Fotbalistul în vârstă de doar 20 de ani este internațional israelian de tineret. Cu ocazia acestei ferestre de meciuri dedicate echipelor naționale, el a fost convocat din nou la reprezentativa U21 și a reușit iar să impresioneze.
Stoperul „câinilor” a fost cel mai bun jucător israelian în meciul disputat vineri seară pe teren neutru în compania naționalei U21 a Sloveniei, terminat la egalitate, scor 1-1, în preliminariile Campionatului European de tineret din 2027. Stoinov a fost integralist și a avut o prestație foarte solidă în general, chiar dacă a încasat la un moment dat un cartonaș galben.
Din informațiile FANATIK, fotbalistul lui Dinamo a fost răsplătit din plin pentru această evoluție. El a fost convocat acum la naționala mare a Israelului pentru meciul de marți seară din deplasare cu Italia din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026 din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Nikita Stoinov are chiar șanse destul de mari să și fie trimis pe teren în această partidă, dacă nu de la început măcar pe parcursul jocului, chestiune care ar fi sinonimă cu debutul său la prima reprezentantivă a țării sale. Tânărul fundaș central face parte de ceva timp din „anturajul” naționalei statului Israel, aflându-se în vederile selecționerului, și chiar a mai fost inclus în lot în diferite ocazii, fără să apuce însă să și joace vreun minut.
Stoinov a ajuns la Dinamo în această vară, fiind transferat din țara natală, de la Maccabi Netanya, în schimbul sumei de 450.000 de euro. Din momentul în care a intrat în primul 11 al echipei antrenate de Zeljko Kopic, s-a impus prin prestațiile sale și astfel și-a câștigat instant locul în formula de start, fiind până acum în acest sezon unul dintre cei mai buni și constanți fotbaliști ai „câinilor”.
De când a intrat la joc, după ce s-a rezolvat problema cu actele, după înfrângerea de la Galaţi, ultimele 9 etape, în care Dinamo nu a mai pierdut niciun meci (locul 1, de altfel, la invincibilitate „în formă continuată” datorită acestei serii), Nikita Stoinov a fost integralist.
Această convocare de ultim moment s-a produs în contextul în care echipa din Israel a fost zdrobită duminică pe terenul Norvegiei, scor 0-5, meci în care starul Erling Haaland a semnat un hattrick, după ce anterior a ratat un penalty de două ori, întrucât lovitura de pedeapsă s-a repetat în primă fază.