Bucureștenii primesc o veste proastă chiar înaintea sărbătorilor de Crăciun, după ce Termoenergetica a anunțat că sute de blocuri din Capitală rămân fără apă și căldură. În ce zile va avea loc sistarea furnizării agentului termic?
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a transmis, luni, că în perioada următoare vor fi efectuate lucrări de reabilitare la rețeaua termică din București. Vor fi afectate peste 380 de blocuri din toate sectoarele.
Potrivit comunicatului de presă transmis de companie, pe 18 decembrie vor fi efectuate lucrări de remediere a avariilor pe bulevardul A. I. Cuza din Sectorul 1. Prin urmare, apa și căldura vor fi oprite în 10 blocuri și 2 imobile, între orele 09:00-23:00. Termoenergetica amintește că conducta din zona menționată a fost pusă în funcțiune în 1974.
Conductele vor fi reparate și în zona șoselei Ștefan Cel Mare din Sectorul 2. În acest context, va fi oprită furnizarea agentului termic către 8 puncte termice. Afectate vor fi 77 de blocuri și 3 industrii, până la data de 18 decembrie, ora 23:00.
De asemenea, 71 de blocuri din zona șoselei Mihai Bravu Sectorul 3 sunt vizate, în urma efectuării lucrărilor. Apa și căldura vor fi oprite până la data de 18 decembrie.
Și în Sectorul 4 vor fi făcute lucrări de reparație a conductelor. 91 de blocuri situate pe strada C. R. Motru vor fi afectate de măsură. Lucrările sunt anunțate în perioada 17 și 19 decembrie, ora 23:00. Același lucru se va întâmpla și în cazul a 18 blocuri și 4 agenți economici de pe bulevardul Libertății din Sectorul 4.
Alte 45 de blocuri de pe strada Mihail Sebastian, Sector 5, vor fi afectate în urma sistării furnizării agentului termic, până în data de 19 decembrie, ora 23:00.
Cele mai multe blocuri vizate de această măsură sunt în Sectorul 6 al Capitalei. 26 dintre acestea sunt situate pe strada Drumul Taberei. Aici vor fi făcute lucrări de remediere a unei avarii în căminul CD9 și de înlocuire a unei conducte tur by-pass cu diametrul de 150 mm. Lucrările sunt programate în perioada 16-17 decembrie, ora 10:00.
Totodată, pe Calea Criviței din Sectorul 6 vor fi afectate 21 de blocuri și imobile, între orele 09:00-23:00, ziua de 17 decembrie. 29 de blocuri și imobile de pe Calea Giulești vor fi în aceeași situație, în intervalul cuprins între 17 decembrie, ora 09:00 și 18 decembrie, ora 23:00.
„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor.
Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, a transmis Termoenergetica.