Sport

Iulian Cristea, accidentat chiar înainte de meciul cu Georgia. Fundaşul a părăsit cantonamentul naţionalei. Fanatik confirmat

Iulian Cristea s-a accidentat chiar înaintea meciului amical dintre România și Georgia.
03.06.2021 | 10:45
Iulian Cristea accidentat chiar inainte de meciul cu Georgia Fundasul a parasit cantonamentul nationalei Fanatik confirmat
ADVERTISEMENT
03-06-2021
07:46

Iulian Cristea a părăsit cantonamentul echipei naționale!

Iulian Cristea a părăsit cantonamentul echipei naționale după accidentarea suferită înainte de meciul cu Georgia, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate.

“În urma unui traumatism la piciorul stâng resimțit înainte de România – Georgia, partidă la care a și rămas în afara lotului de 23 de jucători, Iulian Cristea a devenit indisponibil pentru partida cu Anglia și a părăsit cantonamentul tricolorilor. Acesta fusese convocat de urgență în urma unei alte accidentări, a fundașului Andrei Burcă. Tot azi a părăsit lotul și Florin Tănase, eliminat cu Georgia și, astfel, indisponibil cel puțin pentru meciul cu Anglia”, se arată în postarea FRF. 

Astfel, fundașul chemat în locul lui Andrei Burcă, și el accidentat, nu va putea să joace pentru naționala României, iar pentru meciului cu Georgia, Mirel Rădoi îl are pe poziția de fundaș doar pe Adrian Rus.

FANATIK a aflat că este vorba despre o entorsă în cazul lui Iulian Cristea, iar cuplul de fundași centrali pentru meciul cu Georgia este alcătuit din Vlad Chiricheș și Ionuț Nedelcearu.

ADVERTISEMENT

Iulian Cristea se accidentează chiar înainte de meciul României cu Georgia

Iulian Cristea a fost convocat de urgență de Mirel Rădoi după ce Andrei Burcă, fundașul CFR-ului, s-a accidentat și nu a mai putut participa la meciurile amicale ale României cu Georgia și Anglia. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate faptul că Andrei Burcă va rata întreaga perioadă de pregătire din vară.

Din nefericire, Iulian Cristea a avut o soartă similară, iar fundașul FCSB-ului s-a accidentat înainte de disputa cu Georgia, iar din cauza unei entorse, acesta va rata ambele partide de pregătire ale „tricolorilor”.

ADVERTISEMENT

Este un moment delicat pentru Mirel Rădoi, care pe banca de rezerve, pe postul de fundaș central îl mai are doar pe Adrian Rus pentru cele două amicale.

Mirel Rădoi a schimbat total echipa față de ultimele meciuri

Mirel Rădoi vrea să dea uitării meciul de la Erevan, cu Armenia, pierdut de „tricolori” cu 3-2, iar selecționerul a pregătit o echipă de start diferită și speră ca odată cu schimbarea jucătorilor din primul „11”, să fie un pas înainte pentru naționala României.

ADVERTISEMENT

Așa arată România în meciul cu Georgia:

  • Vlad – Sorescu, Nedelcearu, Chiricheș, Ganea – Olaru, Marin, Maxim – Hagi, Alibec, Tănase. Rezerve: Băluță, Budescu, Camora, Cicâldău, Iacob, Ivan, Keșeru, Moruțan, Niță, Păun, Rus, Stanciu. Selecționer: Mirel Rădoi

Totodată, Mirel Rădoi a promis că păstrează stilul de joc ofensiv al naționalei și pentru duelul cu Georgia: Probabil că dacă aș fi ghicitoare, aș fi mult mai exact (n.r. în legătură șansele României să continue seria de victorii împotriva Georgiei). Sperăm să avem o evoluție bună, constantă și să respectăm planul de meci. Asta este cel mai important.

ADVERTISEMENT

Sunt potrivite adversarele pentru ceea ce urmărim la meciurile din toamnă. În plus, căutăm și evoluții ale jucătorilor care să participe la Jocurile Olimpice. În ideea asta, sunt două jocuri care se pliază pe ceea ce ce urmează”.

„Principiile generale le vom aborda la fel. Pregătisem ceva pentru acest meci, dar am refăcut structura antrenamentelor și planul de joc pentru partida cu Georgia.

Am tot avut probleme cu accidentările, chiar și înainte de această campanie. Îmi pare nespus de rău pentru Andrei Burcă, probabil va sta 2-3 săptămâni, dar nu putem spune că în momentul de față suntem în dificultate”, a declarat Mirel Rădoi în cadrul unei conferințe de presă.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,05 este cota pentru ”peste 2,5 goluri” la meciul România-Georgia. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT