Sport

Veste teribilă pentru Dinamo. Două treimi dintre suporterii-acționari nu-și mai plătesc contribuțiile. ”Vrem să fim uniți”

Cea mai mare comunitate de suporteri-acționari din România – DDB se confruntă cu probleme de lichidități. Doar o treime mai ”investesc” în Dinamo.
17.09.2022 | 08:31
Veste teribila pentru Dinamo Doua treimi dintre suporteriiactionari nusi mai platesc contributiile Vrem sa fim uniti
Retrogradarea în eșalonul secund a îndepărtat mare parte din fanii de lângă echipă. Dinamo mai are doar o treime din suporterii-acționari. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Retrogradarea lui Dinamo în Liga 2 Casa Pariurilor a atras după sine reacții vehemente din partea suporterilor-acționari. Noul președinte al Programului ”Doar Dinamo București” promite că-i va aduce înapoi pe cei ce au renunțat la statutul lor.

Câți ”câini” mai plătesc contribuții

Noul președinte al DDB Eduard Galan a dezvăluit că numărul suporterilor-acționari activi a clubului Dinamo este de aproximativ 5.000 de persoane, în scădere drastică.

ADVERTISEMENT

În momentul de vârf, cea mai mare comunitate de suporteri-acționari din fotbalul românesc avea nu mai puțin de 16.500 de membrii plătitori.

Galan susține, însă, că scăderea numărului de contribuabili se datorează problemelor de infrastructură tehnică a platformei DDB și că acest neajuns va fi remediat în cel mai scurt timp.

ADVERTISEMENT

”Noi avem 16.500 de carduri emise, membri activi cu drept de vot azi sunt în jur de 5.000, ei au o contribuție activă. Două treimi nu au contribuție activă, unii și-au pierdut parola, alții au probleme cu mail-ul.

Numărul de membri a fost prea mare pentru posibilitățile platformei. O să lucrăm la o nouă platformă în curând. E mult de muncă pe partea de IT”, susține Eduard Galan.

ADVERTISEMENT

Eduard Galan îndeamnă la unitate

Noul lider al Programului ”Doar Dinamo București” susține că numărul scăzut al suporterilor care mai plătesc contribuții reprezintă o stagnare și nu ar fi vorba de o scădere a încrederii fanilor în cei care conduc DDB.

Eduard Galan promite că-i îi va readuce lângă echipă pe cei care în ultimele luni au renunțat să mai ”investească” în echipa din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

”Scopul meu e să-i aduc pe suporteri înapoi în program, oferindu-le tot ce le-a lipsit până acum. Noi suntem dinamoviști, vrem să fim uniți.

Nu e un reflux al abonaților, ci o stagnare. Când s-a ales președintele, erau puțin peste 4.200 de abonați activi, acum am urcat la 5.000”, a adăugat Galan, la Digi Sport.

Dinamo a început ezitant primul sezon din istorie în Liga 2 Casa Pariurilor. După șase etape ”câinii” au două victorii și patru înfrângeri și sunt pe locul 15 în clasament.

ADVERTISEMENT