Veste importantă pentru Victor Pițurcă: „Meciul cu Hermannstadt se joacă la Craiova”. Lucrările la suprafața de joc sunt aproape finalizate. FOTO

Francisc Oprea   
în Universitatea Craiova
15/11/2019, 01:27
Veste importantă pentru Victor Pițurcă: „Meciul cu Hermannstadt se joacă la Craiova”. Lucrările la suprafața de joc sunt aproape finalizate. FOTO GALERIE FOTO
Noua suprafață de joc de pe „Ion Oblemenco”

Primarul Craiovei și șeful firmei de construcții ce s-a ocupat de montarea gazonului anunță că sunt șanse foarte mari ca următorul meci programat pe teren propriu pentru Craiova, cu Hermannstadt, să se dispute pe stadionul „Ion Oblemenco”. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!

Universitatea Craiova revine pe „Ion Oblemenco”

Noua suprafața de joc de pe stadionul „Ion Oblemenco” a fost schimbată, iar, conform celor declarate de primarul Craiovei, Mihai Genoiu, meciul cu Hermannstadt se va juca pe cea mai mare arenă din Bănie: „Se fac ultimele porțiuni de montare, se pun ultimele bucăți de gazon. În cursul zilei de miercuri, așa cum ne confirmă reprezentantul firmei care s-a ocupat, se va finaliza montarea.

Urmează o perioadă în care se vor face câteva lucrări de mentenanță. Am avut o discuție și cu Victor Pițurcă, care solicita un meci amical înainte de jocul de duminica viitoare cu Hermannstadt și vom stabili, împreună cu constructorul, când e bine să se joace pe acest gazon. Important pentru noi este ca suprafața de joc să fie impecabilă, de data aceasta nimeni nu-și asumă niciun fel de risc. Meciul cu Hermannstadt se va juca pe Ion Oblemenco”.

Noul gazon instalat pe stadionul Ion Oblemenco. Sursă foto: 3minute.net

De asemenea, constructorul anunță că în cursul zilei de miercuri se vor finaliza lucrările la suprafața de joc, se vor trimite probe de laborat pentru a se asigura de calitatea gazonului și, dacă totul este în regulă, jocul cu Hermannstadt se va disputa pe „Ion Oblemenco”: „Montajul se finalizează în câteva ore, iar finisajul va fi făcut manual, pentru a rezolva anumite denivelări, dacă ele există. Vom trimite și probe de laborator, pentru că în urma transportului și montajului, poate suferi anumite probleme. Cu siguranță meciul cu Hermannstadt se va juca aici, terenul se prezintă bine, nu reține apă”.

Un singur meci în „exil” la Severin

Datorită programului stabilit de Liga Profesionistă de Fotbal înainte de începerea sezonului competițional, Universitatea Craiova a disputat un singur joc programat pe teren propriu pe un alt stadion.

După trei deplasări consecutive, la Cluj, Clinceni și Voluntari, formația condusă de Victor Pițurcă a jucat pe stadionul din Severin meciul cu Dinamo. Totuși, faptul că duelul nu s-a disputat pe „Ion Oblemenco” nu a reprezentat o problemă pentru Craiova, reușind să învingă cu 4-1.


Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles