Sporturi

Veste proastă pentru Bianca Andreescu! A fost depistată pozitiv cu Covid și ratează turneul de la Madrid

26.04.2021 | 10:12
ADVERTISEMENT

Jucătoarea de tenis Bianca Andreescu a fost testată pozitiv cu Covid-19 la sosirea la Madrid și va rata participarea la turneul patronat de Ion Țiriac.

Sportiva de 20 de ani abia revenise în circuitul mondial de tenis, la începutul acestui sezon, după mai bine de un an de pauză, cauzată de o accidentare la genunchi, suferită la finalul anului 2019.

ADVERTISEMENT

A participat la Australian Open, unde a fost eliminată în turul 2, apoi evoluțiile ei au arătat din ce în ce mai bine. A jucat semifinala turneului de la Phillip Island și s-a calificat în finala de la Miami unde a abandonat acuzând noi probleme medicale la gleznă.

Încă o pauză forțată pentru Bianca Andreescu

A șasea în topul mondial WTA, Bianca Andreescu era una dintre favoritele turneului de la Madrid. A avut, însă, surpriza ca la sosirea în capitala Spaniei să fie testată pozitiv. Sportiva cu origini române va fi obligată să intre în izolare.

ADVERTISEMENT

”După ce am fost testată negativ de două ori înaintea zborului către Madrid, din păcate am fost informată că am fost testată pozitiv cu Covid-19 la sosire, astfel că nu voi juca la Madrid Open.

Mă odihnesc şi respect în continuare protocolul medical şi de siguranţă. Abia aştept să revin pe teren cât mai curând”, a postat Bianca Andreescu pe Twitter.

ADVERTISEMENT

Ce a enervat-o la culme pe Bianca Andreescu

Măcinată de accidentări, Bianca Andreescu s-a retras anul acesta de la mai multe turnee la care, inițial își anunțase participarea. Din cauza deselor probleme medicale, canadianca cu origini românești a răbufnit la conferința de presă de după abandonul din finala de la Miami.

”Mi se pare că sunt singura care tot e întrebată despre accidentări, ceea ce e superenervant! Nu vreau să am reputația asta, deoarece nu sunt singura accidentată. Atât de multe jucătoare se retrag. Și Halep s-a retras de la Miami!

ADVERTISEMENT

Da, s-a întâmplat puțin să mă retrag, dar nu vreau să fiu definită de așa ceva. E nasol! Chiar și dacă e ceva nu foarte grav, voi fi precaută decât să forțez și să se agraveze. Sunt bucuroasă că m-am oprit la Miami”, a spus la momentul amintit Andreescu.

ADVERTISEMENT