Clubul SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat că Asma Elghaoui (33 de ani), handbalistă care evoluează de șase ani pentru formația vâlceană, a devenit oficial cetățean român, iar de acum înainte va putea să joace pentru prima reprezentativă a României.
Născută în Tunisia, sportiva a mai fost naturalizată anterior și în Ungaria.
„Acum 6 ani, când am ajuns în România, nu mi-aș fi imaginat niciodată că această țară, acești oameni, cultura lor, tradițiile lor, vor deveni pentru totdeauna căminul meu. Astăzi, sunt atât de mândră că această țară frumoasă, care a fost martora primelor bătăi ale inimii fiului meu, va rămâne pentru totdeauna ancorată în viețile noastre, oferindu-mi cetățenia.
Sunt foarte bucuroasă de locul unde mă aflu astăzi, datorită multor sacrificii și oamenilor care au crezut în mine. În ziua în care voi purta tricoul tricolor, îl voi purta cu mândrie, onoare și cu o reală recunoștință față de toți acești oameni care au reprezentat un mare sprijin pentru mine” a declarat Asma Elghaoui.
„Ne mândrim cu o sportivă profesionistă și devotată precum Asma și îi dorim mult succes în continuare, atât în competițiile în care suntem ancorați, cât și, sperăm, la echipa națională” a fost mesajul clubului SCM Râmnicu Vâlcea pe pagina oficială de facebook.
România ar fi a treia echipă națională pentru care evoluează Asma Elghaoui, după Tunisia (2009-2016) și Ungaria (2018). Selecţionerul Florentin Pera şi-a exprimat în trecut dorința de a o vedea pe Asma îmbrăcând tricoul primei reprezentative, așadar aceasta ar putea să debuteze în curând pentru România. „Tricolorele” au aflat cu câteva zile în urmă ce adversar vor întâlni în faza play-off a Campionatului Mondial din 2025.
Înainte de transferul la formația din Râmnicu Vâlcea, Asma Elghaoui a mai jucat la nivel de club pentru Ribat Monastir (Tunisia), HBC Nimes (Franța), Dinamo Sinara (Rusia), Siofok KC și Gyori ETO KC (ambele din Ungaria).
La nivel individual, Elghaoui a fost declarată cel mai bun pivot al Ligii Campionilor în sezonul 2019-2020 și în două rânduri cel mai bun pivot în Liga Florilor (2019-2020 și 2022-2023), fiind nominalizată şi în All-Star-Team-ul competiților EHF.
Handbalista de 33 de ani a cucerit Liga Campionilor și titlul în Ungaria alături de Gyor în 2017 și Cupa EHF în 2019, când evolua pentru Siofok. Cu SCM Râmnicu Vâlcea are la activ două trofee, o Cupă și o Supercupă, ambele în 2020. În actuala stagiune, formația vâlceană a fost repartizată într-o grupă foarte dificilă în EHF European League.