Compania Digi RCS RDS a anunțat o veste excelentă pentru clienții săi. A fost făcut un anunț care îi va bucura pe utilizatorii din mai multe țări. Grupul a înregistrat cifre record în prima jumătate din acest an.
Digi Communications N.V., (DIGI RCS RDS) reprezintă unul dintre liderii în domeniul comunicațiilor, la nivel european, fiind listat la Bursa de Valori București.
Compania raportează, în al doilea trimestru al anului 2024, venituri consolidate – acestea includ venituri și alte câștiguri – în valoare de 474,7 milioane de euro. Este o creștere de 13,4%, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023.
În primul trimestru al anului, Grupul a înregistrat venituri consolidate în valoare de 921,3 milioane de euro. Creșterea a fost de 13% față de primul semestru al anului trecut.
Conducerea companiei este încântată de cifrele obținute în prima parte a lui 2024. A fost atins un obiectiv important în privința numărului de utilizatori. Astfel, compania plănuiește, pentru viitor, o tranziție la un operator complet de rețea mobilă în Spania.
“Suntem încântați de performanța susținută a Grupului nostru pe toate piețele în care activăm. Prima jumătate a anului a marcat un moment semnificativ, deoarece am depășit pragul de 25 de milioane de clienți, determinată de o creștere impresionantă de 23,2% față de aceeași perioadă a anului trecut pe segmentul de telecomunicații mobilepe piața spaniolă și de 50,6% pe segmentul de internet fix.
Inițiativele noastre recente vor alimenta și mai mult această tendință în viitor, deoarece acum suntem bine poziționați pentru a face tranziția de la un operator de rețea mobilă virtuală la un operator complet de rețea mobilă în Spania, permițându-ne să lansăm propria noastră infrastructură mobilă”, a declarat Serghei Bulgac, CEO Digi Communications.
“În plus, achizițiile noastre strategice recent anunțate ne vor permite să ne consolidăm poziția atât pe piețele mature, cât și pe cele emergente, susținând traiectoria noastră de creștere organică.
Această diversificare geografică prin expansiune, perspectivele puternice de București creștere și gradul echilibrat de îndatorare sunt atribute cheie ale Grupului nostru.
Suntem încântați că aceste beneficii majore ale modelului nostru de afaceri au fost recunoscute și de Fitch Ratings, care a atribuit recent Digi Communications ratingul Stabil”, a mai transmis Serghei Bulgac, conform Ziarul Financiar.
Digi Communications și-a continuat, în al doilea trimestru din acest an, traiectoria de creștere la nivelul întregului portofoliu de servicii. Compania a înregistrat o cifră anuală de 14% și a ajuns la 25,534 milioane RGU în România, Spania și Italia.
De asemenea, Digi oferă servicii de telefonie mobilă, fixă și internet în Spania. În Italia, serviciile de telefonie mobilă fac parte din oferta companiei.
Cele mai multe unități generatoare de venituri (RGU) din cadrul Grupului s-au datorat divizei de telefonie mobilă. Aceasta a reprezentat 47% din totalul de RGU, la nivelul celor trei piețe în care activează compania de telecomunicații.
Ritmul de creștere s-a menținut în trimestrele anterioare, iar în T2 2024 a înregistrat o creștere a RGU la 11,961 milioane. Este o apreciere de 19%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Aceste cifre reprezintă clienții de telefonie mobilă din România, dar și din Spania și Italia.
Pe piața din România, numărul total de RGU a ajuns la 17,561 milioane de clienți la sfârșitul T2 2024. Este o creștere de 7% față de aceeași perioadă a anului 2023.
În Spania, operațiunile din T2 2024 au crescut cu 30,1%, în comparație cu T2 2023, și au ajuns la 7,517 milioane RGU pentru serviciile fixe, internet și de telefonie mobilă.
Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a înregistrat o creștere de 23,2%, până la 5,298 milioane RGU. În același timp, numărul utilizatorilor de servicii de internet fix a înregistrat o creștere de 50%, ajungând la 1,675 milioane RGU.
În iulie 2024, a fost semnat, de către Digi Spania, a unui acord de roaming național (NRA). În plus, a fost semnat și un contract de partajare a rețelei (RAN) cu Telefónica, pentru o perioadă de 16 ani.
Contractele vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Acestea vor înlocui contractul MVNO existent între cele două companii. Vor include partajarea spectrului mobil în banda de frecvență de 3.500 MHz.
Digi Spania a mai încheiat cu Telefonica și un contract de acces wholesale la rețeaua în bandă largă fixă pentru servicii bitstream. Acest contract este valabil pentru o perioadă de 10 ani, dar există și posibilitatea de prelungire.
Prin intermediul acestor contracte, dar și datorită achiziției recente a licenței de spectru în Spania, Digi va face un pas important. Mai exact, compania poate face tranziția de la un operator de rețea mobilă virtuală (MVNO) la unul de rețea mobilă (MNO). Compania își va putea lansa propria rețea mobilă în Spania.
Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut și în Italia. Digi are în plan inițiative strategice în Portugalia și Belgia, pentru extinderi în viitor. În aceste țări, serviciile locale ale companiei pregătesc lansarea de servicii comerciale în 2024.
Compania a mai anunțat, recent, că Digi Portugalia a încheiat un contract de cumpărare de acțiuni pentru a achiziționa 100% din acțiunile Cabonitel S.A. Achiziția include și Nowo Communications S.A. Acesta reprezintă cel mai mare operator de telecomunicații mobile și fixe din Portugalia.