vor putea obține până la 50.000 de euro, bani europeni nerabursabili, pentru a pune bazele unei afaceri.
Aproape 8.000 de români vor avea oportunitatea de a primi bani de la stat, prin programul Start-Up Nation. Acesta se adresează, în mare parte, celor cu vârste de până în 30 de ani, însă și șomerii pot profita de această ocazie, dacă contribuie cu minimum 10% din grant, conform observatornews.ro.
„Alocăm 440 de milioane de euro pentru cea de-a patra ediție a programului Start-Up Nation. Este cea mai mare finanțare pentru acest program de până acum și, în premieră, folosim doar fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
Trebuie să aveți în vedere faptul că suma de bani nu este virată în cont instant. Unul dintre aplicanții programului a avut de așteptat trei ani pentru a primi banii de la stat.
„Este un element de luat în calcul, deloc de neglijat, dacă faci credit punte, care nu e atât de mic. Banii nouă ne-au intrat în cont în ianuarie anul acesta, pentru un proiect depus în 2022. Se adaugă diverse comisioane, taxe, asigurări pe care trebuie să le faci echipamentelor”, spune Bogdan Nedelcu, antreprenor, conform sursei citate.
În acest context, ediția din 2025 vine cu o noutate. Fiecare beneficiar va primi 50% avans la semnarea contractului pentru finanțare. Astfel, Guvernul estimează că vor fi create peste 15.000 de locuri noi de muncă.
„Sunt stimulate acele activități de producție și procesare, în special în industria alimentară, electronică și IT. Vorbim de un stimul pentru industria prelucrării lemnului. Vorbim de competențe pentru antreprenorii care urmează să obțină finanțare”, spune Bogdan Ivan, ministrul Economiei.
Este obligatoriu ca participanții să urmeze cursuri de antreprenoriat finalizate cu certificate de absolvire recunoscute național. Aceste cursuri sunt organizate de furnizori autorizați care au fost înscriși în program printr-un proces derulat online pe platforma dedicată Ministerului Economiei.
O altă condiție o reprezintă crearea unui număr minim de 2 locuri de muncă și menținerea acestora pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni de la finalizarea proiectului. De asemenea, întreprinderile trebuie să își desfășoare activitatea în regiunea în care aplicantul are domiciliul.
Pe 15 aprilie încep înscrierile la cursurile de antreprenoriat. Trebuie deschisă firma și depus dosarul, după care în luna octombrie va avea loc selecția, iar în toamnă se vor semna contractele.