Sport

Veste-șoc din Anglia: fosta campioană din Premier League, depunctată!

Fosta campioană a Angliei a fost depunctată din cauza problemelor financiare, iar situația din clasament a devenit una dramatică.
05.02.2026 | 19:45
Vestesoc din Anglia fosta campioana din Premier League depunctata
Leicester City a fost depunctată din cauza problemelor financiare. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Leicester City, campioana Angliei din sezonul 2015-2016, a fost depunctată cu 6 puncte, deoarece a încălcat regulile fair-play-ului financiar. Aflată momentan în Championship, divizia secundă, gruparea de pe King Power Stadium este în pericol să retrogradeze după aplicarea acestei sancțiuni.

Fosta campioană din Premier League, depunctată

Leicester City a fost depunctată deoarece ar fi încălcat regulile de profit și sustenabilitate impuse de liga engleză în sezonul 2023-2024, când a obținut promovarea în Premier League. „Vulpile” au rezistat doar un sezon pe prima scenă și au retrogradat înapoi în Championship după o stagiune dezastruoasă, în care au strâns doar 25 de puncte.

ADVERTISEMENT

După această sancțiune, Leicester are emoții inclusiv pentru menținerea în liga a doua. Echipa a strâns 38 de puncte în primele 30 de etape și ocupa locul 17 (din 24), însă odată cu această depunctare a „căzut” la 32 de puncte, fiind la egalitate cu prima echipă aflată în zona roșie, West Bromwich Albion, care are un golaveraj inferior.

Depunctarea celor de la Leicester nu este singura din actualul sezon de Championship. Sheffield Wednesday a primit două sancțiuni, de 12, respectiv 6 puncte, iar momentan ocupă ultima poziție în clasament, la cota -7, retrogradarea în divizia a treia fiind deja „asigurată” în cazul în care clubul va continua să activeze.

ADVERTISEMENT

Leicester City a produs cea mai mare surpriză din istoria Premier League

Titlul câștigat de Leicester City în 2016 reprezintă, fără îndoială, cea mai mare surpriză din istoria Premier League. Echipa preluată la acel moment de Claudio Ranieri evitase la limită retrogradarea și se număra printre „favoritele” la căderea în divizia secundă, însă a avut un parcurs fabulos, bazat pe prestațiile unor staruri precum Jamie Vardy, Riyad Mahrez sau N’Golo Kante. Francezul a revenit recent în fotbalul european după o experiență în Arabia Saudită.

ADVERTISEMENT

Leicester a încheiat sezonul cu 81 de puncte, 10 în plus față de a doua clasată Arsenal, și a cucerit titlul, deși la începutul sezonului avea o cotă de 5000. În următorul sezon, „vulpile” au participat în UEFA Champions League și au câștigat o grupă cu FC Porto, FC Copenhaga și Club Brugge. Leicester a trecut în optimi de Sevilla, cu scorul general de 3-2, fiind eliminată în sferturi de Atletico Madrid.