Joaquin Panichelli (23 de ani) avea șanse reale de a fi prezent în lotul Argentinei pentru Cupa Mondială din acest an, însă atacantul care a impresionat în tricoul lui Strasbourg, fiind golgheter momentan în Ligue 1, s-a accidentat la un antrenament al primei reprezentative, iar verdictul a fost crunt: ruptură de ligament încrucișat.
Joaquin Panichelli a semnat cu Strasbourg în vară, după ce a impresionat în tricoul celor de la Mirandes în sezonul 2024-2025 al diviziei secunde din Spania. Mutarea s-a dovedit a fi una extrem de inspirată pentru gruparea franceză, deoarece argentinianul a reușit să marcheze 20 de goluri în cele 39 de meciuri disputate în toate competițiile, fiind momentan golgheter în Ligue 1, cu 16 reușite.
Evoluțiile de la echipa de club l-au adus și în atenția selecționerului Argentinei, Lionel Scaloni, iar Panichelli a debutat la prima reprezentativă în noiembrie 2025, fiind introdus pe final într-un meci amical cu Angola. Atacantul a fost convocat și pentru acțiunea din această lună, în cadrul căreia Argentina va disputa două meciuri amicale, cu Mauritania și Zambia, după ce Finalissima a fost anulată.
Din nefericire, la antrenamentul efectuat joi de echipa națională, Panichelli a suferit o accidentare, iar Federația Argentiniană a confirmat vineri verdictul devastator: ruptură de ligament încrucișat. În mod normal, recuperarea după o astfel de accidentare durează aproximativ 9 luni, așadar Panichelli ar urma să revină pe gazon spre finalul anului.
Panichelli s-ar fi putut număra printre variantele ofensive ale selecționerului Lionel Scaloni la Cupa Mondială, unde Argentina va lupta pentru a apăra titlul cucerit în 2022. La această acțiune, tehnicianul contează în compartimentul ofensiv pe Lionel Messi, a cărui prezență la turneul final este incertă, Julian Alvarez, Giuliano Simeone, Nicolas Gonzalez, Franco Mastantuono, Jose Manuel Lopez și controversatul Gianluca Prestianni.
Accidentarea atacantului va afecta drastic și sezonul celor de la Strasbourg, care se luptă pe trei fronturi în acest final de stagiune, păstrând șanse la cucerirea unor trofee. În campionat, formația franceză ocupă locul 8 și este implicată în lupta pentru un loc de cupă europeană. În Cupa Franței, Strasbourg o va întâlni pe Nice în semifinale, iar în Conference League, echipa antrenată de englezul Gary O’Neil este calificată în sferturi, unde o va întâlni pe Mainz.