Sport

Veste proastă pentru Laurentiu Reghecampf: cât lipsește Andrei Ivan după accidentarea suferită în meciul cu FCSB. Exclusiv

Sosit de doar trei zile la Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a primit prima veste proastă, Andrei Ivan urmând să absenteze o perioadă îndelungată.
29.07.2021 | 15:47
Veste proasta pentru Laurentiu Reghecampf cat lipseste Andrei Ivan dupa accidentarea suferita in meciul cu FCSB Exclusiv
Sosit de doar trei zile la Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a primit prima veste proastă, Andrei Ivan urmând să absenteze o perioadă îndelungată. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Atacantul oltenilor a avut probleme musculare în partida cu FCSB și a fost înlocuit după doar 17 minute de Gustavo.

Astfel, noul tehnician din Bănie nu se va putea pe un titular de drept în perioada următoare, una extrem de aglomerată pentru formația patronată de Mihai Rotaru.

ADVERTISEMENT

Andrei Ivan, absență importantă pentru Laurențiu Reghecampf

La câteva zile după eșecul dureros cu FCSB, Andrei Ivan a fost supus unui examen medical amănunțit, iar FANATIK a aflat că jucătorul are o ruptură musculară de 15 cm, iar Laurențiu Reghecampf nu se va putea baza pe serviciile sale cel puțin o lună.

În aceste condiții, jucătorul va lipsi de la returul cu albanezii de la Laci, dar și din celelalte meciuri europene din luna august dacă Universitatea Craiova merge mai departe, mai precis dubla cu Anderlecht și eventuala play-off. În plus, Ivan va rata cel puțin cinci etape din LIga 1, în care oltenii vor întâlni FC Botoșani, FC Voluntari, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș și Rapid.

ADVERTISEMENT

Această accidentare îl va priva pe Andrei Ivan și de o posibilă convocare la echipa națională a României pentru partidele cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord, de la începutul lui septembrie, din preliminariile CM 2022. Chiar dacă ar fi refăcut, jucătorul nu ar avea meciuri în picioare și este puțin probabil ca selecționerul Mirel Rădoi să apeleze la el.

Baiaram, absent cu Laci

Pe lângă înfrângerea usturătoare cu FCSB, Universitatea Craiova l-a mai pierdut la acl joc și pe tânărul Ștefan Baiaram, care s-a accidentat la gleznă și nu va putea evolua în returul cu Laci, din Conference League.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că staff-ul medical al oltenilor face tot posibilul pentru a-l recupera pe jucătorul de 18 ani până la întâlnirea cu FC Botoșani, din etapa a treia din Liga 1, programată duminică, 1 august, de la ora 19:15.

Pentru Baiaram este a doua accidentare în decurs de de o săptămână. FANATIK a anunțat în exclusivitate că el a suferit o entorsă la piciorul stâng în meciul cu FC Argeșl din prima etapă și din această cauză a ratat turul cu Laci.

ADVERTISEMENT

Bancu joacă extremă stânga

În schimb, FANATIK a anunțat în exclusivitate că Laurențiu Reghecampf a primit și o veste bună la sosirea la Universitatea Craiova, mijlocașul George Cîmpanu fiind recuperat și apt pentru returul cu Laci, care va avea loc joi, de la ora 21:30, în Bănie.

Laurențiu Reghecampf a luat o decizie cel puțin neașteptată pentru meciul retur cu Laci. Acesta îl va utiliza pe fundașul Nicușor Bancu pe postul de extremă stânga, dar hotărârea a fost luată după ce s-au confirmat absențele lui Ivan și Baiaram.

Echipa de start a Universității Craiova în meciul retur cu Laci va fi următoarea: Lazar – Vlădoiu, Găman, M. Constantin, Vătăjelu – Mateiu, Nistor, Bic – Gustavo, Koljic, Bancu.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Laci: 2,37 este cota pentru “total goluri Universitatea Craiova: sub 1,5”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT