News

Veste neașteptată pentru elevi și părinți. S-ar putea întâmpla din luna mai, conform ministrului Educației

31.03.2021 | 07:32
Veste neasteptata pentru elevi si parinti Sar putea intampla din luna mai conform ministrului Educatiei
ADVERTISEMENT

Veste neașteptată pentru elevi și părinți. Ministrul Educației a anunțat ce s-ar putea întâmpla din luna mai cu privire la reluarea cursurilor cu prezență fizică.

Sorin Cîmpeanu a declarat că elevii ar putea să revină în bănci la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie. El a precizat că trebuie să fie îndeplinite unele condiții cu privire la respectarea normelor de protecție.

ADVERTISEMENT

Ministrul Educației s-a arătat încrezător cu privire la reușita acestui plan. El a explicat că vaccinarea merge bine, iar până la data precizată peste jumătate din angajații din sistemul de învățământ vor fi imunizați.

Veste neașteptată pentru elevi și părinți. S-ar putea întâmpla din luna mai, conform ministrului Educației

Ministrul Educației a explicat care sunt condițiile care îi vor permite să ceară revenirea în bănci a elevilor: „regulile de protecție respectate, vaccinare, testare şi trend descendent va da ocazia Ministerului Educației să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor școlilor, nu după scenariile verde, galben, roșu, cu prezență fizică”.

ADVERTISEMENT

„Am avea șansa ca aceste zile în plus de vacanța în aprilie să se transforme în zile de prezență fizică la sfârșit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câștig. Este un imens câștig,” a spus demnitarul protrivit Antena3.

Sorin Cîmpeanu a spus că planul este ca elevii să se întoarcă la școală, după vacanță: „pentru asta este nevoie de îndeplinirea a patru condiții. Trei deja le avem. Le avem sau sunt în curs de a le avea, pentru că testarea este o promisiune”.

ADVERTISEMENT

„Vaccinarea merge foarte bine. Avem 150.000 angajați vaccinați acum, când vorbim, din învățământ. (…) Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare, mult peste jumătate din angajați din învăţământ”, a declarat ministrul.

„Prim-ministru şi-a asumat public în conferință de presă să spună că va susține testarea non invazivă despre care am discutat. (…) Care să nu necesite personal medical, care să fie ușor de acceptat pentru părinti, care să fie chiar auto-administrabilă de către copii,” a adăugat el.

ADVERTISEMENT

Cîmpeanu a subliniat că se va insista pe folosirea testelor non invazive în unitățile de învățământ: „vom insista în orice fel să se pună în practică acest lucru şi sunt convins că prim-ministru atunci când a făcut această promisiune publică a avut în cap inclusiv acoperirea bugetară necesară achiziției acestor teste. Am reușit, cum, necum, să încheiem anul şcolar 2019-2020. Îl vom încheia şi pe acesta. Mai bine decât pe cel de anul trecut.”

ADVERTISEMENT